x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Convieţuirea cu pădurea, o problemă complexă

Convieţuirea cu pădurea, o problemă complexă

de Cornelia Constantin    |    28 Noi 2009   •   00:00
Convieţuirea cu pădurea, o problemă complexă
Sursa foto: /Morguefile

În loc să ne gândim cum să ne folosim de pădure după bunul plac, ar fi bine să ne gândim cum s-o apreciem pentru ceea ce ne oferă.

V-aţi gândit de curând ce ne-am face fără pădure? Sunt atât de multe lucruri la care nu ne gândim şi în acest fel nu reuşim să le dăm importanţa cuvenită. Pentru cei mai mulţi dintre noi, pădurea este sursă de lemn de foc, un loc în care poţi să te relaxezi şi să iei o gură de aer curat, un loc în care poţi să vezi animale şi plante pe care în altă parte nu ai unde să le vezi. 

Cei care locuiesc în zone proaspăt defrişate îşi dau seama şi de alte lucruri pe care le face pădurea: împiedică alunecările de teren în cazul unor precipitaţii abundente. Pădurile sunt de multe feluri, dar de orice fel ar fi merită să le protejăm. Să ne gândim la asta măcar din când în când şi să acţionăm.

DEFRIŞAREA ŞI RISCURILE SALE
În fiecare an, în preajma Sărbătorilor de iarnă se vorbeşte cam peste tot despre tăierea brazilor (şi a altor conifere) fără pic de respect pentru natură. Sunt importante Sărbătorile, dar haideţi să nu lăsăm dezastru în urmă. Nişte reguli în privinţa asta ar trebui aplicate, şi lucrurile vor sta mai bine. Ceva s-a schimbat în bine în ultimii ani în privinţa asta, dar se mai poate lucra la acest aspect.

Se întâmplă destul de frecvent atunci când mergem în excursii pe munte sau doar ieşim în afara oraşelor, la marginea pădurilor care au mai rămas, să găsim resturi menajere lăsate de "turişti". E păcat să dovedim în acest fel lipsă de respect faţă de pădure şi faţă de noi înşine. Un pic de spirit civic este necesar şi chiar au fost câteva acţiuni de curăţare şi îngrijire a pădurilor iniţiate de organizaţii neguvernamentale.

E bine că există, însă într-o mare de gunoaie în care ne zbatem sunt necesare mai multe astfel de acţiuni. De fapt, ar trebui să conştientizăm cu toţii că trebuie să ne strângem propriile gunoaie. Este mai mult decât spirit civic, este o acţiune care izvorăşte din grija pentru copiii noştri. Pentru că şi ei au sau vor avea nevoie de pădure cu toate lucrurile bune pe care le aduce.

ÎNGRIJIREA PĂDURILOR
Permanenta extindere a oraşelor, şi nu numai, a diminuat şi ea suprafaţa pădurilor. Şi se vede cel mai bine în aşa-zisele zone rezidenţiale. Se ia o suprafaţă de teren, cu mai mult sau mai puţină pădure, se defrişează total, se construieşte şi apoi se populează printre clădirile proaspăt ridicate cu câţiva copaci şi ceva zone acoperite cu gazon. De ce ajungem la astfel de situaţii?

De ce sub presiunea creşterilor demografice în marile oraşe şi a planurilor aşa-zis urbanistice trebuie să ne batem joc de ceea ce avem? Chiar nu se poate să construim lucruri noi şi să apreciem în acelaşi timp ceea ce avem deja? Riscăm să ajungem o mare de betoane şi apoi să ne întrebăm unde este sănătatea noastră.

Pentru că e simplu de ajuns la concluzia care spune că pădurea înseamnă sănătate. Într-o primă fază, pentru mediu şi apoi pentru noi.

×
Subiecte în articol: mereu verde