Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu a dus niciodată lipsă de ceva. Ştia, în sinea lui, că de-ndată ce se satură de un lucru, poate foarte uşor să îşi procure altul. Părinţii şi-au legat străinătatea de gât, ca pe un diamant, crezând că odată şlefuit, va lumina calea celor doi fii ai lor şi-i va face oameni. Ani mulţi, cei doi băieţi au locuit cu bunica din partea mamei. “Femeie straşnică, fără prea multă şcoală, dar care nu dădea greş atunci când îşi propunea să facă ceva”, o descrie bunica băieţilor din partea tatălui, tanti Maria. Şi-a propus să-i ţină în şcoală pe nepoţii ei, să nu ajungă pe drumuri greşite şi aşa a murit. Cu inima împăcată că Alin şi Marius, să-i numim astfel, vor ajunge bărbaţi la casele lor, cu familie şi serviciu bun. O iluzie.
Realitatea avea să scoată la iveală două caractere slabe, care de cele mai multe ori se lăsau pradă tentaţiilor dintre cele mai dureroase. Într-un final, tragice. “Sunt copii tare buni. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei, acum”, se tânguie tanti Maria, în timp ce-i frecţionează lui Alin, când un picior, când pe celălalt. Băiatul este întins pe un pat de spital, cu o drenă în zona plămânului şi un tub de oxigen în nas. Pe tot corpul i-a apărut o iritaţie puternică. “Din cauza calmantelor, că medicii nici nu au apucat să-i facă analizele, atunci când l-au adus”, îşi dă cu părerea bunica băiatului. S-a aşezat pe un scăunel lângă el şi încearcă, în zadar, să înţeleagă ce s-a întâmplat. Cum de nepotul ei a putut să consume “prostiile alea de le arată la televizor?”.
Alin ştie. Şi-a cumpărat etnobotanice, pentru că aşa auzise el că e “mişto”. “Mă săturasem şi de băutură. Cât să bei şi ce să bei ca să te simţi bine? Şi ce ai putea să faci, ca să te distrezi şi altfel?”, spune el şi, din când în când, apasă uşor peste plasturele care îi este lipit pe tubul drenei, iar faţa i se strâmbă de durere. Tocmai ce luase ultimul salariu ca vânzător de bilete Bingo. A renunţat la serviciu, “de ruşine”, după cum spune el. “ĺla era job de oameni în vârstă, ce dracu’, mă făceam de râs, sunt bărbat în toată firea, mă simţeam de parcă eram cerşetor. Am lucrat şi trei săptămâni pe o maşină, tot cu biletele astea, dar nu mi-era deloc bine”. Era sâmbătă seară. Halloween. Alin şi-a spus că e timp de petrecere, mai ales că nu era singurul care avea chef de “paranghelie de-aia rea”. Un prieten, Luca, îl sunase şi-l invitase acasă la el. Lor li s-a mai alăturat şi Andrei.
“Chiar lângă apartamentul lui Luca s-a deschis un spice shop de-ăsta”, îşi începe istorisirea Alin. Mărturiseşte că nu era prima dată când intra într-un astfel de magazin. “Găseşti şi substanţe mai soft, dar şi unele foarte puternice. Am aflat de pe la prieteni, de pe internet, că PM (nr. – în articolele acestei campanii nu vom scrie denumirea exactă a etnobotanicelor!) ar fi una dintre cele mai tari substanţe etnobotanice legale, de la noi. Am luat un pliculeţ de 0,3 grame şi un altul de 0,5 grame. Cel mic a costat 300.000 de lei, cel mare 450.000 de lei. Am pus şi io bani, a pus şi Luca. Astea ajung să coste câteodată mai mult decât o bilă de heroină. Pe-aia o iei cam cu 500.000 de lei. Dar heroină eu nu am consumat.
Ştiu de la prieteni, de la cunoştinţe, cam cum stă treaba. Cine zice că heroina, care nu este legală, că este mai puternică şi mai periculoasă decât astea halucinogene se înşală. De la alea mori, dacă le iei în doză mare. Dar de la astea, oricât de puţin ai lua, te fac să nu mai fii om. Te fac praf. Nu ştiu în cât timp şi-au făcut efectul. Mi se părea că toată lumea se ia de mine şi parcă orice cuvânt nu mai era cuvânt, era o ameninţare. Parcă nu mai aveau sensul ştiut de mine. Tot ce auzeam mi se părea că este ceva rău la adresa mea”, îşi aminteşte Alin. Aşa a ajuns, de la o simplă dispută pe o melodie, după cum ne spune comisarul-şef, Christin Ciocan, să ia un cuţit din bucătărie şi să îl vâre în toracele prietenului său, la fel de drogat ca şi el. “Luca râdea la mine. Parcă nici nu existam”, îşi aminteşte tânărul de 22 de ani.
După un timp, însă, şi-au dat seama că sângele a început să ţâşnească din trupul prietenului lui, şi Alin a luat-o la fugă pe scările blocului, ajungând în stradă. “Victima a sunat la 112, şi imediat un echipaj de la, Secţia 16 Poliţie, a ajuns în faţa blocului. Atunci, agresorul, văzându-i pe colegii mei, a început să se automutileze, să se înţepe cu cuţitul pe tot corpul”, explică comisarul-şef Ciocan. “Eu însă nu simţeam nimic, cuţitul parcă nici nu intra în mine, de-aia împungeam şi mai tare”, spune tânărul.
“Curiozitatea, ştiţi voi, fructul oprit”. Asta spune Alin că l-a determinat să încerce mereu alte şi alte substanţe. Le fuma sau le trăgea pe nas. Poţi să ţi le injectezi şi în venă. Aflăm de la Alin şi modalitatea. Se asigură că înţeleg că el nu a încercat niciodată, ci doar că a auzit de la cunoştinţe: “le fierbi în apă sau pur şi simplu pui praful respectiv în apă minerală şi apoi soluţia ţi-o injectezi în venă. Praful este de obicei ca o făină albă. Astea trebuie neapărat scoase de pe piaţă. Cei care le vând se îmbogăţesc, şi noi murim. Am văzut în shopurile astea şi adolescenţi de 15-16 ani, şi doamne, şi domni de 40-45 de ani. Nu le consumăm numai noi, tinerii. Nu-mi pare rău că am tras pe nas.
Citește pe Antena3.ro
Îmi făceam mie rău şi gata. Îmi pare rău că, trăgând pe nas, am ajuns să înjunghii un om. Întâmplător, un băiat cu care sunt prieten de când mă ştiu. Dacă voiam să-i fac rau, l-aş fi luat la bătaie, nu am mai fi fost amici atât de buni. De la halucinogenele astea ajungi să nu mai ştii de capul tău”, povesteşte Alin, cu întreruperi. “Trăiesc şi acum senzaţia aia ca atunci când am băgat cuţitul în mine. Acum, că sunt treaz, ştiu că avea vârful ascuţit. Dar atunci aveam impresia că nu intră. Îl băgam cu toată forţa. Abia acum, am văzut în ce hal am putut să înfig cuţitul”, spune Alin şi îmi arată de sub tricoul alb, pe partea dreaptă, zeci de înţepături de cuţit, iar în stânga, în dreptul plămânului, rana din care ieşea firul drenei. “Am aflat zilele trecute că şi pe Luca l-am împuns tot pe unde m-am lovit şi pe mine.
E o coincidenţă, pentru că eu nu ştiam ce fac. Şi pe el l-am lovit la gât, în dreptul inimii şi în burta. Am dat tare. Am crezut mereu că este o joacă, că acel cuţit nu era adevărat, că era de jucărie”.
Alin a renunţat la şcoală, cu numai 3-4 luni înainte de a termina clasa a XII-a. După moartea bunicii care îl crescuse. Acum, visează să termine liceul. “Am un model în viaţă. Şi el a trecut prin ce trec eu acum şi şi-a revenit. Acum este bine, a terminat şcoala, e la locul lui. Asta îmi doresc şi mie. Şi mai am planuri. Dar nu vreau să le spun, până nu le realizez. Numai să mă vindec şi să termin cu poliţia. Oare dacă Luca nu depune plângere, scap?”, se întrebă Alin, iar bunica îl încurajează: “Nu te mai gândi, Luca a venit în vizită pe la tine, este bine, s-a externat, a zis că nu o să depună niciodată plângere împotriva ta”.
Alin nu se linişteşte. La uşă, încă de duminică dimineaţa, de când a fost adus la spitalul Bagdasar-Arseni, doi poliţişti îl păzesc zi şi noapte. Pe hol, cu ţigările în mână şi cu ochii tulburi, fratele lui, Luca şi câţiva prieteni despică firul în patru: “Cred că îi trebuie avocat. Dacă am avea avocat, sigur ne-ar lăsa gaborii să intrăm la el. Nu vezi că nu ne lasă?”, se agită Marius, fratele lui Alin, şi se îndreaptă iar către poliţişti: “Măcar lăsaţi-mă să îi spun că am venit, ca să ştie că nu este singur”, se roagă el de forţele de ordine, împleticindu-se. “Cu o seară înainte, când fratele lui era încă sub efectul halucinogenelor, au făcut un scandal monstruos. Au ţipat unul la altul, au înjurat, erau foarte nervoşi amândoi, aşa că le-am interzis să mai vină să îl mai viziteze”, povesteşte unul dintre poliţiştii aflaţi la uşa agresorului. “Cum te simţi?”, îl întreb pe Luca, care fumează agitat, ţigară după ţigară. “Excelent”, spune el ironic şi suflă asupra mea un nor de fum. “Vrei să îţi povestesc tot?” Râde. “Da’ ce, sunt prost? Pleacă de aici. Dacă nu ar fi ăştia aici (n.r. – poliţiştii), te-aş arunca pe geam”.
Prietenii lui încep să râdă: “Stai bă, nu te înfierbânta”, îl calmează ei. Cu ochii tulburi, abia ţinându-se pe picioare, Marius îl trage deoparte. După câteva minute, Luca vine la mine şi îmi zice, şuierându-mi pe la ureche, printre fumul de tutun: “Auzi, dacă mă plăteşti, vorbesc. Să băgăm în noi nişte marijuana!”, râde el, mai mult schimonosit, din cauza durerii, şi se ţine cu mâna de locul bandajat în care cuţitul prietenului său a ajuns cu câteva seri în urma. “Poate, dacă va avea un avocat beton, va lua doi ani cu suspendare”, îşi dă cu părerea fratele lui. În realitate, după cum ne spune procurorul de caz, Gavadia Emilia, Alin riscă, pentru tentativă de omor, închisoare de la 5 la 10 ani.
Riscă să ajungă la închisoare
Despre produsele etnobotanice, comisarul-şef Christian Ciocan spune că “vin din China şi din Afganistan, sunt cumpărate şi comercializate apoi de firme-fantomă, care azi sunt, mâine îşi schimbă denumirea, de nu mai poţi să dai de ele şi uite aşa, sunt de nestăpânit. Pe lângă substanţele de bază, cum ar fi canabinoizii sintetici, li se adaugă altele şi altele, care combinate fac ravagii. Trebuie să interzică canabinoizii ăştia şi poate lucrurile o să se mai liniştească”. Dosarul lui Alin se află deja pe masa procurorului Emilia Gavadia. “S-a început urmărirea penală. Cei doi, Luca şi Alin, au fost audiaţi de poliţiştii de la Poliţia Capitalei. Chiar dacă victima nu face nici o plângere împotriva agresorului, noi ne autosesizăm. Am fost în apartamentul cu pricina. Acolo s-au găsit patru plicuri goale în care fuseseră substanţe etnobotanice, iar pe un ziar era un fel de sare de baie, luată tot de la un magazin de vise. Deocamdată se vor face analizele la substanţele respective, expertiza pe îmbrăcăminte, pentru a vedea dacă prezintă urme de tăieri produse de cuţitul găsit în bucătărie, analizele de sânge. Aşteptăm să îşi revină, să poată ieşi din spital, pentru a-l putea reţine şi a continua investigaţiile. Dosarul ar trebui să se soluţioneze repede, pentru că lucrurile sunt destul de clare”, explică procuroarea Gavadia.
• Va urma: Dramele copiilor internaţi la Urgenţă şi nonşalanţa unuia dintre cei mai mari dealeri de “etnobotanice”.
