x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Angela Ciurea, ex-procuror DIICOT: " Kovesi facea presiuni greu de suportat in dosare!"

Angela Ciurea, ex-procuror DIICOT: " Kovesi facea presiuni greu de suportat in dosare!"

16 Noi 2009   •   00:00
Angela Ciurea, ex-procuror DIICOT: " Kovesi facea presiuni greu de suportat in dosare!"
Sursa foto: Andrei Pungovschi/Mediafax

Angela Ciurea, fost procuror DIICOT, in perioada 1 august 2006 - 6 ianuarie 2009 a fost exclusa din magistratura pe 16 septembrie 2009, pe motiv ca s-ar fi vazut cu unul dintre inculpati dintr-un dosar pe care-l instrumenta, fara sa fie autorizata. Potrivit unor surse din Parchetul General, motivatia reala este aceea ca Angela Ciurea s-ar fi apropiat periculos de mult de dovezi privind implicarea unor nume sonore din politica romaneasca in traficul de armament si subminarea sigurantei nationale prin furnizarea de informatii economice catre persoane neautorizate.

In contextul dezvaluirilor facute de fostul sau coleg, Ciprian Nastasiu, Angela Ciurea a explicat, pentru Q Magazine, aspecte importante privind sistemul anchetarii unor personalitati si presiunile la care sunt supusi procurorii.


Q Magazine: Ca procuror in cadrul DIICOT, s-au facut presiuni asupra dvs. in anumite dosare? Daca da, in ce fel si cine anume le-a exercitat?

Angela Ciurea: Presiunile care s-au facut asupra mea si a colegilor mei erau toate legate de aceste dosare si erau foarte greu de suportat. Actorii principali: Seful DIICOT si Procurorul General. Erau zile in care urcam si coboram scarile la Cabinet de zeci de ori, si nu ca sa fim felicitati. Problemele au aparut prima data in dosarul fugii, si s-au pus cu atata meschinarie incat nu merita reproduse. Ni se spunea permanent ca exista un singur mod de a pleca al lui Omar Hayssam, si anume, cu nava. Eu nu neg ca acesta ar putea fi adevarul, nu stiu, sa spuna instanta, dar niciodata nu am gasit raspunsul unor intrebari: de ce nu am fost lasati sa verificam si celelalte cai care mai apareau informativ in dosar? De ce, de cate ori aduceam vorba despre aceste lucruri, ni se spunea ca „alergam dupa cai verzi pe pereti"? Nu puteam efectua niciun act de urmarire penala fara sa informam conducerea. Mi se spunea sa nu-i mai permit domnului Nastasiu sa vada acte din dosar, desi Kovesi, la data investirii mele cu dosarul fugii, mi-a acceptat singura conditie pe care am pus-o, si anume ca domnul Nastasiu sa lucreze alaturi de mine in dosar. Am avut in vedere ca era un foarte bun anchetator si ca stia deja niste lucruri la care mie mi-ar fi fost greu sa ajung atat de repede. Cred ca tot asta aveau in vedere si cei doi superiori ai mei...
Ulterior, cand am refuzat sa solicit instantei arestarea unor persoane in acest dosar, a aparut in presa o nota clasificata care, chipurile, ar fi fost furnizata de unul dintre noi. Acesta a fost pretextul cu care am fost silita sa las dosarul unui alt coleg. Am semnat renuntarea cu mana mea si cu convingerea ca am atins oameni sau lucruri pe care nu aveam voie sa-i ating. Dar nu pot spune ca era vorba de X sau Y...
Pe dosarul de Armament ni se puneau bete in roate prin neimplicare. In opinia domnului sef Olaru, atat dosarul de Armament, cat si cel de spionaj erau „niste prostii", iar DIICOT n-ar fi trebuit sa piarda timpul cu astfel de chestii care nu aduceau puncte la statistica. Aveam alta parere, asa ca eram deseori in divergente juridice. Comisiile rogatorii nu plecau: ba nu era traducator, ba nu erau complete, ba nu era de acord domnul Olaru cu ce scria in ele, s.a.m.d. Dupa revocarea domnului Nastasiu, ofiterii de politie au fost supraincarcati cu dosare si nu mai puteau sa faca acte in armament, iar audierile mi le faceam singura, dupa ora 16, fara grefier. Exceptie facea un singur comisar, care lucra de buna voie, cot la cot cu mine. Mi se atrasese atentia sa ma ocup de „protocolul" Directiei si de activitati de judiciar si sa predau dosarele altor colegi. Motivul: adjunctul DIICOT nu poate face dosare. Totusi, dosarul cu Floricel Achim a fost lucrat de adjunctul DIICOT.
In Alro si celelalte disjungeri, ni se spusese sa o luam mai usor, ca nu e graba, sa scoatem dosarele vechi mai intai si apoi acestea. Nu neg ca aveam si dosare mai vechi, volumul de lucru era fantastic, iar in dosarul de spionaj s-a lucrat la foc continuu, fara zi si noapte, fara Craciun sau Revelion. Unul dintre colegi spunea in gluma ca la pensie va scrie o carte despre noptile de veghe ale anchetatorului roman.
Cand am solicitat interceptarile cu pricina la ICCJ, doamna Kovesi mi-a reprosat ca ar fi trebuit sa informez in prealabil. Timp de 30 de zile, nu am primit nicio nota. Colegii mei, procurorii Nastasiu si Doru Cristescu, au solicitat listingurile la operatorii de telefonie mobila, in baza autorizatiei. Erau peste 1000 de convorbiri. Am solicitat la SRI lamuriri cu privire la modul de punere in executare a autorizatiilor si continutul catorva convorbiri care ne-au parut mai interesante prin persoanele intre care se purtau... Eu nu am vazut niciodata raspunsul, daca o fi existat vreunul.
Ar fi multe de spus aici, dar nu e loc si timp destul.

citiţi interviul integral pe Q Magazine

×
Subiecte în articol: special