Prima întâlnire a copiilor concepuţi “in vitro”. Viaţa prin pereţii eprubetei

“Să fiţi la fel de cuminţi cum aţi fost în eprubete!”

La scară cosmogonică, întreg Universul încape în trei minute. Trecut, prezent şi, poate, viitor. Cine ştie? Din acest timp astral în care conferinţele noastre de presă şi programările la dentist sunt doar iluzii cronologice, o tranşă de trei secunde reprezintă, se spune, lumea pe care o cunoaştem. Secvenţa rezervată oamenilor în 15 miliarde de ani durează, planetar, cât ne-am aprinde o ţigară. “Mintea nu poate cuprinde” un astfel de joc şi tocmai de aceea e nevoită să accepte şi un timp mai relativ, în care trecutul nu e comparabil cu prezentul.
Dar dac-am repeta, în eprubetă, secvenţa unică a miliardelor de ani? Staţi un pic: n-am fi deloc originali, pentru că lucrul acesta s-a mai făcut. Şi se face, în România, ca altundeva pe planetă. Sunt laboratoarele vieţii, în care ştiinţa reproduce natura, cu sau fără voia lui Dumnezeu.

De fapt, voiam să spun că sâmbata asta, chiar pe 1 iunie, mi s-a-ntâmplat să fiu de faţă la un eveniment rar şi, poate, unic pe la noi. 150 de copii “născuţi în eprubetă” cum, involuntar şi umoristic, se spune pe la coafor, s-au prezentat, împreună cu părinţii lor, la apelul embriologilor de la Clinica Gynera, specializată în naşteri prin fertilizare “in vitro”. Lume multă, fericită şi generoasă, muzică de top, parada modei pentru prichindei, atelier de pictură, bufet, vedete cu şi fără copii, televiziuni avide să prindă un pont. Mama-mare a copiilor şi părinţilor fericiţi a fost dr. Laura Dracea, către care s-au îndreptat privirile recunoscătoare ale tuturor. “Practic, ne-a spus medicul, tehnologia a ajuns la un stadiu foarte avansat, iar noi reuşim să ajutăm foarte  multe cupluri care, altfel, n-ar fi avut nici o şansă să aibă o familie. În 5 ani de activitate, laboratorul nostru a tratat peste 800 de cazuri, majoritatea soldându-se cu rezultatele scontate. 

Procedura de fertilizare “in vitro” presupune că procesele desfăşurate în mod normal în organismul femeii (fecundarea ovulelor) se realizează în laborator. Celulele feminine sunt feritilizate cu cele masculine, în primele zile de viaţă ale embrionilor; embriologul este cel care se ocupă să le hrănească, să le îngrijească, să le evalueze şi să le aleagă, în final, pe cele care au şansele cele mai mari să evolueze bine, mai târziu, în uterul femeii.
“Îi cunosc, ne spune şi dr Anca Coricovac, pe aceşti copii din stadiul de celulă. Toţi, parcă, seamănă, puţin, şi cu mine (râde). Cât au stat la noi, în laborator, le-am ursit să aibă, în viaţă, noroc şi sănătate. Poate, cândva, or să ne cheme la nuntă...”

“Ziua minunilor din eprubetă”

“Să fiţi la fel de cuminţi cum aţi fost în eprubete!”, le urează copiilor şi embriologul Luminiţa Mârzan, pentru care a vedea crescând o speranţă în eprubetă e satisfacţia supremă: “Întâi, a fost interesant, pentru mine, ca om de ştiinţă, ca medic; după aceea, am zis că fac o faptă bună. Şi acuma cred că facem, deja, minuni. Cel puţin, după ziua de azi... Nu mă aşteptam să primim atâtea dovezi de iubire... Pentru că avem şi feedback negativ de la părinţii care nu pleacă cu ce vor de la noi.”

“Ziua minunilor în eprubeta”, chiar aşa s-a numit întâlnirea la care am fost de faţă, pe 1 iunie. Ziua Copilului. Dincolo de eveniment şi de activitatea de rutină, laboratorul şi-a propus organizarea unor campanii de educare a cetăţenilor, gen Fertility Friday, şi de sensibilizare cu privire la ceea ce înseamnă problema fertilităţii.

Privită la microscop, viaţa palpită într-un fel în care puţini dintre noi au aflat. Povestea din eprubetă e, probabil, la fel de emoţionantă precum cea a unui act sexual. Şi într-un fel, şi într-altul, se creează o viaţă.

Seminţele fericirii

Ramona şi Daniel Ena au, cu ajutorul medicilor, o fetiţă, Antonia. Sunt fericiţi şi emoţionaţi, şi chiar dacă la biserică li s-a spus că fertilizarea in vitro n-o să-i placă lui Dumnezeu, ei sunt siguri că lui Dumnezeu îi place, acum, de Antonia. Cristina Panait, din Piteşti e o femeie tânără care a încercat să facă un copil, timp de 5 ani. “Am aflat de inseminarea in vitro de la o prietenă; am reuşit din prima încercare. Am avut 3 embrioni, însă  doar domnişoara (arată spre fetiţa din braţe) s-a «prins». Cum o cheama pe domnişoară? O cheamă Natalia-Maria. Şi-acum, suntem foarte fericiţi.” Un alt caz: Vlaicu Elena. A făcut fertilizări de 4 ori, la Giuleşti şi de 2 ori la Gynera. A doua oară, s-a produs minunea. “Minunea” este un băiat pe care îl cheamă Andrei. Sunt şi cazuri în care copilul a venit foarte greu. Adrian Brişan ne spune că fetiţa lui, Sabina, s-a născut “in vitro” după 15 ani de căsnicie şi multe încercări, unele dureroase şi chiar dramatice... “E drama şi fericirea noastră”, ne spune, cu un ochi vesel şi unul trist, copleşit de amintiri.

Pe ringul de dans din Jubilée Ballroom Primăverii au pătruns copiii, se hârjonesc, dansează şi cântă în felul lor, urmăriţi de părinţi şi de vedetele mame de copii: Maria Simion, designer; Giulia Anghelescu, cântăreaţă; Dana Nălbaru, cântăreaţă; care, de data aceasta, nu vor mai fi pe scenă decât la discursuri. Undeva, lângă ieşire, ultima atracţie a spectacolului de 1 Iunie este salonul de pictură. Mici şi mari, copiii pun pe şevalet mânuţele lor pufoase, muiate în tempera, apoi, se fotografiază în faţa primei lor opere de artă. Poate, odată, îşi vor aminti de ziua aceasta. Antonia Karina Pavel a venit de la Braşov cu mama ei, Miruna, care, înainte de a pleca, ne-a spus cea mai frumoasă poveste a reportajului nostru: “Am apelat la clinică dupa 3-4 ani de încercări prin tratamente. Am fost dintre norocoşii cărora le-a reuşit din prima fertilizarea. Antonia are 3 ani si 9 luni si m-a întrebat, de curând, cine a adus-o pe lume . Eu i-am spus cum m-am cunoscut cu tati, cum ne-am dorit o prinţesă ca ea, blondă şi cu ochi albaştri, cum ne-am întâlnit cu Zâna Copiilor (Antonia ştie de dna dr Laura ca fiind zâna copiilor, înconjurată de mulţi spiriduşi embriologi, anestezişti, etc) ..., cum zâna a luat un bob de mazăre şi o licoare fermecată şi a pus-o în burtica mamei şi-aşa a crescut Antonia....”

“Căci vinovat e tot făcutul/ Sublimă-i nunta, începutul...”, scria Ion Barbu într-un poem închinat “oului dogmatic”, vieţii ca scânteie. Privită prin sticla eprubetei, viaţa - “făcutul” -, îmi pare, totuşi, mai încărcată de speranţă.

Citeste mai multe articole de Tudor Cires