x close

Doctorul de motivaţii

0
Autor: Tudor Octavian 06 Mai 2010 - 00:00
Când eşti tânăr, cele mai multe motivaţii le primeşti din afară şi doar câteva, energice, dar confuze, dinăuntru, adică, genetic. Mai apoi, la maturitate şi la vârste înaintate, e ca şi cum ţi-ai da singur picioare în fund ca să mergi mai departe. Îţi cultivi şi îţi hrăneşti singur motivaţiile. Din afară, primeşti numai scepticisme şi îndemnuri de a o lăsa mai moale, de a renunţa la majoritatea lucrurilor care ţi s-au părut importante o viaţă.

Auzi tot mai des reflecţii de genul "Ce rost are?", "Mai bine te laşi!", "Nu se merită!". Probabil că ar trebui să apară şi doctorii de motivaţii. Psihologii nu acoperă problema. Vârstnicii nu se duc la psiholog. Logic ar fi ca doctorii de motivaţii să se specializeze pe profesiuni şi pe categorii sociale. Cel care n-a visat niciodată la mai mult decât o pâine şi un pat e un om realizat, dacă le are. Nu-l paşte nici o grijă, nu se consideră un ratat nici dacă nu le are. Medicina motivaţiilor e pentru ambiţioşi, pentru indivizii care au obosit luptând pentru ceva ce-i tot mai departe şi mai nesigur.

În câteva arte, femeile îşi consumă motivaţiile mai repede ca bărbaţii. Copiii şi familia trec pentru majoritatea femeilor artiste înaintea unor activităţi socotite în breaslă cardinale. E semnificativ faptul că în actorie femeile îşi conservă mai bine motivaţiile şi după ce apar pe lume copii. Actoria nu impune - ca sculptura, bunăoară - un efort cu scadenţa după decenii. Satisfacţiile în actorie curg repede, iar eşecurile pot fi depăşite sufleteşte la fel de repede.

În arte, unde confirmarea vine de regulă târziu sau nu vine niciodată, medicul de motivaţii ar avea un rol vital. Ce vă doare?, întreabă motivaţionistul, iar tu îi dai drumul: Mă doare de ţara asta, că nu mai iese odată din rahat! Mi se rupe inima de tineretul ăsta, care n-are nici o idee de viitor! Simt că mor de mila atâtor amărâţi, care nici măcar nu ştiu să spună de ce-s atât de amărâţi!

CE LI SE ÎNTÂMPLA ALTORA ŢI SE POATE ÎNTÂMPLA ŞI ŢIE
Aici e punctul critic al crizei de motivaţii, în sensibilitatea la soarta celorlalţi. Nu-s tocmai puţini semenii care simt că nu mai are rost să se zbată din cauza crizelor mondiale. Doctorul de motivaţii are o misiune tare ingrată: trebuie să descopere legături cauzale îndepărtate, subtile, fără nume şi măsuri. Cunosc oameni care au pierdut complet cheful de lucru din cauza războaielor din Irak şi Afganistan. Le simt aproape, simt nenorocirile din ţări îndepărtate ca fiind la graniţă. Oriunde te-ai găsi pe planetă, suporţi atacuri concentrate la motivaţii.

Ce li se întâmpla altora ţi se poate întâmpla dintr-un moment în altul şi ţie. Ce socoteai că le e dat să li se întâmple numai altora, dintr-odată, fără o cauză explicită, începe să ţi se întâmple şi ţie.
Ce vă aduce la mine?, îl întreabă doctorul de motivaţii pe arhitectul care a semnat un proiect foarte apreciat şi apoi n-a mai tras o linie ani de-a rândul. Ce rost are!, zice cu privirea în gol arhitectul. Am aflat că peste 5 milioane de ani Pământul va dispărea. Şi atunci, ce rost are să mai lucrez?!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de