x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Radu Beligan

Omul zilei: Radu Beligan

21 Mai 2010   •   00:00
Omul zilei: Radu Beligan
Sursa foto: Dragoş Savu/Jurnalul Naţional

Actorul Radu Beligan va recita astăzi, de la ora 15:00, la Teatrul Naţional din Bucureşti, o serie de poezii, cu ocazia lansării CD-ului intitulat "Miscellanea". CD-ul este un produs de autor, în care maestrul Radu Beligan interpretează capodopere ale poeziei universale, adăugându-le o tentă personală.

De asemenea, actorul împărtăşeşte cu ascultătorii pasaje din cartea sa, "Note de insomniac", impresii proprii, inedite, despre imaginea teatrului autohton şi internaţional. Operele interpretate au fost alese în urma unui proces de selecţie care a durat o lună, întreaga producţie a CD-ului întinzându-se pe perioada a patru luni. Ideea colecţiei "Mari actori români", din care face parte acest CD, s-a născut din necesitatea de a pune în valoare o serie de cariere remarcabile, de a înfăţişa publicului arta românească de calitate.

CD-ul are o prezentare high-end, aspectul fiind al unui disc de vinil. "Miscellanea" va fi distribuit în principalele librării din ţară, în toate magazinele de specialitate, precum şi în teatre. Pentru regalul de poezie pe care îl oferă românilor, Jurnalul Naţional îl declară pe Radu Beligan "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar