x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Micul cameleon

Micul cameleon

de Cornelia Constantin    |    28 Noi 2009   •   00:00
Micul cameleon

Iată o plantă tolerantă, pretabilă atât la terase şi balcoane, cât şi la interioare. Floriferă, arbustivă şi uşor modelabilă, este imposibil să nu ţi-o doreşti. O puteţi cumpăra din magazine din aprilie şi până în septembrie.

Lantana sau cameleon, cum este numită popular, este o plantă destul de răspândită la noi ca plantă de interior şi de terasă. În spaţiul mediteranean sunt plante de grădină şi se tund sub formă de arbuşti-vedete sau sub formă de garduri vii. Sunt multe varietăţi din punct de vedere al culorii florilor. Cea mai frecvent întâlnită varietate este cea cu flori galben-portocalii. Mai sunt şi varietăţi cu flori albe, mov, roz şi combinaţii între aceste culori.

ATRACŢIA
De ce să vă doriţi o astfel de plantă? Pentru frumuseţea florilor, fireşte. Şi pentru că este receptivă la tunderi, aşa că o puteţi modela în forma pe care o doriţi. Ba, mai mult, tunderile stimulează ramificările şi veţi avea astfel o plantă bogată şi frumoasă. Înfloreşte mai ales pe lăstari tineri, aşa că pe măsură ce planta îmbătrâneşte este indicat să înrădăcinaţi lăstari pentru a avea mereu alte plante. Este o plantă perenă şi rezistentă, însă îmbătrânirea lasă şi ea urme.

EVENTUALE PROBLEME
Este o plantă care înfloreşte abundent de primăvară şi până toamna, aşa că poate să stea fără probleme pe terasă sau balcon până când temperaturile coboară până la 5şC. După aceea va trebui protejată de frig şi de ger. Îndată ce se schimbă factorii de mediu şi este mai dificil să aerisim un spaţiu închis e posibil ca planta să fie atacată de musculiţe albe, care sunt foarte încăpăţânate.

Motiv pentru care e bine să aveţi la îndemână două tipuri de insecticide pe care să le administraţi alternativ. Udarea se poate face abundent în sezonul cald şi moderat atâta vreme cât planta este în interior. Apa băltită poate duce la putrezirea rădăcinilor. Mai degrabă rezistă la secetă uşoară, decât la exces de apă.

×
Subiecte în articol: mereu verde