Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Problemele generate de criza sanitară, peste care s-a suprapus o secetă extremă, readuc în atenţie aspecte mai vechi legate de agricultura românească. Este ea pregătită să facă faţă unor crize majore, în ce măsură este pregătită să facă faţă schimbărilor climatice care devin tot mai pregnante de la an la an? Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti”, are, din păcate, un răspuns tranşat la aceste întrebări: Nu. De ce am ajuns în această situaţie, dar mai ales ce este de făcut pentru a o depăşi, am stat de vorbă cu domnia sa.
1. Jurnalul: Cât de pregătită este agricultura românească să răspundă noilor condiții impuse de schimbările climatice ?
Valeriu Tabără: Din păcate, și datorită regiunii în care este așezată (climat temperat continental), România este afectată de schimbările climatice în parametri majori: temperatură, secetă excesivă (pedologică și atmosferică), schimbarea regimului de precipitații și sigur, ca o consecință a acestora, apariția fenomenelor climatice extreme, cu consecințe dezastruoase, în primul rând, în agricultură.
Din multitudinea domeniilor socio-economice ale României, afectate de schimbările climatice, cel mai grav este afectată agricultura. Acest lucru se datorează faptului că peste 90% din activitățile agricole se desfășoară sub cerul liber, acolo unde se manifestă în totalitate factorii climatici naturali.
Din păcate, agricultura României nici la această dată nu este pregătită pentru a face față situației grave create de schimbările climatice majore. A se vedea consecințele secetei pedologice din anii 2007 și 2020, cu acțiune puternică la nivel național și consecințe catastrofale asupra producției agricole și a economiei naționale.
Citește pe Antena3.ro
Trebuie spus că problema secetei în România nu este constatată doar acum, în anul 2020. Seceta este prezentă pe suprafețe variabile ca extindere, în 8 din 10 ani, situație pe care eu am adus-o în actualitate de nenumărate ori după 1990, inclusiv în întâlnirile cu reprezentanți ai unor instituții internaționale, precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană, dar mai ales Guvernului și Parlamentului României.
Neluarea în seamă a părerilor venite de la specialiști, pentru că nu este vorba numai de persoana mea, ne-a adus în situația de a nu avea soluții la problemele grave și periculoase din punct de vedere socio-economic cu care se confruntă agricultura, economia rurală și întreaga economie națională.
Ignorarea avertismentelor venite de la specialişti ne costă
Ani de zile s-au neglijat avertismentele date de specialiști, cadre universitare și cercetători, cu privire la schimbările majore ale factorilor climatici, cu rol determinant asupra agriculturii și mediului ambiant. Ca exemplu: cercetările de geobotanică realizate la Institutul Agronomic din Timișoara de o echipă condusă de prof. Grigore Stere în urmă cu mai mult de 60 de ani. În urma acestor cercetări s-au prezent într-o sesiune de comunicări științifice a cadrelor didactice date certe cu privire la stepizarea Câmpiei Banatului și tendința de deșertizare a zonelor de câmpie din vestul și sudul țării. Nimeni nu a luat în seamă o astfel de lucrare, de o excepțională valoare științifică și practică.
Din păcate, România nu are o strategie pentru agricultura și dezvoltarea rurală aprobată și aplicată. Fiecare structură politică sau, mai grav, politicieni și persoane fizice, fac ce vor ei și spun că aceea este strategia lor. Da, este a lor, dar nu a României.
„Soluțiile nu pot veni decât din cercetări profunde ale fenomenelor”
Problema schimbărilor climatice nu este una de birou sau de dezbateri și măcinat vorbe goale, fără nicio finalitate. Măsurile luate până acum nu au efecte, pentru că le lipsește un lucru fundamental, care trebuie să stea la baza lor și care să ducă la găsirea unor soluții de atenuare a efectelor schimbărilor climatice. Aceste soluții nu se găsesc și nu se vor găsi niciodată în birourile înalților oficiali politici, în grupuri politice de orice orientare și, din păcate, nici în acțiunile ONG-urilor, oricare ar fi ele.
Soluțiile nu pot veni decât din cercetări profunde ale fenomenelor.
Pentru aceasta, cercetarea, de la cea fundamentală, făcută, de obicei, în instituții publice, dar și cea aplicativă, trebuie să beneficieze de atenție, surse financiare și încredere, lucru care nu se face. Din contră, se continuă ostracizarea și marginalizarea cercetării, în special a celei din domeniul biologiei aplicate.
Cercetarea, în general, dar mai ales cea din biologie și, cu precădere, din biologia aplicată, așa cum sunt medicina și agricultura, nu pot fi fetișizate, neglijate sau chiar anulate.
Iată că de câțiva ani buni, nu numai că vorbim de încălzirea globală, ci în cadrul acestui proces de mare extindere, vorbim despre schimbările climatice majore care au loc la scară globală și care ne afectează şi pe noi, românii. Agricultura, sursa noastră de securitate alimentară, este prima afectată, până la nivel de catastrofă.
3. De ce suntem nepregătiţi? Câteva explicaţii.
Nepregătirea agriculturii românești pentru a face față condițiilor generate de realitatea schimbărilor climatice majore are câteva cauze majore:
• Neluarea în seamă de către decidenții politici a avertismentelor date de cercetători și specialiști.
• Lipsa unor preocupări în plan național pentru dezvoltarea și finalizarea unor programe de cercetare a fenomenelor, cu schimbări specifice teritoriului național (nu sunt proiecte de cercetare științifică aprofundată privind îmbunătățirile funciare, sub toate aspectele lor, domeniul fiind afectat grav de schimbările climatice).
• Lipsa unor programe de cercetare de lungă durată în domeniul factorilor climatici, agro-climatici, dar și în ce privește resursele naturale: sol, apă, biodiversitate.
• Lipsa finanțării pentru cercetări de lungă durată (care dau siguranță și certitudine rezultatelor) pentru restructurarea și reașezarea în parametri noi a tehnologiilor de cultivare a plantelor: momentul/epocă de semănat, densitate de semănat, sistemele de fertilizare, agricultură-mediu, sisteme de asolamente, sisteme de lucrări ale solului, cultivare (soiuri/hibrizi), toleranță și rezistență la factorii biotici, rezistență și toleranță la agenții patogeni și dăunători, evoluția în funcție de factorii climatici ai sistemelor biotice pe teritoriul României, monitorizarea în timp a situației unor resurse naturale (pajiști și fânețe naturale), perfecționarea sistemelor de potențare și conservare a resurselor în contextul schimbărilor climatice.
Practic, în România, ca de altfel la nivel european, cercetarea agricolă, sub toate formele ei, a fost trecută într-un plan dincolo de cel secund, și asta se vede și se simte. Nu este posibil ca, de la nivel european, să se interzică utilizarea noilor metode de cercetare: inginerie genetică, biotehnologii, multiplicare genomică etc. Cum se pot găsi soluții pentru agricultură, și nu numai, fără o cercetare sistematică, profundă?
La problemele legate de schimbările climatice, se mai adaugă un element: cum putem reduce sursele de poluare prin reducerea cantităților de pesticide și a emisiilor de gazelor cu efect de seră?
Aceste lucruri, și nu numai, nu pot fi realizate decât dezvoltând cercetarea agricolă; atât cea fundamentală, cât și cea aplicată. În toate domeniile de cercetare ale agriculturii trebuie admise cele mai moderne metode de cercetare. Numai așa, cercetarea va putea asigura o siguranță mai mare și parametri de rentabilitate a producției agricole din România și nu numai.
La cele spuse mai sus se mai adaugă și altele probleme, care sunt legate între ele:
• Cercetarea privind corelarea între tehnica agricolă și tehnologiile adecvate acesteia. Numai tehnica agricolă, oricât de sofisticată ar fi, nu garantează succesul dacă ea nu este cunoscută și nu este aplicată corespunzător tehnicii agricole din dotare;
• Apariția și extinderea în România a unor agenți patogeni și dăunători noi, atât în domeniul vegetal, cât și în cel animal (ex. PPR-ul), pentru care nu dispunem de date pentru a lua măsurile care se impun;
• Lipsa unor sisteme de avertizare pentru diverse domenii (protecția plantelor, boli ale animalelor);
• Lipsa unor servicii de asistență tehnică pentru fermieri. Acestea sunt lăsate la voia celor care promovează și fac mai mult consultanță comercială, consultanță a profitului pentru cei care fac comerț cu inputuri. Acest lucru se întâmplă și este văzut în anul agricol 2019-2020.
• Dependența cvasitotală a fermierilor români de importuri de inputuri, inclusiv de rezultate cercetării, de cele mai multe ori nepotrivite condițiilor României, care au specificitate, dar sunt diferite;
• Lipsa unui sistem sigur de gestionare a riscurilor, o parte din acestea, cum este și cel de secetă, rămânând în afara sistemului de asigurare;
• Piață neorganizată. Producătorii români nu au controlul asupra producției realizate. Exportăm valoare, exportăm subvenții, exportăm siguranță și durabilitate, în țară rămânând în continuare marile riscuri;
• Din punct de vedere al condițiilor climatice, România dispune de un excelent potențial agroalimentar, chiar dacă acestea (condițiile climatice) sunt destul de imprevizibile, acest lucru datorându-se și nouă, care le vedem doar atunci când acestea se manifestă negativ.
Cu toate acestea, suntem dependenți de importurile de produse agro-alimentare. Pentru unele produse care se importă, nu avem nicio justificare să o facem, dar o facem! Cu destul de multă nonșalanță și cu un mare grad de obrăznicie (în cazul unora). Am ajuns să realizăm produse tradiționale, mai ales din carne, din materie primă din import. Incredibil.
În august 2017 am prezentat la MADR strategia cercetării științifice agricole cu obiective 2017-2020-2030. Nici până acum nu s-a spus nimic despre acest document. Strategia pentru Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI) în domeniul agroalimentar pe termen mediu și lung 2017-2020-2030 a fost trimisă și la Ministrul Cercetării și Inovării, dar nu s-a primit niciun răspuns. Oare de ce ?
4. Deșertificarea este un fenomen grav în România. Cum a evoluat în ultimii 20 de ani?
Deșertificarea (aridizarea) în România este un fenomen real, deosebit de grav. Cred că acest fenomen rezultat din schimbările climatice majore este resimțit de aproape fiecare cetățean al României, chiar dacă aceștia nu vin în contact direct cu domenii economice puternic afectate.
Fenomenul nu a început să fie perceptibil numai în ultimii 20 de ani. El este prezent și a fost perceptibil și argumentat încă din urmă cu 50 – 70 de ani. A fost sesizat de oameni de știință.
Semnalul a fost dat de la constatarea că zonele de silvostepă ale României, prin aridizare, tind să se transforme în stepe și cu porțiuni semiaride ce duc spre semideșertizare. Consecințele de azi, pe care le simțim, au cauze care au început să fie perceptibile în urmă cu mai mulți ani. Ele, deși sesizate și argumentate, nu au fost luate în analiză și atenție de către decidenți și, ca atare, s-au dezvoltat până la limite de riscuri majore.
În ultimii 20 de ani, consecințele schimbărilor climatice sunt mai vizibile ca urmare a accentuării și aprofundării unor fenomene: creșterea temperaturilor, repartiția neuniformă a regimului de precipitații și apariția fenomenelor extreme: vijelii, furtuni de intensitate mare, grindină, ploi torențiale de scurtă durată, cu volum mare de apă, chiar tornade cu efecte distrugătoare și alte fenomene, precum secetele prelungite și pe arii din ce în ce mai mari din teritoriul național.
„Gripa aviară și pesta porcină africană, afaceri profitabile pentru unii”
5. În ultimii ani ne confruntăm cu gripa aviară și cu pesta porcină africană. Mereu am fost prinși pe picior greșit. De ce ?
Pentru că din cele două pandemii am făcut un mijloc de afaceri. La un moment dat, au devenit mai interesante produsele care se folosesc la combaterea pandemiilor de gripă aviară și la fel la pesta porcină africană și cine le livrează decât de stoparea și anihilarea celor două pandemii prin aplicarea unor soluții de combatere, fundamentate de mințile luminate din această țară. Se pare că nu de aceste soluții a fost nevoie și am ajuns unde suntem.
Mai mult, în cazul gripei porcine africane am avut și am impresia că structurile sanitar-veterinare au invitat agentul patogen să-și „înceapă” recitalul în România și acesta nu s-a lăsat prea mult invitat. A venit și s-a pus pe treabă, iar banii pentru „despăgubiri” au curs de la UE, ca și cei dați pentru substanțele de dezinfecție. Și s-a mai întâmplat ceva. Importatorii tradiționali de carne de porc și-au continuat importul de carne de calitate îndoielnică, în cantități din ce în ce mai mari, de data aceasta sub umbrela argumentului „În România nu mai există carne de porc” decât la nivelul de 30% din necesar.
Am ajuns în situația în care sfaturile difuzate prin intermediul mass media să fie exact cele răpândite de cei care doreau să se continue la scară mai mare importurile de carne de porc. S-a reușit acest lucru prin semnarea programului ASAL 2, dacă cineva își mai aduce aminte.
La fel s-au petrecut lucrurile în anii 1997 – 2000 când s-a încercat lichidarea nu parțială, ci totală a producției de carne de porc românească.
Mai mult, cu ajutorul ANSVSA s-a încercat (și în parte s-a reușit) și lichidarea creșterii porcilor în gospodăriile populației, căutându-se să se facă și din aceștia nu crescători și producători de carne de porc, ci consumatori de carne de porc importată de aiurea, de cele mai multe ori din state în care era atestată pesta porcină africană.
Cele spuse mai sus sunt doar o secvență din afacerile dubioase urât mirositoare, precum „aromele” persistente în raioanele cu carne ale unor supermarketuri din România.
De ce am fost prinși pe picior greșit mereu? Pentru că unii au vrut și au reușit să câștige din aceste situații de „picioare greșite”. Am făcut ceea ce nu trebuia și se pare că s-a făcut conștient. Am transformat cazuri grave în afaceri excepțional de profitabile pentru unii, dar dezastruoase pentru agricultorii români, pentru economia naţională, pentru o țară.
6. Există fonduri disponibile pentru cercetarea agricolă?
Din păcate nu, la cât ar trebui, pentru a realiza performanță. Sursele financiare din alocații bugetare, la care se adaugă sursele financiare din venituri proprii, nu sunt suficiente. Ele sunt asiguratorii la nivel de supraviețuire. Acum și în viitorul apropiat, am fi mulțumiți, dacă finanțarea pentru întregul sistem de cercetare științifică agricolă românească s-ar ridica la ½ din cât primeşte de la guvernul francez, din bugetul de stat, unul din cele cinci mari institute de cercetare științifică în domeniul agricol: circa 1,2 miliarde de euro/an. Așa că nouă ne-ar fi suficiente 600 milioane de euro pentru a putea realiza performanță la cel mai înalt nivel. Sunt convins că având doar 1/2 din cele 600 milioane de euro, cercetarea științifică agricolă românească s-ar apropia de performanțele în domeniu realizate de vechii membri ai UE. Din păcate, la noi nu sunt fonduri suficiente pentru cercetarea agricolă. În aceste condiţii nu trebuie să ne mire faptul că în anumite momente, din păcate tot mai dese, au loc adevărate dezastre în domeniul agroalimentar și domeniile devin tot mai dependente de natură și de furnizarea de produse agroalimentare din afara țării, care ne coboară tot mai mult ca putere agroalimentară capabilă nu numai să producă pentru necesarul poporului său, dar și să exporte securitate alimentară.
Executate după modelul societăţilor comerciale
Într-o lungă perioadă (1990-2010), sistemul de cercetare agricolă românească a fost supus unor presiuni formidabile și chiar unui jaf, inclusiv de către unele instituții ale statului, care au executat patrimoniul acestor institute, aflate în proprietatea publică și privată a statului. Aceste instituții și oamenii din ele au procedat cu unitățile de cercetare agricolă la fel cum au făcut cu societățile comerciale. Asta în timp ce obligațiile statului de a asigura finanțarea reglementată de lege, nu au fost îndeplinite în niciun fel. Cu toate acestea, unitățile de cercetare cu statut public s-au menținut în activitate și au realizat chiar performanță în cercetare, deşi cercetătorii nu au fost plătiți cu lunile și, uneori, cu anii.
7. În urmă cu ceva ani a fost realizată o hartă a precipitațiilor. Tuzla era cea mai uscată localitate, iar Vața de Sus, cea mai bogată în precipitații. Harta am făcut-o, dar la ce ne-a folosit, pentru că seceta ne ia pe nepregătite mereu?
Pe lângă harta precipitațiilor, în România mai este elaborată o strategie antisecetă, elaborată în anul 2007. O altă strategie a fost cea a zonelor supuse riscurilor de inundații. Și în acest domeniu s-a făcut ceva? Eu spun că NU.
Mai există o comisie antisecetă constituită la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”, cu o serie de specialiști în cercetare și învățământul superior. Nimeni nu a fost contactat de decidenți politici pentru a face strategia antisecetă funcțională și benefică nu numai pentru agricultură, dar și pentru întreaga economie națională.
Degeaba facem hărți (precipitații, riscuri de inundații, riscuri de cutremure), comisii peste comisii, dacă ele nu sunt puse la lucru, ca să concretizeze SOLUȚII eficiente, iar soluțiile să se concretizeze în decizii și lucrări de aplicare.
Și eu mă întreb: la ce servesc lucrări precum cea despre care mă întrebați, dacă ele nu sunt valorificate și rămân doar pe hârtie, marcate ca evenimente și imaginea sau scuza cuiva? Așa se întâmplă și mai ales așa ajungem în situații catastrofale, pentru că facem lucrări și acțiuni de formă și nu de fond. A se vedea problema apei și a irigațiilor, unde s-a mers pe principiile vechi și iată unde am ajuns. Întreaga gândire, referitoare la irigații, este cea de acum 50 de ani. Cred că ar trebui să vedem și să punem în practică alte principii, în primul rând cu privire la gestionarea resurselor de apă.
8. Care ar trebui să fie rolul cercetării agricole și zootehnice?
Fundamental. Viziunea asupra cercetării științifice din agricultură ar trebui fundamental schimbată. Nicio strategie, cu obiective fixate pe termen mediu și lung, nu poate fi aplicată dacă fundamentarea ei nu s-a făcut pe baze științifice, fără o consultare a cercetării și a rezultatelor reieșite din cercetare. Să nu se confunde o strategie agricolă cu programul politic sau de guvernare al unui partid politic, oricare ar fi el.
Obiectivele unei strategii, indiferent de termenele de realizare a lor, nu se schimbă, sau nu ar trebui să se schimbe după mofturile unui partid politic și cu atât mai puțin ale unui lider politic.
Mai mult, așa cum am spus mai sus, nu se poate realiza o strategie viabilă fără o fundamentare științifică. Această fundamentare trebuie să vină dintr-o structură de cercetare bine așezată (finanțată și dotată tehnic, cu o resursă umană de valoare) și un sistem de învățământ de specialitate angrenat în fundamentarea strategiilor și a programelor strategice, dar și în a produce resursă umană performantă. Cum poți produce performant, când finanțarea este la limita existenței și nu de performanță ?
Cu toate acestea, sistemul de cercetare agricolă românească aflat în subordinea și coordonarea ASAS produce rezultate de valoare: soiuri/hibrizi performanți cantitativ și calitativ, adaptate la condițiile pedoclimatice din România – rase de animale cu însușiri și caracteristici de performanță (bovine, ovine, caprine).
În sistemul de cercetare (la SCDA Șimnic) se află vaca cu cea mai mare producție de lapte din România. Este rodul unor cercetări de lungă durată. Dar cine vede acest lucru ? Este nevoie de importuri de material biologic. Unde sunt politicile guvernamentale în domeniu ?
Sistemul de cercetare științifică agricolă românească este capabil să producă tehnologii de performanță în majoritatea sectoarelor producției agroalimentare românești. Este capabil să producă studii și analize pentru ca decidenții să poate decide în cunoștință de cauză. Toate acestea se pot realiza cu o condiție: decidenții să solicite sistemul național de cercetare, nu să îl ignore, cum s-a făcut când s-a elaborat strategia PNDR 2014 - 2020 și cum au de gând să facă cu Planul Strategic 2021-2027. Cum poate progresa agricultura României cu programe fundamentate în afara țării și aplicate în România? Până când decidenții continuă să ignore specialiștii români, nu așa vom crea rezultatele pe care ni le dorim și care sunt posibil de obținut.
Unitățile de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) din agricultură abordează la această dată mai multe categorii de proiecte de cercetare:
- Proiecte proprii unităților de CDI finanțate de la activitățile de bază ale acestor unități.
- Proiecte de cercetare finanțate din venituri proprii ale unităților de CDI.
- Proiecte care aparțin de Programul Sectorial al MADR.
- Programe de cercetare – parteneriate cu alte domenii și Instituții de cercetare.
- Alte tipuri de proiecte.
Trebuie să amintesc aici faptul că în domeniul cercetării și inovării agricole sunt probleme create chiar de UE prin interzicerea dezvoltării și folosirii unor metode performante de cercetare precum: biotehnologiile, ingineria genetică, multiplicarea genetică și altele.
În agricultură, ca și în medicină și alte sectoare economice, performanța nu este posibilă fără o cercetare performantă. Spun acest lucru și îl repet ca o obsesie. Este ceea ce eu am văzut și am cunoscut în lume.
Agricultura și producția alimentară românească nu vor putea performa pe baza importurilor, inclusiv pe baza rezultatelor de cercetare importate, care (în cea mai mare parte) nu răspund condițiilor specifice ale României. De ce România nu acordă atenție cercetării științifice, inclusiv celei din biologia aplicată, agricultură, medicină ?
9. Este acum pregătită Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” să facă față acestor provocări?
Da, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, prin sistemul de cercetare din subordine și coordonare pe care îl are, cu toate greutățile pe care le întâmpină, are potențial de a face față CERINȚELOR, CHIAR ÎN CONDIȚII DE GREUTĂȚI MAJORE. Totul va depinde și de sprijinul pe care-l vom primi, în primul rând financiar, pentru a susține proiecte de cercetare-dezvoltare care prin rezultatele obținute să ducă la rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultura și producția agroalimentară a României:
• ameliorarea, crearea de soiuri și hibrizi productivi, cu calitate bună și cu un grad mare de adaptare la condițiile climatice ale diferitelor micro și macrozone din România (grâu, orz, orzoaică, secară, ovăz de toamnă, ovăz de primăvară, orez și altele, hibrizi de porumb, hibrizi de floarea soarelui, rapiță, soia, mazăre, fasole, năut, linte, cânepă, in pentru fibre și ulei, cartofi, plante furajere: lucernă, trifoi, plante graminee și altele).
În horticultură, soiuri din aproape toate speciile de legume: tomate, ardei, gogoșari, ardei iuți etc. În viticultură, soiuri de viță-de-vie pentru vin și soiuri de struguri de masă. În pomicultură, soiuri de măr, păr, cireș, vișin, prun, arbuști fructiferi.
Unitățile noastre dezvoltă cercetări pentru modernizarea și înnoirea tehnologiilor de cultivare adaptate pentru tehnica agricolă modernă și adaptate la schimbările climatice majore prin care trecem. Dispunem în rețelele noastre de cercetare de tradiție și valoare. Avem în câteva unități de cercetare experiențe staționare standardizate de foarte lungă durată (> 70 de ani), pe care puține țări din Europa le au: SCDA Lovrin, SCDA Turda, SCDA Pitești, SCDA Livada – Satu Mare, în care se urmăresc nu numai producțiile, dar mai ales influența unor rețete de fertilizare de lungă durată asupra însușirilor chimice și hidrofizice ale solului, extrem de importante atât din punct de vedere agricol, cât și pentru mediul ambiant.
• Cercetări în domeniul zootehnic, unde se urmăresc: ameliorarea și crearea de rase de animale la speciile domestice (SCDA Arad, SCDA Șimnic, SCDB Dancu, SCDB Tg. Mureș, SCD Bubaline Șercaia și altele), la ovine: ICDCOC Palas Constanța, SCDCOC Caransebeș, SCDCOC Secuieni Bacău, SCDCOC Popăuți Botoșani, Institutul de Montanologie Cristian Sibiu și altele. Cercetări de montanologie la ICDM Cristian Sibiu, Centrul Păltiniș, ICDP Brașov, Centrul de cercetare din Bucegi, unic în zona montană a Europei.
Sunt cercetări de protecția plantelor, reluate și amplificate în ultimii 3-4 ani, nu însă la nivelul la care ar trebui să fie. A se vedea cercetările cu privire la utilizarea neonicotonoidelor pentru tratamentul semințelor de: porumb, rapiță și floarea soarelui; cercetări cu privire la îmbunătățirea însușirilor de panificație la grâu prin utilizarea microelementelor.
Cercetări de piscicultură și acvacultură: Nucet și Galați. Stațiunea Nucet este unică în Europa prin structura și obiectul de activitate. Are nevoie de o strategie în domeniul acvaculturii și pisciculturii, cu obiective pe termen mediu și lung, unde să fie element de susținere științifică pentru atingerea obiectivelor strategice. Această strategie lipsește, iar Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” a trebuit să facă eforturi formidabile pentru a-i păstra nu numai funcționalitatea, dar și materialul genetic pe care ANAF-ul dorea să-l execute silit și să-l lichideze. Sunt abordate o gamă largă de cercetări, ameliorare, tehnologii de protecția plantelor, evaluarea și conservarea resurselor naturale.
În cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, pe lângă Institutele și Stațiunile de CDI avem și Banca de Gene de la Suceava „MIHAI CRISTEA”, unitate organizată după toate cerințele unei instituții de acest tip la nivel mondial, având ca obiect de activitate culegerea și conservarea tuturor speciilor vegetale de pe teritoriul României. Un patrimoniu de o valoare deosebită de care dispune România și care până acum nu a fost gestionat corespunzător.
Avem un domeniu organizat, dar avem nevoie de susținere financiară pentru a trece de la o activitate de rutină spre înaltă performanță care ne poate ajuta pentru a intra în competiție cu cele mai mari companii din domeniu. Ținta noastră este aceea de a asigura agriculturii României material biologic performant cantitativ și calitativ, tehnologii moderne de cultivare, evaluare și potențare a resurselor naturale de care dispune agricultura României, de a asigura tehnologii prietenoase cu mediul și rentabile economic, de a obține randamente sporite și sigure în condițiile în care schimbările climatice continuă să se accentueze și să devină mai ostile.
– Crearea de rase performante la speciile de animale crescute în România. Este posibil acest lucru. Elaborarea și perfecționarea tehnologiilor de creștere.
– Perfecționarea tehnologiilor de protecție împotriva atacului de agenți patogeni și dăunători atât pentru partea vegetală, cât și pentru partea zoo.
– Ne propunem ca în cadrul instituțiilor și stațiunilor noastre să finalizăm cercetări cu privire la sistemele de agricultură prin perfecționarea acestora și mai ales prin găsirea unor soluții de valorificare superioară a produselor agroalimentare obținute în sistemul agroalimentar românesc.
Avem instituțiile, mai avem și oameni de valoare. Depinde mult de ce vor decidenții naționali. Până acum, din păcate, pe mulți i-am văzut ostili, deși nu știau aproape nimic despre cercetarea științifică din agricultură.
10. Avem laboratoare și specialiști cărora să li se permită abordarea unor teme de cercetare astfel încât să nu mai fim luați pe nepregătite ?
Un sistem de cercetare, indiferent de domeniu, mai cu seamă în agricultură, trebuie să fie pregătit pentru orice moment, inclusiv, cel de criză, așa cum au fost gripa aviară și pesta porcină africană, dar și altele, maladiile și dăunătorii de carantină apăruți în spectrul agricol românesc: Tuta la tomate, Tanymecusla porumb și floarea soarelui, sfredelitorul porumbului, Diabroticavirgifera la porumb și altele. Pentru aceștia și alții care sunt prezenți în spectrul agricol românesc trebuie să fim pregătiți pentru a stabili momentul de intervenție și tipul de produse de utilizat fără de care s-ar produce un dezastru de mari proporții.
Cei care deținem decizia administrativă și pe cea științifică facem demersurile necesare pentru a evita astfel de momente. În acest sens, câțiva cercetători și cadre universitare au intrat într-o bătălie grea: acceptarea în cercetare a dezvoltării cercetării de biologie aplicată prin metode noi, precum biotehnologia, ingineria genetică, multiplicarea genomului, asumându-se nu numai dezacordurile unora, dar și acuzațiile, amenințările, ponegriri de tot felul, deși argumentul științific este de partea noastră.
Să nu uităm că în anumite state, de obicei mari puteri agroalimentare, este în plină aplicare NOUA REVOLUȚIE VERDE GENOMICĂ care va înlocui celebra Revoluție Verde a lui Norman Borlaug și a marilor cercetători și descoperitori din domeniul geneticii moleculare de la mijlocul secolului trecut.
Fără aceste abordări, agricultura României nu va face față marilor provocări din viitor, devenind tot mai dependentă de importuri și de producția agroalimentară din afara țării.
Avem laboratoare de lucru, dar nu le avem pe cele atestate și recunoscute conform standardelor UE. Așa se face că pentru a efectua analize de reziduuri la neonicotinoide a trebuit să căutăm laboratoare recunoscute UE în afara țării, asta pentru a putea compara rezultatele obținute în testele noastre cu nivelul valorilor recunoscute în UE. Pentru aceste analize a trebuit să trimitem probele în: Bulgaria, Franța și Germania. Nu avem în România nici un laborator atestat și omologat pe anumite domenii. este o mare problemă pentru domeniul cercetării pe care îl reprezint, dar și pentru România.
Este nevoie urgentă de dotarea tehnică a laboratoarelor din stațiunile și institutele de cercetare, de utilarea laboratoarelor pentru a se îndeplini normele de recunoaștere și autorizare pentru nivel național, dar mai ales pentru cel internațional. Avem multe laboratoare, unele chiar dotate modern, dar nu sunt atestate conform standardelor și, mai ales, nu sunt certificate. Afirm însă că atât cât este nevoie, ne putem desfășura activitatea în laboratoarele existente, la nivel de activitate de rutină. Este nevoie și de dotare tehnică cu aparatură de cel mai înalt nivel. Este nevoie de surse financiare pentru a atrage și forma cercetători de valoare și performanți.
• Sunt necesare sisteme clare de acreditare și certificare pentru recunoaștere națională și internațională. Este nevoie de laboratoare performante și cu atestările necesare, cu statut public.
Da, în institutele și stațiunile de CDI agricole, indiferent de domeniu, în majoritatea lor se pot aborda proiecte de cercetare științifică complexă care, prin rezultatele obținute, să răspundă cu soluții la problemele care există în prezent și cu cele posibile în viitor.
Dezvoltarea proiectelor din Planul Sectorial ADER al MADR este un exemplu. Ele (aceste proiecte) trebuie finanțate LA TIMP și, mai important, să fie încadrate într-un plan de finanțare multianuală.
12. Importurile de semințe, multe dintre ele de slabă calitate, sunt o problemă. Nu mai are România capacitatea să producă semințele necesare reluării ciclului agricol ?
Nu producerea de sămânță în România este o problemă, ci modul cum și de unde vine sămânța, pentru o mare parte din culturile realizate în România: porumb, floarea soarelui, soia, sfeclă de zahăr, cartofi, semințele de legume, nu mai vorbesc de flori, vin de afară. La un moment dat, și materialul de plantat din viticultură și pomicultură a fost importat. Odată cu acest material s-au introdus în țară agenți patogeni și dăunători deosebit de păgubitori, care impun costuri nu mici pentru realizarea culturilor.
Cum s-a ajuns aici? Imediat după 1990, la frontierele României și-au făcut prezența mari producători și, mai ales, comercianții de profesie, în fața cărora s-a rezistat și s-a susținut agricultura cu tot ceea ce era necesar: soiuri și hibrizi, tehnologii, sămânță și material de plantat, cartofi, sfeclă de zahăr, viță-de-vie, pomi, hamei și altele. Producerea materialului biologic pentru semănat și plantat a fost subvenționată din 1993, odată cu aprobarea Legii nr. 83/1993 și până la abrogarea ei, în 1997.
După 1996 până în anul 2000, susținere sistemului de producere de sămânță s-a prăbușit și țara a fost inundată de produse din afară, lucru care s-a făcut cu largul concurs al autorităților române, care au suspendat sprijinul pentru cercetarea agricolă românească și pentru producătorii de material biologic.
La toate acestea s-a adăugat și salarizarea nestimulativă, „uitată” la nivele scăzute, care a făcut ca la primele oferte venite de la companiile străine, cercetătorii consacrați să plece și să lase stațiunile și institutele cu resursa umană științifică slabă, care nu au mai putut ține pasul în anumite domenii cu concurența, de multe ori susținută chiar sub limita legii. Cum se explică faptul că la floarea soarelui România a fost o campioană a lumii la crearea hibrizilor industriali, iar nu peste mult timp să devină importatoare netă de sămânță de floarea soarelui?
Într-un singur sector cercetarea românească, datorită unor cercetători de excepție (printre care acad. Nicolae Săulescu), nu a fost îngenuncheată: la GRÂU, unde soiurile românești domină din toate punctele de vedere: producție, calității panificabile, adaptabilității ecologice.
Da, importul masiv de material biologic, atât vegetal, cât și animal, face de neevitat apariția unor riscuri majore, în primul rând de neadaptabilitate la condițiile de mediu, mai ales când apar probleme precum cele din anul agricol 2019-2020.
România are, așa cum a avut nu de mult, posibilitatea de a-și produce cultivarele de plante cultivate și rasele de animale, nu numai pentru propriul necesar, dar și pentru a exporta material biologic. Este nevoie de sprijin pentru unitățile de cercetare, pentru crearea unui cadru de siguranță și durabilitate pentru cei care lucrează și vor lucra nu numai în sistemul de cercetare, dar și în diversele sectoare ale agriculturii.
În același timp trebuie eliminate orice forme de discriminare între cercetarea agricolă românească și firmele importatoare de inputuri, inclusiv material biologic vegetal și animal.
Este necesară crearea unui cadru general care să favorizeze accesul unităților de cercetare publice la fondurile europene desfășurate prin PNDR sau alte programe, pentru a-și putea asigura modernizarea și dotarea tehnică.
Unitățile de cercetare, precum și fermele instituțiilor de învățământ superior agricol și mediu, trebuie să devină nu numai unități producătoare de valori ale cercetării, dar și instituții de formare profesională continuă, pe care România nu le are.
Trebuie să se termine cu Consultanța Comercială și să se treacă la organizarea Consultanței tehnice, singura care poate asigura fermierului rezultate în fermă, iar aceasta poate fi asigurată eficient de unitățile de cercetare și cele din învățământ.
Trebuie dezvoltat un sistem de sprijin pentru tinerii absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior care aleg să urmeze profesia de cercetător.
Ar trebui elaborat un program guvernamental cu efecte pozitive pe termen mediu și lung în sistemul de cercetare: genetică, ameliorare, biotehnologii, biochimie, chimia calității, specialiști în mediu și resurse naturale, specialiști în procesarea produselor agroalimentare, capabili de a face performanță personală, calitativă și economică.
Sunt și alte multe aspecte care ar trebui avute în vedere în viitor.
