Şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a afirmat că expulzările ţiganilor de către Guvernul francez nu au fost ordonate din motive etnice, relatează Wall Street Journal, citat de AFP.
"Ei nu au fost expulzaţi din cauza originii lor etnice", a declarat Zapatero, în cadrul unui interviu acordat cotidianului financiar.
"Măsurile au fost adoptate în cadrul legii. Principiile de integrare trebuie să funcţioneze, dar ordinea publică trebuie de asemenea respectată în taberele care nu au condiţiile sanitare sau de securitate adecvate", a adăugat el.
Aceasta este prima dată când premierul spaniol se exprimă atât de clar pe acest subiect.
Foarte recunoscător pentru sprijinul activ al Franţei în lupta împotriva ETA şi pentru rolul jucat de preşedintele Nicolas Sarkozy pentru ca Spania să poată participa la G20, el s-a ferit să îl critice pe liderul francez la Consiliul european de săptămâna trecută.
Guvernul francez a anunţat la sfârşitul lui iulie o înăsprire a politicii sale de securitate, cu desfiinţarea a zeci de tabere ilegale de romi şi repatrierea, în schimbul unui ajutor financiar, a sute dintre ei în ţările de origine, în principal în România.
Această politică a făcut obiectul criticilor ferme ale Parlamentului şi Comisiei Europene, mediilor intelectuale şi ale Vaticanului.
De asemenea, Franţa a fost criticată în prima zi a celei de-a 15-a sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului, de la 13 septembrie, la Geneva. Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a apreciat atunci drept "îngrijorătoare" politica Guvernului francez faţă de romi. "Aceasta nu poate decât să exacerbeze stigmatizarea romilor şi extrema sărăcie în care trăiesc aceştia", a apreciat ea.