"Dumnezeu are simţul umorului"

Meseria lui a fost să înveselească oamenii. "Dacă nu văd lumea râzând, mă bufneşte plânsul!", spunea Horia Şerbănescu. Actorii trăiesc atâta vreme cât trăiesc cei care i-au admirat. În ultimii ani, "sufletul" emisiunii "Ora veselă" sălăşluia departe de scenă, de lumea artistică, fiind aruncat într-un colţ al uitării.

Cu umorul său incontestabil, spunea că este un actor foarte cunoscut din mileniul doi! După ce în anul 1999 a rămas fără colegul/prietenul său Radu Zaharescu, a tras pe dreapta, "ca să ne ţină lumea minte pe amândoi aşa cum eram şi cum poate cântam la începuturile tinereţii noastre: «N-am un ban în buzunar/ Şi nici toc la ghete/ Am în schimb un mare dar/ Trecere la fete»".

Viaţa i-a dat de toate, şi bune, şi rele, dar nu s-a plâns niciodată de nimic, pentru că şi-a dat seama că întotdeauna există şi mai rău! Bolile le-a tratat cu indiferenţă şi neplăcerile cu nebăgare de seamă. A lăsat viaţa să aranjeze lucrurile. A auzit că se pricepe şi că de multe ori e mai deşteaptă. La 86 de ani, inima i s-a oprit definitiv. I se mai oprise o dată, în 2006, dar sufletul său tânăr i-a acordat încă o şansă la viaţă. "Nu îmbătrâneşti pentru că ai trăit un anumit număr de ani, îmbătrâneşti atunci când ţi-ai abandonat pielea, vocea, mersul. Renunţarea la ideal ridează sufletul. Or, al meu e mai viu ca niciodată!" - mărturisea Horia Şerbănescu.

Uitarea publicului şi singurătatea au contribuit la ridarea sufletului său. Şi-a încheiat toate socotelile, îngrijindu-se până şi de amenajarea locului de veci. N-a vrut să fie povară nici pentru fiica sa, Ilinca (20 de ani), nici pentru Mugur, despre care cu durere părintească spunea că "de ani buni nu mă mai bagă în seamă. De ce? Numai el ştie... Pesemne se jenează să aibă actori în familie".

În urmă cu patru ani, ne-a acordat un interviu, pe care îl redăm aşa cum ne-a fost oferit. Trecerea timpului nu i-a diminuat savoarea. Aşa vrem să ni-l amintim pe Horia Şerbănescu, un om mereu optimist şi convins că bunul Dumnezeu are simţul umorului.

● Jurnalul Naţional: Ce mai faceţi, Horia Şerbănescu?

Horia Şerbănescu: Sărut mâinile! Binişor, spre bine. Cu ce pot să vă înveselesc?

● Să schimbăm o vorbă, două, despre una, despre alta...

Aha! Înţeleg! Înseamnă că dacă e pentru ziar facem o discuţie oarecum publicitară. Să nu-mi luaţi în nume de rău, dar la vârsta mea nu mai am nevoie de reclamă. Deşi e foarte adevărat că e rău când se vorbeşte rău despre un actor, dar e şi mai rău când nu se vorbeşte deloc. Credeţi-mă, mie deocamdată îmi ajunge din când în când să fiu băgat în seamă.

● Nu v-am văzut de mult, nici pe scenă!

Eh, sunt nenorociri mai mari în viaţă. Pot să vă spun atâta: de când am rămas fără Radu Zaharescu, dragul meu partener şi prieten de-o viaţă, nu am putut şi nici nu am vrut să-l înlocuiesc cu nimeni. Las pe cei de vârsta mea să-şi amintească despre noi doi aşa cum eram.

● Arătaţi destul de bine, dar parcă puţin cam obosit...

Obosit...! Normal! Ca un om care vine de la drum lung.

● Înţeleg c-aţi fost plecat. Departe? Pe la ce porţi aţi bătut?

La Poarta Raiului! Şi n-am bătut. L-am sunat la interfon pe Sf. Petru. Bătrân şi el, săracu', abia se mişcă! Norocul meu a fost că-n locul lui mi-a răspuns Sfântu' Aşteaptă! Aşa că am aşteptat câteva minute, exact până când mi-au pus din nou în funcţiune inima care se oprise.

● Cui datoraţi minunea?

Domnului profesor doctor Ion Ţintoiu şi echipei sale de la Spitalul Militar Central. Profit de Jurnalul Naţional şi le mulţumesc în genunchi. Mi-au redat viaţa şi mai cu seamă zâmbetul. Vedeţi dumneavoastră, câtă vreme poţi să zâmbeşti, nu eşti chiar aşa de bătrân! Eu cunosc oameni care nu zâmbesc decât atunci când ştiu că îi filmează... cu camera ascunsă.

● Înseamnă că nu v-aţi predat vârstei!

Aaah, nici vorbă de predat! O iubesc prea mult pe fiică-mea, pe Ilincuţa, care la cei 16 ani ai ei are nevoie încă s-o învăţ cum şi ce trebuie să facă în viaţă, ca să nu regrete ca mine.

● Dumneavoastră ce regretaţi?

Dacă regret ceva cu adevărat în viaţă, este că atunci când eram tânăr nu mi-am dat seama că sunt.

● La ce vă referiţi?

Păi, de pildă, am fumat 50 de ani, câte două pachete pe zi. Sau n-am întâlnit în viaţa mea un şpriţ pe care să nu-l beau!

● Şi cu toate astea, nu v-a văzut nimeni prin cârciumi!

Eh, eram "oţ". Beam direct de la cramă!

● Ce se cere să fii comic?

Nimica toată! Să fii comic fără să ştii că eşti şi fără să te faci a fi.

● Ce trebuie să facă un tânăr ca să ajungă actor comic? Ce-l sfătuiţi?

Să se lase!

● De ce?

Ca să devii comic, nu ceri sfaturi.

● Dar ce faci?

Devii! Vedeţi dumneavoastră, comedia ori o ai în sânge, ori te-apuci de altceva.

● Ştiu că UNITER v-a onorat cu un premiu special.

Este premiul cel mai important, şi din carieră, şi din viaţă. Am mai primit la viaţa mea ceva premii, dar pe acesta îl socotesc cel mai de preţ. Gândiţi-vă că, în fond, este Oscarul nostru.

● La festivitate aţi spus, printre altele, că actorii se împart în trei categorii...

E adevărat. Pe vremuri, actorii erau buni de dramă, actori buni de comedie şi actori buni de gură.

● Şi în zilele noastre?

În zilele noastre au rămas numai două categorii: cei care se plâng că au lefuri prea mici şi cei care se plâng că plătesc impozite prea mari.

● Nu v-am mai văzut de mult nici la televiziune!

Sunt nenorociri cu mult mai mari! Probabil că prezint pericol de voie bună!

● Cu ce vă ocupaţi timpul?

Tot actor. Actor, dar la fără frecvenţă. Mă mulţumesc să pun pe hârtie ceva vesel.

● Deci, umorist?

Nu, nu, eu nu m-am socotit niciodată umorist. Cel mult, povestitor. M-aţi întrebat adineauri ce-i sfătuiesc pe tineri. Singura mare obligaţie pentru actorul de comedie este aceea să înveţe cum să facă lumea să râdă. Nu am studii superioare, dar Slavă Domnului! Am avut o viaţă întreagă de la cine să învăţ.

● Consideraţi că umorul are vreun rol în viaţa noastră de toate zilele?

Umorul? (râde) Păi, bineînţeles că are un rol, şi încă unul foarte important. Parafrazând, se poate spune că dacă umor nu e, nimic nu e! Şi acolo unde nu există umor, nu există nici umanitate. Cu siguranţă, bunul Dumnezeu are simţul umorului, de aceea l-a făcut pe om singura vietate care râde, dar mai ales să ştie când şi de ce să râdă. Gândiţi-vă, mai rar doi oameni care se întâlnesc să spună versuri, dar la fiecare pas dai de oameni care fac schimb de anecdote, de glume, calambururi. Acesta este cel mai important lucru pentru un om. Foarte important este să fie util.

● Ce admiraţi cel mai mult la un om?

Demnitatea.

● Sunteţi fericit?

Fericirea e ceva ce nu există şi totuşi, într-o zi, încetează de a mai fi.

● De cine râdeţi la ora actuală?

Am început să râd de scumpete. Preţurile au luat şi continuă să ia aşa o proporţie, că nu mai sperie, încep să amuze! Gândiţi-vă că se vor scumpi gazele, lumina electrică, taxele, nu e o glumă!

● Dar dumneavoastră sunteţi cunoscut ca un om glumeţ...

Mă străduiesc. Cine glumeşte nu se înrăieşte.

● Vă e frică de ceva?

Da, absolut de toate. Dar cel mai mult îmi e frică să nu mă prostesc la bătrâneţe. Ştiţi ce spunea Anton Pann? "Când eşti mort, eşti mort numai până la Înviere. Când eşti prost, eşti prost pentru totdeauna!"

Horia Şerbănescu va primi astăzi ultimele aplauze la Cimitirul Bellu, la ora 12:00.