x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Omul anului: Regele Mihai

Omul anului: Regele Mihai

de Gabriela Antoniu    |    29 Dec 2011   •   21:00
Omul anului: Regele Mihai

La 25 octombrie 2011, chiar in ziua cand implinea 90 de ani, Regele Mi­hai a tinut un discurs istoric in Parlamentul Romaniei. A fost un discurs care venea la 65 de ani distanta de ul­timul mesaj adresat forului legislativ al Romaniei, inainte de abdicare. 65 de ani in care Regele a trecut printr-un exil, iar romanii printr-o dic­tatura. A fost un discurs ce poate fi considerat un mesaj al intelepciunii adresat tuturor romanilor de cel care a condus destinele Romaniei. A fost totodata un mesaj care ar trebui sa marcheze ruptura de comunism si la nivelul mentalitatii, asa cum ar fi trebuit sa se intample o data cu Re­vo­­lu­tia din decembrie 1989. "Mersul Romaniei europene de astazi are ca fundament existenta Parlamentului. Drumul nostru ireversibil catre Uniunea Europeana si NATO nu ar fi fost posibil fara actiunea, intru liber­ta­te si democratie, a Legislativului ro­ma­nesc de dupa anul 1989.

Dar politica este o sabie cu doua taisuri. Ea garanteaza democratia si libertatile, daca este practicata in respectul legii si al institutiilor. Poli­tica poate insa aduce prejudicii ce­ta­te­a­nului, daca este aplicata in dispre­tul eticii, personalizand pu­terea si nesocotind rostul primordial al institutiilor Statului. (…) Sunt mahnit ca, dupa doua decenii de revenire la democratie, oamenii batrani si cei bol­navi sunt nevoiti sa treaca prin si­tu­a­tii injositoare. Romania are nevoie de infrastructura. Autostrazile, porturile si aeroporturile moderne sunt par­te din forta noastra, ca stat independent. Agricultura nu este un do­me­niul al trecutului istoric, ci al vii­to­ru­lui. Scoala este si va fi o piatra de temelie a societatii. (...) Institutiile de­mocratice nu sunt guvernate doar de legi, ci si de etica, simt al datoriei. Iu­birea de tara si competenta sunt cri­te­riile principale ale vietii publice. Aveti incredere in democratie, in rostul institutiilor si in regulile lor! Lu­mea de maine nu poate exista fara mo­ra­la, fara credinta si fara memorie. Ci­nis­mul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile ma­rilor oameni ai istoriei noastre, ser­vite responsabil si generos. In anul 1989, in ajutorul Romaniei s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adaugat sacrificiului tinerilor de a inlatura o tiranie cu efect distrugator asupra fiintei natiunii. A sosit mo­men­tul, dupa douazeci de ani, sa avem un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului. Demagogia, disimularea, ego­is­mul primitiv, agatarea de pu­tere si bunul plac nu au ce cauta in institutiile romanesti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989", a spus Regele Mihai. Ca fost suveran al Romaniei, Regele Mihai a incercat sa insufle fiecaruia constiinta propriei valori si a apartentei nationale si a pus de aceeasi parte a baricadei si car­mu­i­to­rii, si carmuitii. "Am servit natiunea ro­mana de-a lungul unei vieti lungi si pli­ne de evenimente, multe nefericite. Dupa 84 de ani de cand am devenit re­ge pot spune ca cele mai importante lucruri de dobandit dupa liber­tate si democratie sunt identitatea si demnitatea. De­mocratia trebuie sa imbogateasca arta carmuirii. Romania are nevoie de car­muitori respectati si priceputi. Nu tre­buie niciodata uitati romanii. Eu­ropa de azi e un continent in care po­po­a­rele nu se schimba ca urmare a de­ciziilor politicienilor. Sta doar in pu­terea noastra sa facem tara puternica si admirata in lume. Sta doar in pu­terea nostra sa facem tara statornica, prospera si admirata in lume. Nu vad Romania de astazi ca pe o mos­te­rnire de la parinti, ci ca pe o tara luata cu imprumut de la urmasii nostri. Asa sa ne ajute Dumnezeu!", si-a incheiat Regele Mihai discursul sau in Parlament. A fost un discurs memorabil ce s-a inscris intr-o serie de ma­nifestari ale Casei Regale, menite sa-l celebreze pe cel care a fost suvera­nul Romaniei, la implinirea a 90 de ani. Un astfel de moment a fost si spectacolul de gala organizat la Opera Romana din Capitala. Inainte de a intra in cladire Operei, Majestatea Sa si Principesa Margareta s-au oprit cateva momente pentru a saluta multimea prezenta la fata locului. Regele Mihai a fost aplaudat indelung in momentul in care si-a facut aparitia la Opera Romana. Cateva sute de persoane au strigat "Regele Mihai" si "Traiasca Regele!". De asemenea, cei prezenti i-au urat Regelui Mihai "La multi ani!".
Pentru toate acestea, Jurnalul National il declara pe Regele Mihai "Omul Anului".

Presa internationala: "discurs istoric"
Presa internationala a apreciat ca "istoric" discursul pe care Regele Mihai l-a sustinut acum doua luni in Parlamentul Romaniei. AFP scria atunci ca fostul suveran a denuntat "dispretul fata de etica si de rolul primordial al institutiilor statului, dar si personalizarea puterii", critici di­simu­late adresate presedintelui Traian Ba­ses­cu.
Discursul fostului rege al Ro­ma­ni­ei evidentiaza o "dezbinare is­to­ri­ca", apreciaza Reuters, care-l citeaza pe Basescu afirmand ca Mihai I a fost "sclavul Rusiei" si noteaza absenta sa la sedinta Parlamentului. In pofida celor 90 de ani ai sai, Mihai I "inca mai face clasa politica sa tremure", comenta si Le Monde, notand ca unii par­lamentari si-au exprimat ingrijoarea cu privire la un zvon potrivit ca­ruia fostul rege ar fi putut profita de pre­zenta sa in Parlament pentru a cere restaurarea monarhiei in Romania. Fostul Rege Mihai I de Romania "indeamna la mai multa democratie" in tara, a comentat si Associated Press. "Discursul Regelui Mihai I a fost boicotat de presedinte", au scris jur­nalistii de la BBC, care subliniaza ca, pe langa presedintele Traian Ba­sescu, la evenimentul din Parlament au mai refuzat sa participe si ministrii Guvernului Boc.

Discurs cu piedici
Cu doua zile inainte ca Regele Mihai sa se adreseze Parlamentului Romaniei, agentia France Presse nota ca este un eveniment fara precedent in aceasta tara fosta comunista care l-a in­la­tu­rat pe suveran in anul 1947. Mihai de Romania este singurul supravietuitor dintre sefii de stat din al doilea razboi mondial, nota agentia. Dar organizarea evenimentului nu s-a desfasurat fara obstacole, mai scria agentia franceza de presa. Parlamentarii din Partidul Democrat Liberal (PDL), aflat la putere, inspirati de ostilitatea nedisimulata a pre­se­din­telui Traian Basescu fata de fostul suveran, au incercat sa blocheze accesul sau la tribuna oficiala, invocand probleme de "constitutionalitate". In timp ce numerosi membri ai PDL au dat asigurari ca vor fi prezenti in sa­la, presedintele Basescu a de­cla­rat ca "nu are nici un motiv" sa onoreze aceasta invitatie, mai scria agentia, citata de Agerpres.

Primit cu ovatii in Parlament
Discursul Regelui a fost primit in Parlament cu ovatii si admiratie. 250 de invitati si aproape toti senatorii si deputatii au asistat la discursul regelui. In plus, bancile si balcoanele s-au um­plut cu fosti presedinti, artisti, veterani de razboi si fete regale. Marii absenti au fost presedinte­le Traian Basescu si premierul Emil Boc. Fostul suveran al Romaniei a fost aplaudat deo­po­triva de parlamentarii Puterii si ai Opozitiei. Mai mult, sala s-a ridicat in picioare inainte ca Majestatea Sa sa-si inceapa discursul. Dupa cele aproape 20 de minute de discurs, aplauzele au revenit atat de intens, incat Majestatea Sa s-a ridicat pentru a saluta audienta. Prezenta Regelui a fost salutata si in afara cladirii Palatului Parlamentului. In parcul din fata forului legislativ, oamenii de rand s-au strans pentru a-i canta si a-i face urari Regelui Mihai.

Mesajul de acum 65 de ani
Preocuparea Regelui pentru viitor, prezenta in discursul din 25 octombrie, nu a lipsit nici in mesajul adresat Adunarii Deputatilor, acum 65 de ani. "Punandu-se capat nesfarsitului razboi din Rasarit, in urma alaturarii Romaniei la Natiunile Unite si a particparii noastre la razboiul dus impotriva Germaniei hitleriste, tara noastra si-a castigat dreptul de a avea un loc demn in familia natiunilor libere si doritoare de pace. (…) Dificultatile ce va asteapta, in indeplinirea misiunilor Domniilor voastre, sunt mari. Printre ele, cele mai de seama sunt preocuparile cu caracter econo­mic", spunea deputatilor, in decembrie 1946, Regele Mihai, subliniind ca "noul parlament are menirea grea de a desavarsi opera de lichidare a tristelor urmari ale razboiului, asezand statul nostru pe baze sanatoase si puternice".

×
Subiecte în articol: regele mihai