Este ziua 85 a anului ● Au mai rămas 280 de zile
Soarele
Răsare la 6:08 ● Apune la 18:35
Luna
Răsare la 14:17 ● Apune la 3:52
● Lună plină 30 martie ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 6 aprilie ● Lună nouă 14 aprilie ● Primul pătrar (Luna în creştere) 21 aprilie
Sărbătoare creştină: Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Sfinţit Mc. Montanus şi soţia sa, Maxima de la Singidunum (Odovania praznicului Bunei Vestiri)
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Soborul Arhanghelului Gavriil. Îngerul milostivirii şi al bunăvoinţei dumnezeieşti, fiinţă de foc dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gabriel a fost desemnat de Domnul ca "duh slujitor, trimis să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii" (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă "Dumnezeu şi om". Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost acel "Bucură-te" adresat Maicii Domnului, care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Hotarele între sate sau între proprietăţile oamenilor, odată stabilite, aveau valoare absolută. Cei care încercau să le încalce sau să schimbe semnele de hotar, adesea copaci însemnaţi cu fierul înroşit reprezentând capul de bour, se expuneau unor pedepse extrem de aspre. El trebuia să-şi păstreze o valoare unică: demarcarea satului de tot ce se afla în afara acestuia. Hotarul era circulat de personaje malefice (ciuma, moartea, ielele, strigoi). Paralel cu îndesirea populaţiei, hotarele devin din ce în ce mai disputate. Ca urmare, se perfecţionează tehnicile agrimensurale, regimul juridic al pământului etc. (Profesor Ion Ghinoiu)
S-a întâmplat azi
În România
● 1895 - A apărut la Bucureşti, până la 18 martie 1901, revista umoristică Moş Teacă, editată de Anton Bacalbaşa;
● 1923 - Parlamentul României votează Constituţia României Mari, promulgată prin decret regal la 28.03.1923, una dintre cele mai avansate şi democratice constituţii din Europa acelui timp.
În lume
● 1808 - Charles al IV-lea al Spaniei abdică în favoarea fiului său;
● 1812 - Un cutremur distruge Caracas (Venezuela);
● 1991 - Semnarea Tratatului de la Asuncion, de către preşedinţii Argentinei, Braziliei, Paraguayului şi Uruguayului, în baza căruia s-a creat Piaţa Comună a Sudului, denumită "Mercosur". Aceasta permite libera circulaţie a bunurilor, a capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor începând cu anul 1995, într-o piaţă fără îngrădiri vamale.
Născuţi la 26 martie
● 1944 - Diana Ross, interpretă;
● 1948 - Steven Tyler, muzician (Aerosmith).
Citește pe Antena3.ro