Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sportul din România nu este o prioritate pentru guvernanți, iar rezultatele au devenit tot mai slabe, în aproape toate disciplinele. Citând o replică celebră: „Lipsa investițiilor își arată roadele”, practic cu asta am rămas: cu autoironia și miștoul. Mișcarea sportivă este copilul nedorit de niciun guvern al României și, de la fotbal la gimnastică, de la handbal la box și lupte, sportivii noștri au coborât tot mai mult în anonimat. S-au obținut doar câteva performanțe sporadice, însă acestea s-au datorat exclusiv talentului individual al unor sportivi, necum al unui sistem. În rest, ne-am amăgit cu sloganuri gratuite, gen „Emma Răducanu are origini românești” sau „Bianca Andreescu a învățat tenisul în România”, însă ar fi ajuns vreodată Emma Răducanu și Bianca Andreescu la nivelul la care sunt acum, dacă ar fi practicat sportul pe plaiurile mioritice?
„Salba de medalii” olimpice românești s-a întors în 1952
Înaintea plecării delegației României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, obiectivul a fost îmbunătățirea palmaresului de doar 4 medalii de la JO de la Rio de Janeiro din 2016 (un aur, un argint și două bronzuri). Singura îmbunătățire a fost schimbarea a două medalii de bronz în argint. Dar, la total, tot 4 medalii au obținut sportivii noștri. În istoria postbelică a participărilor, începând cu JO de la Helsinki din 1952, sportivii români au avut acest palmares slab doar la trei ediții: Helsinki 1952, Rio 2016 și Tokyo 2020.
Singurele raze de speranță ale anului au venit de la natație și canotaj. Parcă de nicăieri au apărut doi înotători de excepție, Robert Glință și David Popovici, care au fost aproape de medalii olimpice, însă, așa cum spuneam, rezultatele lor la Europene și JO se datorează exclusiv talentului lor nativ și a seriozității cu care se pregătesc. Statul român nu are niciun merit în ascensiunea lor. La fel este și cazul tinerelor noastre canotoare Nicoleta Bodnar și Simona Radiș, care au obținut singurul aur pentru delegația României la Tokyo. S-au pregătit în condiții primitive pe lacul Snagov, mai mult cu atenția ca nu cumva să fie răsturnate de șalupele celor care vor să stăpânească lacul. Și chiar în aceste condiții au adus singura medalie de aur din Japonia. Ion Țiriac avertiza în urmă cu 21 de ani, după JO de la Sydney, unde delegația noastră au obținut 26 de medalii, că dacă statul nu va investi, ușor-ușor sportul românesc va dispărea. „Dacă statul nu va investi masiv în sport, sportul românesc va ajunge în lumea a treia. După ce se vor retrage acești sportivi de excepție, nu vine nimic din spate. Poate acești sportivi excepționali, care acum au luat 26 de medalii, vor mai duce o Olimpiadă. Dar după... vom ajunge să ne bucurăm cu 2-3”, declara Ion Țiriac în anul 2000. Și, iată, fostul președinte al COSR a avut dreptate.
Ce mai reprezintă „Școala românească de gimnastică”?
Disciplina la care s-a produs cea mai mare prăbușire este gimnastica. Gimnastele și gimnaștii români, care au adus de-a lungul anilor 72 de medalii, din care 25 de aur, abia au reușit la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice calificarea câtorva sportivi, s-a ratat calificarea echipelor (atât la masculin, cât și la feminin). La Rio a fost nevoie de rechemarea în sală a Cătălinei Ponor, retrasă de doi ani, în vârstă de 29 de ani, pentru a ne reprezenta la Jocurile Olimpice. La fel și anul acesta, a fost nevoie de readucerea la lot a Larisei Iordache, la 25 de ani, însă la o singură probă, bârna.
În acest moment, știrile legate de „Școala românească de gimnastică” sunt doar despre violențele și abuzurile unor antrenori, iar disciplina care ne-a adus de-a lungul anilor atâtea bucurii a decăzut în zona scandalului. În aceste condiții cum se mai poate face performanță, în afara unor situații ideale în care apare un talent de excepție, „O nouă Nadia Comăneci”. Însă cum poate apărea o nouă Nadia în condițiile în care în sala de antrenament este frig și aparatele sunt tot de pe vremea Nadiei?
Avem stadioane, n-avem fotbal
Față de alte discipline sportive, fotbalul este privilegiat. În urma unor conjuncturi favorabile, s-au construit stadioane noi și moderne. Nu doar în București. Dar fotbalul românesc scade în valoare de la un an la altul, atât la nivelul naționalei, cât și la nivel de echipe de club. La națională ne-a învins, în premieră!, modesta echipă a Armeniei, ne-am chinuit cu Macedonia de Nord și Islanda, echipe cu care, pe vremuri, făceam scoruri de maidan. Aici nu mai este vina statului, pentru că Federația Română de Fotbal este stat în stat, este exclusiv vina FRF. Statul a construit stadioane, Federația trebuia să facă echipă, să susțină fotbalul juvenil, să propulseze talente. Însă președintele Burleanu s-a îngrijit doar de imaginea personală și de campania electorală pentru obținerea celui de-al treilea mandat. Am mai scris în Jurnalul: tot ce se petrece în jurul federației este putred, conducerea are ca singur scop perpetuarea ei la șefia FRF. Nimic din ce s-a promis în urmă cu 8 ani nu s-a realizat. Unde sunt centrele de excelență regionale? Câți jucători au descoperit căutătorii de talente ai FRF? Dacă ne uităm pe lista jucătorilor loturilor naționale vedem că majoritatea vine de la Academia lui Gheorghe Hagi și de la cluburi străine unde tinerii jucători români au și crescut. Unde este meritul FRF? Și chiar în aceste condiții, Răzvan Burleanu gestionează catastrofal fotbalul nostru. Naționala este, practic, la cheremul lui Mihai Stoichiță și coboară an de an în clasamentele FIFA și UEFA în timp ce FRF nu face nimic în afară de promisiuni pompoase.
Mai nou se face că e în căutarea unui nou selecționer în locul lui Rădoi. După cum am mai scris, numele noului antrenor este deja stabilit de Mihai Stoichiță, zis și „Mintea creierului cenușiu” pe culoarele FRF. Noul antrenor va fi divulgat însă la momentul potrivit, făcând parte din strategia alegerilor de la federație. Până vom afla cine va fi noul selecționer, FRF își continuă circul. „Negociază” și poartă „discuții”, la mișto, cu diverși antrenori cu care nu este nimic de negociat. Se cunoștea din start că nici Hagi, nici Luceștii, nici Petrescu nu pot prelua naționala, dar federalii au făcut o demonstrație de deschidere, vezi Doamne, „Noi le-am oferit, dar ei n-au vrut”. Mai nou, s-a „negociat” și cu Ladislau Bölöni, care este liber de contract, însă vor avea grijă „negociatorii” ca și acesta să refuze, pentru că, se știe, numele noului selecționer este deja stabilit, și este pe placul exclusiv al lui Mihai Stoichiță. În aceste condiții ne este greu să credem că 2022 ne va aduce măcar o performanță internațională. În Liga Națiunilor am nimerit, norocos, în cea mai accesibilă grupă, cu Bosnia, Finlanda și Muntenegru, iar dacă nu vom câștiga nici o astfel de grupă slabă, atunci, cu toată unanimitatea cu care Răzvan Burleanu va câștiga, cu siguranță, al treilea mandat în fruntea FRF, toată conducerea federației trebuie să plece în bloc.
