Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primul deceniu al României în Uniunea Europeană se încheie cu o mare turbulență. Când cele 510 milioane de cetățeni ai UE păreau să răsufle ușurați de ieșirea dintr-o criză economică, o criză politică fără precedent a explodat: Brexitul. Românii, cei mai entuziaști susținători ai integrării europene, încep să privească mai sceptici spre Bruxelles; opinii politice care s-au dezvoltat în Europa, contestând deciziile și regulile care au ținut unitatea organizației încep să fie auzite și la București. Uniunea Europeană, a pornit acum 60 de ani cu șase membri; extinderea, mai ales după căderea comunismului, a mărit UE la 28 de țări.
Unde ne plasăm în galeria europeană care își schimbă ierarhiile, care sunt câștigurile după un deceniu de UE, cât de mari sunt diferențele care ne separă de ,,campioni”?
Am mers în CASA ACADEMIEI, la Institutul de Economie Mondială, pentru găsi opinii argumentate, decojite de interpretările de conjunctură ale politicii, privind procesele contradictorii care se manifestă în UE și a avea răspunsul specialistului cercetător la întrebări de actualitate. Discuția cu doamna Dr. Simona Moagăr Poladian, directoare a IEM, se dezvoltă firesc în jurul conceptului de ,,Europă cu mai multe viteze”.
Jurnalul Naţional: A devenit ,,Europa cu mai multe viteze” o problemă de teorie a politicienilor sau are un suport în realități economice clare?
Simona Moagăr Poladian: Este un scenariu de luat în considerare care pornește de la realitǎțile economice din Uniunea Europeanǎ. Dar nu reprezintă o noutate ; el a mai fost discutat, dezbătut în interiorul UE în perioada 2000-2010. Se vorbea atunci de o Europă cu viteze diferite. Integrarea era privită ca un proces de osmoză al mai multor cercuri concentrice. În centru se afla Zona euro iar în cercul exterior Zona non euro, ambele avȃnd ca numitor comun piața internǎ unică. Accesul noilor membri se face în cercul mare, urmând apoi intrarea în zona euro, odatǎ cu ȋndeplinirea criteriilor de convergențǎ economico-financiarǎ. Experiența statelor care au trecut la moneda unicǎ, euro, ne aratǎ cǎ viteza de creștere rapidǎ, peste media UE, nu salveazǎ o economie de la un posibil dezastru. Putem ȋnvǎța și din experiența altor state care au intrat ȋn Zona euro, dar care s-au confruntat cu crize de proporții, cum este Grecia. Criza datoriilor Greciei era previzibilă, dar guvernele care s-au succedat la conducerea ţării în ultimele decenii au ignorat cu bună ştiinţă acest fenomen. Una dintre ţările cu cea mai puternică creştere din Zona euro între anii 2000, an care a precedat introducerea monedei unice, şi anul 2007, anul declanşării crizei „subprime”, Grecia a fost prima care s-a confruntat cu criza datoriilor suverane. O creştere medie anuală a P.I.B. de 4,2% între 2000-2007 a permis trecerea cu vederea a deficitelor structurale ale Atenei. Și aceastǎ ignorare a realitǎții s-a rǎzbunat. Pentru Grecia, euro a reprezentat speranţa unui viitor mai bun, iar în 1993, cabinetul lui Andreas Papandreou era convins că aderarea Greciei la uniunea monetară era singura posibilitate pentru ca ţara lor să scape de problemele financiare. Atunci, economia Greciei era grevată de datorii, datoria publică atingând 114% din PIB. Așadar, Europa cu mai multe cercuri a fost și continuǎ sǎ fie o realitate.
J. N: De ce a reapărut discuția după mai bine de un deceniu? Este doar o reîncălzire a subiectului sau acum s-a ,,copt” pentru a căpăta formă instituționalizată?
S.M.P: Acum este o nouă fază a discuției, o dezvoltare a conceptelor care guvernează organizarea și funcționarea Uniunii Europene. Analizele apreciază că punerea pe tapet a Europei cu mai multe viteze apare și ca o reacție la Brexit. Integrarea s-a realizat până acum prin
convergențe, criterii cuantificate și clar definite pentru Uniunea Bancară, accesul la euro, deficite. Intrarea în cercul mare s-a realizat mai ușor, numărul membrilor UE a crescut de la 15 la 28 în perioada 2004-2013, extinderea a ajuns la 28 de state. Creșterea trebuie consolidată, construcția complexă impune și analize asupra gradului de acomodare a partenerilor. Scopul Uniunii este asigurarea unui nivel apropiat de dezvoltare și de civilizație pentru cetățenii ei. Pentru noii membri ai UE recuperarea diferențelor de PIB pe locuitor față de media celor 28 rămâne o prioritate cu toate progresele înregistrate. Bulgaria și România sunt încă la distanță mare, deși creșterea PIB a fost substanțială după aderare. România are acum 9530 euro/locuitor ceea ce reprezintă 57 la sută din media UE la paritatea puterii de cumpǎrare. S-a realizat totodată o adaptare legislativă amplă, cu multe condiționalități pentru funcționarea economiei și instituțiilor naționale.
J. N: Discuția privind aderarea la zona euro se relansează și în plan intern. Criteriile sunt matematic atinse. Sunt suficiente pentru a introduce moneda unică ?
S.M.P:Integrarea în zona euro este un proces mult mai dificil și impune mai mult decât criteriile Maastricht. Presupune, așa cum a arătat experiența de până acum a celorlalte țări, eforturi ale populației și ale economiei. Aderarea la zona euro nu aduce doar beneficii; de aceea fără un plan național de convergență la euro asumat de Guvern, Parlament, Președinție, Banca Centrală, sindicate, patronate- care să armonizeze eforturile de unire națională, obiectivul acțiunii pare greu de atins. Să nu uităm condiția de trecere a monedei naționale la cursuri fixe care impune un termen obligatoriu de doi ani de funcționare în acest regim înainte de adoptarea efectivă a monedei euro.
J. N: S-a vorbit puțin despre această condiționalitate...
S.M.P:Un curs invariabil față de euro este un test dur pentru economie. Face parte din sacrificiile pe care le atrage perioada de pregătire din anticamera Zonei euro. Prin ea au trecut toate statele care au trecut la euro, inclusiv cele nou intrate precum Slovenia ȋn 2007, Malta și Cipru ȋn 2008, Slovacia ȋn 2009 și, ȋn perioada 2011-2015, au fost admise rȃnd pe rȃnd și cele trei state baltice. Procesul a fost mai ușor de condus pe economii cu mai puține decalaje, cu populații mai mici. Adȃncirea crizei economice a topit entuziasmul pentru trecerea la euro în Polonia, Cehia, România, Ungaria. Experiența țǎrilor care au intrat ȋn Zona euro ȋn perioada 1999-2009 aratǎ cǎ ele au ȋnregistrat ritmuri de creștere economicǎ mai scǎzute decȃt ȋn cele din afara Zonei. Ȋn perioada 1999-2008, Romȃnia a avut cel mai ȋnalt ritm de recuperare a decalajelor fatǎ de media UE. Ȋn toatǎ aceastǎ perioadǎ, cumulat, PIBul țǎrii a crescut cu 75%. Ȋn aceeași perioadǎ, care corespunde de fapt cu primii 10 ani de la instituirea monedei unice europene, PIB-ul Zonei euro a scǎzut cu 5,7%! Adoptarea euro ar trebui sǎ constituie punctul final al unui proces complex de convergențǎ macroeconomicǎ și nu debutul acestuia. In esențǎ, moneda unicǎ nu rezolvǎ dezechilibre, ci, dimpotrivǎ, le poate agrava, dacǎ economia nu converge structural cu cea a majoritǎții celor din eurozonǎ.
J. N: S-a vorbit puțin despre această condiționalitate...Experiența arată că euro nu reprezintă un scut pentru criză, țările din această zonă nu au fost lovite egal. De aceea s-a pierdut entuziasmul pentru intrarea în eurozonă?
S.M.P: Criza nu s-a produs din cauza existenței euro. Mai mult, Banca Centralǎ Europeană a avut un rol esențial în depășirea dificultăților. Problema trecerii la euro rezultă dintr-un complex de factori economici și politici. Cred că fără o economie competitivă nu se poate susține procesul de aderare la euro. De aceea, pe lângă criteriile macro îndeplinite- datoria publică, deficit bugetar, inflație, rata dobânzii- rămâne problema recuperării decalajelor de PIB/locuitor atȃt ȋntre statele membre ale UE, dar și ȋn interiorul țǎrii, ȋntre diferite regiuni. Sunt mari decalaje de productivitate, de structură a producției pentru export și a importurilor. O strategie pentru creșterea economică implică orientări și stimulente pentru ramurile în care putem asigura valoare adăugată și există potențial. Acum, deși avem condiții potențiale superioare pentru producția agricolă, doar pentru importul de agroalimentare se înregistrează un deficit de 500 milioane euro anul trecut. Ceea ce este alarmant la aceasta categorie de produse la care Romȃnia ar trebui sǎ cumuleze anual un excedent indiscutabil este faptul cǎ ȋn 2016 importurile au crescut cu aproape 12% ȋn timp ce exporturile doar cu puțin peste 3%. Suntem o profitabilǎ piațǎ desfacere pentru alte state, dar mai ales pentru Uniunea Europeanǎ, principalul partener comercial cu asemenea produse. România a exportat 7 milioane tone de grâu, dar o parte consistentǎ se întoarc ca import din Ungaria și Bulgaria sub forma de produse de patiserie. Avem cu 40.000 de tone mai mult lapte achiziționat din afarǎ pentru consumul intern ȋn 2016 fatǎ de 2015. Rezultă că importurile nu sunt orientate spre producție ci spre consum. O monedă unică, pe o structură a economiei puțin competitivă servește puțin interesului României la contactul cu mediul concurențial al zonei euro. Asemenea realități impun analize dar și măsuri care sunt la decidentul politic. Este nevoie ca ȋnainte de intrarea ȋn eurozonǎ sǎ fie reformatǎ politica salarialǎ, sistemul de pensii, sistemul medical și de asigurǎri deoarece dupǎ trecerea la moneda unicǎ reformele structurale se realizeazǎ cu mult mai puține instrumente de ajustare. Spre exemplu, dupǎ fixarea irevocabilǎ a cursurilor de schimb ȋntre euro și moneda naționalǎ, ȋn anticamera Zonei euro, creșterea salariilor va fi ȋn linie cu productivitatea muncii și respectarea strictǎ a acestei corelații va da un impuls investițiilor strǎine.
J. N: Sunt și costuri ascunse ale procesului de aderare la euro?
S.M.P: Nu sunt ascunzișuri sau capcane pe care vor alții să le pună. Poți cade însă în propriile capcane. Grecia a intrat în zona euro dar a forțat, se spune, unii indicatori evaluați eronat. Ce a urmat se știe. Toate țările care au aderat au stabilit programe adoptate la nivel politic. Populația trebuie pregătită, fiind multe aspecte care pot constitui un șoc psihologic. Pentru a ușura adaptarea economiei, înainte de etapa cursului fix se poate recurge la o subevaluare a cursului leului pentru a asigura un export mai competitiv, prin rezervele create. Aceasta înseamnă și o reducere a puterii de cumpărare a populației care trebuie să accepte sacrificiul. Se adaugă și posibile scumpiri din ajustarea prețurilor în euro pe care le fac de regulă comercianții. Sunt și costuri tehnice pentru introducerea euro, cu preschimbarea banilor, experiența altor state care au trecut deja la moneda unicǎ aratǎ cheltuieli de aproximativ 0,3 la sută din PIB. Ceea ce apare acum cu claritate este că Banca Central Europeană nu mai acceptă intrarea unor țări nepregătite în eurogrup și nimeni nu acordă derogări de la reguli. Procesul de extindere a zonei euro către Est va continua, dar după un calendar ceva mai relaxat cu mutarea accentului de pe convergenţa nominală către convergenţa reală.
J. N: Apare evident că traseul nu este deloc simplu de parcurs. Europa cu mai multe viteze este o realitate rezultată din date obiective și, așa cum a subliniat Declarația de la Roma a Consiliului European, ritmurile fiecărui membru al UE sunt date de voința fiecărei țări. Va fi aderarea la euro un criteriu al ritmurilor ?
S.M.P: Cȃnd se vorbește despre ritmuri aceasta nu ȋnseamnǎ doar ritmul de creștere economicǎ. România are în ultimii ani dinamica cea mai bună din UE. Pentru a ne referi la adoptarea mondei euro să reținem că nici o țară care a intrat recent în eurozonă nu a avut un PIB /locuitor mai mic de 70 la sută din media europeană. Ca atare, discuțiile recente din Grupul de la Vișegrad, avansează criterii proprii pentru aderare în funcție de acest indicator. Ungaria a anunțat că nu va intra în euro până nu atinge 90 la sută din media UE la PIB/locuitor. Pentru a spori competitivitatea la export, una din acțiuni poate fi în cazul nostru și deschiderea spre alte piețe. Structura de import și export a principalelor economii din UE ilustreazǎ ca parteneri cu pondere mare China și SUA, dar care nu se regăsesc ca pondere apropiatǎ și în cazul României.
J. N: Brexit-ul este o zguduitură în mecanismul UE, cu toate asigurările liniștitoare de la Bruxelles. Cum va influența acest proces de ieșire a Marii Britanii din UE extinderea zonei euro.
S.M.P: După criza din 2009 au apărut mai pregnante criticile la adresa UE. Anul 2010 a reprezentat pentru moneda euro cel mai dur test de la lansarea sa oficială în 1999. Criza financiară, bugetară şi economică a scos la iveală prima verigă slabă a sistemului (Grecia) dar şi faptul că Uniunea Monetară este o construcţie neterminată, fiind încă departe decerinţele unei Zone Monetare Optime. Zguduirea pe care o menționați aduce și reorientări politice, apar critici, schimbări în opinia populației care au efect electoral. Românii rămân în continuare majoritari cu orientarea proeuropeană, dar entuziasmul scade. Eurobarometrul arată o fluctuație a sentimentului de încredere a cetățenilor în UE, din care nu putem ignora declinul considerabil al încrederii în UE și pentru cazul României: de la 68% la 58% în cursul anului 2015, urmat de o scădere de 7 puncte procentuale în cursul anului 2016. Pe acest fond și convergența la euro are o aderență mai redusă în opinia populației, dar cu un suport încă puternic în România (50 la sută pozitiv) unde 40 % din respondenți doresc o trecere rapidă la euro. Acest optimism poate fi și consecința unui grad scăzut de informare al populaţiei din România asupra măsurilor, constrângerilor şi consecinţelor introducerii monedei euro. Pe acest fond, dacă pe ansamblul UE confidența în instituțiile naționale a slăbit, în unele țări, printre care și România, perioada de apartenență la UE a contribuit la creșterea creditului acordat instituțiilor naționale- Parlament și Guvern. Ori, este evident că procesul de aderare la euro este pregătit de instituțiile naționale. Recenta dezbatere de la Academia Română a avansat opinia că trecerea la moneda euro devine un reper realist ca termen posibil anii 2022-2023. Dar decizia de intrare ȋn Zona euro, pe baza evaluǎrii sustenabilitǎții criteriilor de convergențǎ și a nivelului de curs de schimb dintre euro și moneda naționalǎ, revine ȋn exclusivitate instituțiilor UE. Acestea examineazǎ cu exigențǎ sustenabilitatea pe termen mediu a indicatorilor de convergențǎ nominalǎ ȋnainte de a-și da acordul de intrare a unei țǎri ȋn eurozonǎ. Potrivit tratatelor de aderare la UE, toate statele care au intrat dupǎ 2004 sunt obligate ȋnsǎ sǎ adopte moneda euro, acestea nefiind state cu derogare precum Danemarca și Marea Britanie.
- Europa cu mai multe cercuri a fost și continuă să fie o realitate
- Punerea pe tapet a Europei cu mai multe viteze apare ca o reacție la Brexit
- România are acum un PIB/locuitor de 9530 de euro, doar 57 la sută din media UE
- Condiția obligatorie pentru adoptarea euro: doi ani de funcționare a monedei naționale în cursuri fixe
- Adâncirea crizei economice a topit entuziasmul pentru trecerea la euro în Polonia,Cehia, România și Ungaria.
- Românii rămân în continuare majoritar proeuropeni, dar entuziasmul scade
- Populația României are un grad scăzut de informare asupra măsurilor,constrângerilor și consecințelor introducerii monedei euro
Institutul a implinit 50 de ani
O fericită coincidență a făcut ca deschiderea acțiunii noastre CASA ACADEMIEI , la Institutul de Economie Mondială, să ,,cadă” pe împlinirea a 50 de ani de la înființarea acestuia. În 20 aprilie 1967 a luat ființă prin HCM nr. 904 Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale, devenit în 1976 Institutul de Economie Mondială. În perioada 1967-1990 Institutul a fost în subordinea Ministerului Comerțului Exterior, pentru care a elaborat sute de studii și sinteze care au reprezentat un suport important în promovarea produselor românești pe piețele externe. Unele studii fundamentau decizii și strategii naționale în politica de import- export , domeniu puternic concurențial, fiind supuse regulilor legale de confidențialitate și de protecție intelectuală, inclusiv prin îmbunătăţirea competitivităţii producţiei naţionale dedicate exportului. Timp de aproape 20 de ani (1971-1989), Institutul a avut șansa de a fi condus de Costin Murgescu, membru corespondent al Academiei, o personalitate multilaterală, cu o puternică deschidere spre dezbaterea de idei, pătruns de un accentuat patriotism. Excelent pedagog, a îndrumat formarea mai multor generații de cercetători și profesioniști care s-au afirmat în conducerea unor importante instituții naționale, ministere, în mediul de afaceri, diplomație, învățământul academic.
În 1990 IEM trece în structura Institutului Național de Cercetări Economice, ca unitate de cercetare fundamentală în cadrul Academiei Române, obiectul de activitate fiind analiza problemelor fundamentale ale economiilor lumii şi a impactului acestora asupra economiei româneşti și, prin aceasta,integrarea activă a economiei naţionale în economia mondială şi fundamentarea poziţiilor României faţă de provocările integrării europene şi globalizare. IEM continuǎ tradiția de elaborare a sintezelor de informare a factorilor de decizie cu privire la mersul economiei mondiale și impactul diverselor fenomene economice și politice asupra economiei romǎnești.
Pe plan extern, IEM a dezvoltat ȋncǎ de la ȋnființarea sa un sistem de colaborări cu institute similare din Est și din Vest, stagiile reciproce de formare profesionalǎ fiind o practică benefică pentru mai buna înțelegere a realităților din țările respective.
Jurnalul te invita la Casa Academiei
Parlamentul are în vecinatate o mină de aur. Evident, ca multe alte bogății ale României,este neglijată, ascunsă, lăsată în uitare . Filonul prețios rezistă, așteptând vremuri mai bune pentru a fi pus în valoare.Nu este o descoperire de jurnalist în foame de subiecte.Comparația a plecat de la un test. I-am intrebat pe 20 de parlamentri , la ieșirea din Casa Poporului, ce se află în clădirea monumentală de peste drum. Doar doi au dat un răspuns precis, trei știau ceva, iar 15 au ridicat din umeri. Casa Academiei, din Calea 13 septembrie la nr. 13, este sediul a numeroase institute de cercetări care dețin un tezaur de studii și date esențiale pentru ca legile în zămislire să fie în acord cu dezvoltarea economico socială a României și ritmurile Planetei. Ideal ar fi ca parlamentarii și decidenții politici să facă potecă spre clădirea de vis-a -vis în care și-ar fundamenta opțiunile și clarifica prioritățile pe baza solidă a științei.Când intri în parcarea cu multe locuri libere îți dai seama că vizitatorii sunt puțini iar locatarii ,după starea parcului auto, nu au dare de mână pentru mașini de lux.Mărcile scumpe sunt peste drum.
Starea de stânjeneală pe care o au mulți politicieni în fața profesioniștilor din varii domenii pleacă nu doar din diferețele mari de lectură. Sunt ,desigur, probleme cu nivelul de instruire al unor parlamentari sau al demnitarilor, cu felul lor de comportament care derivă din degradarea abruptă a nivelului de educație și moralitete. La fel de adevărat este și faptul că lumea academică s-a retras de multe ori în turnul de fildeș adoptând poziții pasive, defetiste chiar, față de agresiunea nonvalorilor, a denigrării valorilor naționale.Semnalele de alarmă trase de personalități ale culturii și științei care avertizează asupra fracturii apărute între interesul național și direcția impusă de factori dizolvanți , cu expunere mediatică furios coordonată pentru a anula valorile perene, au fost vituperate și intimidate.
Jurnalul Național, consecvent cu politica editorială promovată de la apariția în peisajul presei românești acum 24 de ani, deschide încă o,, fereastră” spre instituțiile care asigură cu modestie, uneori într-un nemeritat anonimat, coloana vertebrală a spiritualității românești și conexiunea cu lumea dinamică a știintei.
CASA ACADEMIEI va deveni astfel o CASĂ PENTRU CITITORII NOȘTRI .
