x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport CEO Veolia: un milion de euro sau mai mult, pentru echipa Petrolul Ploieşti

CEO Veolia: un milion de euro sau mai mult, pentru echipa Petrolul Ploieşti

de Diana Scarlat    |    15 Sep 2017   •   20:49
CEO Veolia: un milion de euro sau mai mult, pentru echipa Petrolul Ploieşti

Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti se pregăteşte să revină în Liga I de fotbal, pe care o va cuceri “pas cu pas”, aşa cum a explicat astăzi, într-o conferinţă de presă, CEO-ul companiei Veolia România, sponsor principal al echipei ploieştene. Falimentul a dus echipa oraşului Ploieşti în Liga a IV-a, dar în ultimul an şi jumătate s-a simţit o revenire. Cele mai vizibile performanţe s-au simţit de când echipa beneficiază de sprijinul sponsorului Veolia România. A intrat deja în Liga a III-a şi se pregăteşte să intre, în curând, în Liga a II-a, pentru a atinge, în scurt timp, dezideratul de a redeveni campioană în Liga I de fotbal a României.

CEO-ul companiei care sponsorizează echipa, Mădălin Mihailovici, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Veolia va investi în echipă atât cât va fi nevoie, pentru a o ajuta să facă performanţă şi să redevină ceea ce a fost. “Bugetul va fi atât cât va fi nevoie. Dacă spun un milion de euro, poate va fi nevoie de mai puțin sau poate avem nevoie de mai mult”, a declarat Mihailovici, care a ales să sponsorizeze echipa, din poziţia pe care o are, pentru că a pariat pe revenirea acesteia pe primele locuri în clasamentul naţional.

De asemenea, Mădălin Mihailovici - ploieştean şi suporter al Petrolului, încă din copilărie - a creat o strategie de reînviere a ceea ce a fost, timp de câteva decenii, comunitatea locală care a susţinut echipa oraşului Ploieşti. “Avem nevoie de strategie pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a construi. Lupii sunt puternici în haită, în sensul frumos al cuvântului. Ne-am dori ca toată suflarea ploieșteană, ușor-ușor, să înțeleagă că este un proiect curat, un proiect frumos, că dorim să facem performanță”, a mai declarat CEO-ul Veolia, în conferinţa organizată chiar pe stadionul care poartă numele eroul echipei, Ilie Oană, la Ploieşti. Mihailovici nu vrea să divulge strategia pe care a gândit-o, din perspectiva şi cu experienţa managerului de succes. A declarat că urmăreşte activitatea altor echipe cu performanţe deosebite din străinătate şi totuşi recomandă un model sigur de urmat: Ilie Oană, fost jucător şi antrenor al echipei, care a demonstrat că se poate face performanţă în România.

 

La conferinţa de astăzi a mai participat şi Mircea Dridea, președintele de onoare al clubului, Cristian Vlad, președintele echipei Petrolul Ploieşti, și Octavian Grigore, antrenorul Petrolului. Toţi şi-au declarat intenţia de a duce Petrolul în Liga I şi de a o transforma în campioană, în cel mai scurt timp.

×
Subiecte în articol: petrolul ploiesti Veolia România