x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Jurnalul 25 de ani Mădălina Manole a fost abordată de compozitorul fost soţ la coadă la lapte

Mădălina Manole a fost abordată de compozitorul fost soţ la coadă la lapte

de Florin Condurateanu    |    20 Iun 2018   •   13:13
Mădălina Manole a fost abordată de compozitorul fost soţ la coadă la lapte

“Jurnalul”  a lansat tot felul de iniţiative gazetăreşti în premieră, a inventat tot el ediţiile de colecţie. Era 1995 şi prima ediţie de colecţie a fost cu Mădălina Manole, “Jurnalul Mădălinei Manole”. Fata cu Părul de Foc era foarte iubită de români, devenise preferata liceenilor, bunicilor, studenţilor, părinţilor de copii, aşa că “Jurnalul Mădălinei “ a fost editat în trei tiraje, devenise cartea de căpătăi a miilor de  cluburi “fani Mădălina”.”Fată dragă, nu fii tristă” mi-a destăinuit că eu am reuşit s-o citesc cel mai bine sufleteşte. În ediţia de colecţie am început descriind camera Mădălinei, pe noptieră cu romanul “La Medeleni”, cu ursuleţi de pluş, cu albume cu poze romantice ale fetei devenită mare star. Când am fost alături de Mădălina la Apaca să-şi comande nişte sacouri, s-a întrerupt fabricaţia, mii de muncitoare au coborât în curte să vorbească cu Fata cu Părul de Foc. Compozitorul Şerban Georgescu, primul soţ o observase pe frumoasa Mădălina aşteptând autobuzul spre aeroportul Otopeni, unde era dirijoare de trafic. S-a amorezat şi a pândit-o în fiecare dimineaţă la coadă la lapte, a reuşit să înfiripe idila ce a dus la căsătorie şi la lansarea unor splendide şlagăre compuse de Şerban şi cântate cu suflet de Mădălina.

×
Subiecte în articol: madalina manole