x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Crăciunul la altă vârstă

Crăciunul la altă vârstă

de Luminita Ciobanu    |    17 Dec 2010   •   08:41
Crăciunul la altă vârstă
Sursa foto: Luminiţa Ciobanu/

143021-img-7535.jpgMănăstirea Christiana. Bucureşti. Duminică după-amiază. Emoţionate, bătrânelele de la Aşezământul Social al sfintei mănăstiri răsfoiau dosarele din plastic în care aveau notate minuţios rolurile din reprezentaţia pregătită...

La doi paşi de noul sediu al Brigăzii de Poliţie Rutieră, pe Şoseaua Pipera, se află un sfânt aşe­ză­mânt. Un indicator pe care este inscripţionat numele lă­caşului de cult te îndeamnă să intri pe străduţa pietruită, să descoperi frumuseţea ce ţi se dezvăluie dincolo de mormanul de pământ depozitat de cei care lucrează la pasajul din apropiere. Din momentul în care ai pătruns pe poarta mănăstirii, liniştea îţi picură în suflet. Zgomotul străzii nu pătrunde până aici, chiar dacă, nu departe, se zăreşte Pasajul Băneasa.

Iniţiativa întemeierii Sfintei Mănăstiri Christiana a aparţinut medicului Pavel Chirilă. Cu binecu­vân­tarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, în 1993 a fost pusă piatra de temelie şi a fost sfinţit locul. Prin osârdia Maicii Stareţe Benedicta Chirobocea a fost construit primul corp de chilii, pentru ca în 2001-2005, sub directa îndrumare a Prea Sfinţitului Sebastian Ilfoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi cu sprijinul multor credincioşi, să fie ridicată biserica. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a dăruit în 2002 comunităţii monahale icoana şi o părticică din moaştele Sfântului Cuvios Antipa Românul de la Calapodeşti, singurul călugăr athonit român, trecut în rândul sfinţilor, canonizarea sa având loc la Sfântul Munte în urmă cu 100 de ani. Astăzi, la Mănăstirea Christiana se află 15 monahii şi surori.

Într-o hală de producţie a Asociaţiei Christiana a fost amenajat, în acelaşi timp cu biserica, un aşezământ social pentru bătrâne. Aici sunt găzduite vârstnice care şi-au dorit ca în ultimii ani de viaţă să trăiască aproape de Dumnezeu, în liniştea şi pacea mănăstirii. Se ocupă îndeaproape de ele personal specializat, medici şi asistente şi primesc îndruma­re duhovnicească. Aşezământul are un cabinet medical şi o sală de tratament, ultramodernă, iar bă­trâ­nele beneficiază aici asistenţă medicală cu­ren­tă de geriatrie, cardiologie, recuperare, stomatologie, terapiile fiind asigurate de specialişti voluntari.

Maica stareţă Benedicta Chirobocea le este per­ma­nent aproape, iar maicile Timoteea, Dositeea şi Anastasia le îngrijesc şi le îndrumă în diferite activităţi.

Cum Sfintele Sărbători sunt aproape, bătrânelele au organizat duminica trecută un program special, pentru a-şi întâmpina cum se cuvine rudele venite în vizită. N-a fost uşor, dar nici greu. Au colindat, au prezentat scenete de Crăciun, au spus poezii şi, mai mult decât atât, s-au bucurat de prezenţa celor dragi. Au repetat mult pentru ca totul să iasă ca la carte. Şi au reuşit. Ajutate de măicuţe, şi-au pregătit din vreme hainele, albe ca zăpada. N-a lipsit nici Moş Crăciun, evident, „echipat” cum se cuvine, care, la finalul manifestării, a împărţit iconiţe vizitatorilor. Bătrânele au primit cadouri însă, cel mai frumos dar pe care l-au primit au fost îmbrăţişările rudelor în prag de Crăciun.

×
Subiecte în articol: jurnalul de duminică