Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe Valea Uzului, 50 de cruci ridicate pe mormintele adânci în care au fost puși soldați români urmează să fie demolate. Prin decizie de judecător.
A fost o vreme când comemorarea soldaților români îngropați în cimitirul de pe Valea Uzului era o tradiție de Înălțare, povestește preotul Ion din Dărmăneștii Bacăului. „Îmi aduc aminte, așa, clar, parcă ar fi fost zilele trecute. Că așa îmi povestea tata. Mergea multă lume, am și fotografii. Se pornea de dimineață, era Înălțarea. Se umplea toată mocănița. Știți, pe vremea aia nu era vagoane de călători, erau platforme. Și puneau oamenii covoare, pături de lână. Erau frumoși, în port național...”. Preotul se oprește cu lacrimi în ochi. Sare deodată în altă poveste: „Înainte de asta, mergeam la fânaț cu tata. Și aveam Uzul aproape. Și mergeam să luăm apă din râu, să bem. Și, odată, mi-a zis cum, prin ‘916, prin apă curgeau fire roșii. Era sânge de om de-al nostru dus, sus, la Valea Uzului”.
Preotul bătrân ca biserica pe care o slujește oftează și, cu privirea rătăcită undeva într-un colț al camerei, conțină amintirea. „ ...și lumea urca până la cimitir. Acolo era întristarea, după ce se ținea slujba. Plângea lumea după cei morți. Apoi, se bucurau. Că se făcuse România Mare”.
Preotul Ion din Dărmănești mulțumește adânc lui Dumnezeu că avut atâta viață cât să apuce să își aducă aminte de poveștile luptelor ce au avut loc în 1916 în Valea Uzului, „poarta Moldovei”. Căci acolo au murit multe neamuri, rămășițele fiind puse în pământ care și cum s-a apucat. Printre ei, și eroi români.
„Aici sunt doar eroi maghiari. Eroi maghiari care s-au jertfit pentru patria lor”, zice Sandor Birtalan, primarul comunei Sânmartin - vecina Dărmăneștiului, din județul Harghita. „Trupe române...cum să fie? De unde și sârbi? După cunoștințele noastre nu există ostași români în zonă. Noi mergem pe ideea că în acest cimitir nu prea credem noi că s-ar fi înmormântat soldați români. Aici au fost lupte unde soldații maghiari au înfăptuit acte mari de vitejie”.
În urmă cu cinci ani, când România a împlinit 100 de ani de existență, cele două păreri despre ce neam e pus sub crucile din Valea Uzului s-au transformat în curente politice care au transformat locul de veci în câmp de luptă. Cu mormintele, parcă, pe post de tranșee și monumente sub formă de cote de cucerit. Unele, în timp, cică, au fost dărâmate cu parii sau cu odgoanele legate de tractoarele de la fondul silvic. Și roiesc și acum multe utilaje de gabaritul ăsta.
Cimitirul se afla pe un teren-comoară. Hectarele de aici înseamnă mulți bani sub formă de cherestea. Iar cine are cimitirul are șanse să capete și multele hectare de pădure. Căci zona nu aparține, acum, nimănui. Nici județului Harghita și nici Bacăului. Există un proces care să regleze acest lucru și nu s-a terminat.
Paradisul lemnului
Când intri în Sânmartin de pe Naționalul ce duce la Miercurea Ciuc, ochiul fuge după două culori: albastru și galben, combinate în steagul secuiesc. Fâlfâie pe cârciumă, pe coafor, pe magazin mixt și pe colț de casă. Nu e niciun panou care să semnalizeze Cimitirul Internațional Valea Uzului, sunt doar pancarte în maghiară care arată drumul spre o anumită capelă. Harta arată că cimitirul e la 26 de kilometri, lângă „Tabăra Austro Ungară”! Doar 14 kilometri sunt asfaltați, restul e ruptură. Și pustiu. Pământul e trasat aiurea cu urme adânci de roți late în jurul cărora e un strat de așchii și bucăți de lemn. Industria forestieră lucrează din greu; e înghesuială de exploatări din care curg buștenii. Drumul răscolit de forade – tractoare care smulg pădurea și o pun în remorci – este punctat des cu stive de butuci, cherestea, trunchiuri abia tăiate. Într-un cot de drum e o troiță. Scrie ceva mare, în maghiară, ca și pe panourile roșii și verzi ce delimitează intrările în exploatările forestiere. La troiță sunt urme de candelă, iar pe cruce au fost legate câteva panglici roșu, verde și alb, din steagul Ungariei.
Mai departe de troița maghiară e un alt semn: o tablă-panou cu roșu, galben și albastru. Indicatorul arată că treci din Harghita în Bacău. La 890 de metri stă cimitirul. Părăsit, parcă, într-o poiană largă cu semne forestiere, de ocol silvic sau de composesorat – asociație de proprietari de pădure. E flancat în deal și vale de alte exploatări forestiere în care se lucrează la foc automat. Camioanele grele sunt încărcate cu lemn lung și adâncesc șanțul care ține loc de drum. De aici până la Dărmănești - județul Bacău – nu sunt 10 kilometri. Cei mai mulți neasfaltați, gropi cu clisă. În partea asta nu prea vezi mașinile grele de cărat lemnul, dar sunt căruțe. Ticsite cu fag, brad sau molid. Doar câteodată mai fulgeră și câte o basculantă cu trunchiuri aliniate și tăiate egal. Peste tot e praf de lemn și rumeguș.
Cimitirul, monumentul aruncat și steaguri secuiești proaspete
Cimitirul înseamnă câteva mii de metri, pe care au fost puse cruci standard din lemn brun. Nu sunt nume înscrise, doar au însemn de arme. La intrare, pe peretele gardului au fost puse mici istorisiri ale celor petrecute în ambele războaie mondiale în acest loc. Niciun cuvânt despre soldații români. „Enciclopediile-panou” au fost montate de autoritățile din Sânmartin-Harghita. Au atașat și hărți care să arate strategia militară a trupelor maghiare. Doar că, în subsol hărților - ce poartă însemnul unei instituții oficiale din Ungaria - există explicații din care se înțelege că în fața punctelor militare maghiare se afla – traducere aproximativă – linia de rezistență română.
După poarta înaltă a cimitirului, pe centru, dai peste câteva monumente și o bârnă în susul căreia flutură steagul Ungariei. Piatra-monument principală are fire și panglici roșii albe și verzi.
Sunt și monumente care par proaspete - câțiva stâlpi din lemn lăcuit peste care bat în vânt alte steaguri. Galben-albastre, cu soarele și luna. Un drapel secuiesc și mai mare fâlfâie pe un un lemn sculptat cu tentă de mormant de erou: „Vagozi Arpad”. Are și niște ani înscriși: „1924-2016”! Mai sunt și altele: „Kovacs Bela/ 1925-2013” sau „Sylvester Lazos/ 2012”. Astea din urmă sunt mult mai îmbrăcate în semnele secuiești. Doar în centru este un monument mai mic – cu o cruce de fier – pe care sunt scrise în germană câteva cuvinte.
În partea din față, la drum, pe o bucată de 40 de pași în lung și zeci pași pe lat au fost ridicate, din granit, 50 de cruci. Pe fiecare scrie „Erou român necunoscut”. Nu există nume nicăieri, nici pe cruci, nici pe zidul cimitirului. Sunt rămase doar în arhive. Locul e tapetat cu candele și lumânări. Unele – roșii și galbene - sunt așezate pe cruci, altele au căzut. Multe dintre candele au fost puse recent, altele au capacele ruginite. Mai sunt și buchete de lumânări albe, din cruce în cruce românească. În colț e veștejită o coroană de flori cu panglică tricoloră roșu galben și albastru. A fost trimisă de autoritățile din Dărmănești, așa cum scrie pe o parte a coroanei. Și pusă în dreptul monumentului proaspăt ridicat în memoria tuturor soldaților care au murit aici. În flancul stâng al „crucilor românilor” sunt opt drapele: al Austriei, Germaniei, Italiei, Ungariei, României, Serbiei, Rusiei și al Uniunii Europene. Toate sunt ferfeniță de vechi și vânt. Un alt steag – al Ținutului Secuiesc – e proaspăt agățat pe un totem cu nume de erou maghiar, în mijlocul cimitirului.
Mai la vale, acolo unde se termină batalionul de cruci ale honvezilor, pe fâneața groasă, este acoperită de iarbă o bucată de sculptură mâncată de timp. Gri, cu colțuri ascuțite, piatra grea parcă ar fi fost ruptă și târâtă până în colțul cimitirului. Oficial, nimeni nu știe ce este cu ea, dar oameni din Dărmănești se jură că e ce a mai rămas din monumentul eroilor români ridicat acolo după ce ostași ai Regimentului 27 Infanterie au fost puși în gropile comune din Valea Uzului. Legenda locului zice că monumentul ar fi fost demolat de extremiști maghiari în 1994, tot atunci fiind rupte și arse mai multe cruci ale soldaților români. Presa de la acea vreme scria că aproximativ 100 de cruci ale soldaților români au fost profanate, atunci, de persoane de etnie maghiară.
Țara nimănui dintre Harghita și Bacău
Cele 50 de cruci ale românilor din Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului urmează, acum, să fie demolate prin decizie oficială. Potrivit unei hotărâri recente a Curții de Apel Bacău, acestea au fost amplasate ilegal și trebuie îndepărtate. În martie 2019, Consiliul Local Dărmăneşti a inclus cimitirul eroilor din Valea Uzului în domeniul public al oraşului, apoi, în aprilie, a înființat acolo o parcelă românească. Anterior, cimitirul era îngrijit de comuna Sânmartin din Harghita, iar comunitatea de aici îl considera un cimitir militar maghiar. Motivarea instanței nu a sosit încă la autoritățile locale, însă decizia pare că a șters armistițiul ce căzuse peste zonă.
Potrivit documentelor obținute de Jurnalul, reiese că nici cei din Harghita și nici cei din Bacău nu au avut niciun aviz de construcție de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor - entitatea care este organul de specialitate al administratiei publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale, destinat protejarii mormintelor și operelor comemorative de război - pentru lucrările pe care le-au efectuat, în timp, în cimitirul de la Valea Uzului. Și nici terenul nu se știe al cui este!
Pământul pe care se află cimitirul este obiect de dispută în instanță încă din anul 2020. Încă se mai judecă unde să cadă granița dintre cele două unități administrative – comuna Sânmartin, Harghita, pe de-o parte, și orașul Dărmănești, Bacău, de cealaltă parte. Procesul se află la Tribunalul Harghita, ultima decizie pe „obiectul stabilire linie de hotar” fiind cu privire la efectuarea unor expertize tehnice. Adică, e departe de a se termina.
În teren, lucrurile sunt și mai și: lângă cimitir sunt mai multe proprietăți ridicate proaspăt. Aparțin de o societate composesorală din Sânmartin. Doar că plătesc taxele la Dărmănești. Așa arată cei de la primăria din județul Bacău. Primarul de Sânmartin zice că nu știe al cui e terenul de aici. Când privește movilele pe care sunt puse crucile românilor și maghiarilor e ferm: „Ăsta e al nostru”!
Mai departe, înspre Sânmartin, la 890 de metri de cimitir, lângă borna veche ce delimita odinioară județele, e un Duster al Jandarmeriei. Doi subofițeri zic că sunt în misiune de patrulare. Nimic special în privința ordinii publice în zona Cimitirului Eroilor. Discuția e un pic ciudată: „Noi suntem de la Inspectoratul Harghita. Aici… nu știm unde suntem. Cum am ajuns aici? Am fost trimiși de superiori! Dacă sunați la 112, probabil că vine Sânmartinul. În ce județ suntem? Nu știm!”.
Câți soldați români sunt îngropați în Valea Uzului?
Potrivit documentelor din arhive, în cimitir ce află rămășițe ale ostașilor români din „27 Infanterie” și „4 Vânători”. Un registru și o schiță a locului arată că cimitirul a fost executat de Societatea Cultul Eroilor în anii 1917 și 1926. Iar în pământ au fost puse trupuri ale soldaților români. Pe lângă maghiari, germani, austrieci, ruși și câțiva sârbi. Din acel moment, după al Doilea Război Mondial, alte comisii și cercetări au întărit informațiile din actul de căpătâi.
Ultimul act înregistrat privind apartenența celor înhumați în cimitirul de la Valea Uzului datează 25 iunie 1988, aparține Ministerului Apărării Naționale și arată clar următoarele: numărul total al soldaților înmormântați în „sat Valea Uzului, lângă tabăra școlară” este de 1306. Din aceștia 148 au fost soldați români cunoscuți, alți trei nefiind identificați.
„Lupta și data la care au căzut: 1916”, se mai menționează în actul oficial al ministerului care cuprinde și numărul străinilor înmormântați aici: 794 de soldați unguri, 108 germani, 4 ostași ruși, 3 sârbi, 2 austrieci, 2 italieni, alți 242 nefiind identificați. Sub semnătura comandantului Centrului Militar Județean Harghita, fișa de evidență arată că cimitirul are o suprafață de 8.000 de metri pătrați și că este „sub îngrijirea permanentă a Consiliului Popular Comunal Sânmartin”. Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale arată în fișa de evidență din1988 faptul că „starea de conservare a cimitirului este nesatisfăcătoare, la fel și starea de întreținere a acestuia”. Ca ultim punct se arată că deținătorul terenului pe care se află amplasat cimitirul este... Ocolul Silvic Dărmănești, Bacău!
Potrivit celor apărute în presă, după Revoluție, partea maghiară a prezentat propriile studii pentru a demonstra că în zonă nu există morminte ale soldaților români, aici fiind doar un cimitir militar al trupelor de honvezi, românii și rușii fiind înmormântați în gropile lor, la Dărmănești.
Primarul Sandor Birtalan, în grupul restrâns de comemorare de… Ziua Femeii
Vizavi de cimitir, peste o văioagă „proprietate privată”, presărată – obicei al locului, parcă - cu pat de rămășițe ale tăieturile de pădure, răsare o construcție. Din ogradă se înalță fum, semn de chermeză. Se văd mai multe mașini înșirate în fața gardului, mai mulți oameni se învârt în bătătură. Printre ei, și primarul din Sânmartin.
Mai devreme, secretara răspunsese la telefonul din birou precizând că: „Domnul primar este la o acțiune, la Valea Uzului”. „Cineva mă urmărește. Cine sunteți? De unde aveți numărul meu de telefon? De unde știați că sunt aici?”, avea să se arate nemulțumit, mai târziu, edilul localității din Harghita.
Dinspre locul „acțiunii” vin încet două persoane. Unul e un pic timorat - primarul, celălalt, gros și îndesat, ține un aparat de fotografiat. Discuția e condiționată: „Dacă vreți să vă vorbesc, condiția e să îmi dați articolul înainte de publicare să-l văd”, spune primarul Sandor Birtalan. Edilul nu are încredere în presă, crede că poate fi interpretat greșit din pricină că nu stăpânește prea bine limba română.
Celălalt individ se plasează strategic la doi pași, cât să intervină prompt în discuție – pentru corecturi sau traduceri de cuvinte – și, poate, pentru un cadru satisfăcător al aparatului de fotografiat. Omul stă cu degetul pe „trăgaci”, gâdilă ușor, pe blat, declanșatorul aparatului.
Declarația lui Sandor Birtalan este simplă: „Problema mea aici este că ne certăm peste cadavrele unor ostași care și-au jertfit viețile pentru patrie”. Când vine vorba despre naționalitatea acestor ostași, primarul de Sânmartin este ferm: „După cunoștințele noastre nu există ostași români aici”. Edilul se oprește brusc: „dar aveți o legitimație?”. Primește actul și scoate telefonul: „Păi, cum ce fac? Vreau să vă fotografiez legitimația! Pot?”
Sandor Birtalan refuză să fie fotografiat sau înregistrat. Și înțelege greșit întrebarea privind situația cimitirului. „Eu sunt aici fiindcă avem o inițiativă. Suntem un grup mic, restrâns și, pe data de 8 martie, în fiecare an de Ziua Femeii, ne reamintim de eroii care au ocupat vârful Moghioroș. Facem o tură, comemorând memoria acelor ostași”, explică
primarul. Restul întrebărilor rămân fără răspuns. „Nu pot răspunde ce voi face după demolarea crucilor. Aștept decizia pe suport de hârtie”, a închis discuția edilul de Harghita.
Crucile românilor ridicate cu știința Bucureștiului
„Suntem nedemni să trăim în această țară dacă nu apărăm aceste valori ale României”, este discursul primarului orașului Dărmănești, Constantin Toma. Edilul a acceptat decizia instanței, deși are ceva de comentat: „Terenul cimitirului a existat în inventarul privat al orașului încă din 1968, prin Legea 2. În 2019 a fost o trecere din domeniul privat al orașului în cel public. Să nu înțeleagă nimeni că până în 2019 Dărmăneștiul nu a avut atribuții administrative pe acest teren”.
Subiectul eroilor căzuți „în poarta de fier a Moldovei” - cum i se zicea văii Uzului - îi macină primarului fiecare cuvânt. Are o masă acoperită cu acte, toate pe subiectul cimitirului eroilor. Scopul a fost unul singur: de a-i cinsti pe cei care s-au prăpădit pentru țară.
Totul a pornit în 2018, când România împlinea 100 de ani de la Marea Unire. „Până atunci veniseră mulți la mine, din oraș sau împrejurimi, să-mi ceară socoteală pentru că eroii noștri din Valea Uzului nu au nimic la căpătâi. Că e păcat, că nu e creștinește ca oamenii ăia să nu aibă o cruce la mormânt. Că sunt peste 100 de-ai noștri, morți acolo, și că au fost uitați de lume”, povestește Constantin Toma. Frunzărește biblioteca de hârtii și scoate un act; documentul este năucitor: lucrările în cimitirul eroilor de la Valea Uzului au avut aprobarea Ministerului Culturii. Ca activitate în cadrul manifestațiilor derulate cu ocazia Centenarului. Mai mult, a existat chiar și finanțare pentru asta din partea instituției de la București. „Prin prezenta vă aducem la cunoștință că (…) Comitetul Interministerial pentru Centenar care s-a întrunit la data de 06.07.2018 (…) a aprobat prin decizie următoarele proiecte: reabilitarea Cimitirului internațional al Eroilor situate în Valea Uzului, la limita cu județul Harghita (…)”, se arată în adresa oficială. În document se menționează și suma care va fi acordată pentru această lucrare: 65.000 de lei.
Actul nu arată că reabilitarea ar fi însemnat apariția parcelei românilor, însă, într-un document ulterior, în 2019, același Minister al Culturii și Identității Naționale dă „aviz favorabil privind concepția artistică” pentru „obiectivul reabilitarea Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului și amplasarea a 50 de însemne de căpătâi – cruci de beton cu inscripție (…)”.
„De ce este deranj atât de mare fiindcă niște eroi români aveau nevoie de crucile lor la căpătâi?”, se întreabă primarul Dărmăneștiului. Tot el răspunde: „Fiindcă statul român nu este interesat să-și prețuiască valorile naționale. Dovadă stă cazul ăsta și alte cimitire ori monumente ale soldaților căzuți pentru țară, care se află în stare avansată de degradare”.
Reportaj Valea Uzului
