Un serial în şase episoade de George Banu, intitulat "Noaptea" (Dominic Dembinski - regizor, Viorel Sergovici - operator, Zoe Bălan - producător), începe mâine la TVR Cultural. Va fi prezentat câte un episod în fiecare duminică (ora 18:30) până la 3 ianuarie şi în reluare, pe acelaşi canal tv, în fiecare joi, de la ora 15:30.
Serialul a fost realizat pe un scenariu scris după cartea lui Banu "Nocturnes. Peindre la nuit, jouer dans le noir", apărută în Franţa în 2005. Aşa cum spune apreciatul critic şi eseist, profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, care este şi povestitor în acest serial, în film alternează viaţa şi cultura, pacea şi excesele, iubirea şi crimele. Este "un voiaj în inima nopţii" plasat sub semnul unui citat de Cioran: "Noaptea îmi curge în vene".
Pentru că ne prezintă, începând de mâine, oameni angrenaţi în profesiuni ale nopţii, descoperind locuri şi opere de valoare, Jurnalul Naţional îl declară pe George Banu "Omul zilei".