Acum un deceniu, la "Om
bun", se auzea "Luna Pătrată". Autoarea - Alina Manole - s-a
hotărât să lanseze la 28 martie, la Teatrul "Ion Creangă" albumul său
muzical pe care încap o lună şi mai multe stele pătrate...
Bunica îi cânta romanţe. Avea o voce tare frumoasă bunica...
Apoi a început ea să i le cânte bunicii. Mai târziu a descoperit folkul şi a
încercat (de altfel, a şi reuşit) să cânte, împreună cu mama ei, unele piese pe
două voci. Era o joacă de după-amiază. Prima ieşire în public în formula "vocal-instrumentală"
a fost un eşec, întrucât acordeonul (nu chitara a fost primul ei instrument) cu care trebuia să
cânte îi fusese furat din cancelarie... L-a recuperat un an mai târziu, dar
niciodată n-a mai pus mâna pe acordeon.
- Jurnalul Naţional: De unde a apărut Alina Manole?
Alina Manole: Am răsărit (şi nu născut) într-o după-amiază
cu furtună de vară. Se întunecase cerul rău de tot, începuse vântul să urle, mă
întorceam acasă şi... la un moment dat m-am "văzut". Mică de statură,
cu părul smotocit de vârtej, cu inima în gât de emoţia tunetelor. Aveam cu două
decenii mai puţin decât acum... Către atunci mă întorc şi retrăiesc iar şi iar
momentul acela de revelaţie a propriei mele existenţe. Năvalnică, puternică,
înfricoşătoare, teribilă... Asta e furtuna dinăuntrul meu şi când scriu şi când
compun.
- În urma căror trăiri s-a născut "Luna Pătrată"?
"Vei veni la mine, pe neaşteptate" (n.r. - versuri
din "Luna Pătrată"). Ei bine, el venea la mine pe neaşteptate.
"Îmi vei spune: dragă, ai avut dreptate". Ei bine, doar nu era nebun
să nu-mi dea dreptate?! Şi tot aşa. "Luna Pătrată" e o poveste de
dragoste frumoasă, specială, care, dincolo de "imposibilul"
scenariului, e posibilă. Cum vă sună o cerere de căsătorie cu tema "luna
pătrată": "Îţi dăruiesc o bucăţică de lună ca să nu ne despărţim
niciodată"...? O astfel de cerere a avut loc de curând... Legătura cu mine
e doar una muzicală!
- De câte ori ţi-ai dorit să faci "stele pătrate"?
Stele pătrate se întâmplă să apară de fiecare dată când ne
îndrăgostim... preţ de o noapte, preţ de câteva zile... Când emoţia se
perpetuează şi devine mai consistentă apare luna pătrată. Cel puţin câteva zeci
de pătrăţele luminoase mi se datorează. Restul e din vina ta şi a tuturor
femeilor care visează şi a bărbaţilor care oftează. E o adevărată teorie a
fizicii emoţionale aici (râde).
- "Lună Pătrată" ai făcut, ce mai urmează?
Chiar mă gândeam de curând la asta. Ce fac după lansare,
după turneul prin ţară. Cred că voi reveni pe
obsesia iubirilor Altfel. Adică la Amante şi Amanţi. Nu există om fără iubiri
interzise sau refuzate de cutumele sociale.
- Câte vise ţi-ai realizat?
Am vise multe, dar numai pe câteva dintre ele mi le doresc
realizabile. Cred că unele vise trebuie să rămână acolo, la graniţa dintre
imaginativ şi palpabil. Fără visele neîmplinite nu poţi merge mai departe...
Ele fac parte din angrenajul de creştere, la fel ca dragostea sau drama... Un
vis a fost albumul. O perioadă a fost visul altor oameni din jurul meu. La un
moment dat mi l-am asumat şi-am zis: "Fie, să înceapă nebunia!". Şi
chiar e o nebunie ce se întâmplă de câteva luni încoace. Am pornit de la zero,
iar ce se va întâmpla la lansare şi ce va fi ascultat pe album tot
"produsul Alina Manole" este făcut prin forţe proprii. Am făcut
credit la bancă. Mulţi mi-au spus că am înnebunit. Dar creditul cel mai mare nu
vine de la bancă, ci de la cei care au venit la concertele mele, de la cei care
cântă alături de mine, de la cei care îmi scriu sau comentează apariţiile mele.
Vizibilitatea muncii mele aparţine tot unor nebuni.
- De ce ai spus, la un moment dat, stop cadru folkului?
Atunci când ai un pitic, în cazul meu unul muzical, cei din
jur s-ar putea să nu-l vadă cu ochi buni. Un astfel de pitic sperie,
îngrijorează, frustrează, ascute gelozii. Am avut mult timp grijă de visele
celui de lângă mine. Când să mai cânt?! Totul a durat până în 2006, când mi-am
dat seama că nu pot neglija la nesfârşit jumătatea mea muzicală. Eram un om
nefericit. Ştiu că poate părea pueril motivul, mai ales din partea cuiva care
profesional atinsese o poziţie în ierarhie şi care, dintr-o anumită
perspectivă, era privit ca un om realizat. Decizia de a reîncepe să cânt m-a
îmbogăţit, mi-a rotunjit colţurile trasate de viaţa de asfalt. Nu am renunţat
şi nu voi renunţa la profesia mea de sociolog, dar nu voi mai neglija niciodată
partea din mine care mă transformă în acord muzical. Am auzit ceva păreri în
ultima vreme legate de faptul că cei care tratează activitatea muzicală ca pe
un hobby, şi nu ca pe o meserie, au şanse mici să reuşească. I-aş contrazice
puţin: în România, muzica nu poate oferi în exclusivitate confortul şi decenţa
existenţei unui artist tânăr.
- Ceea ce reprezintă acum
muzica "Alina Manole" este şi produsul bărbaţilor, trăirilor,
fericirii, tristeţii?
Muzica mea are amprenta fluturilor nebuni care-mi dau
îndrăgostiri fugare, dar vine şi din intensitatea iubirii, a trădării sau a
regretelor, din violenţa adevărului şi a minciunii. Fără iubiri, muzica mea ar
fi mai lipsită de ecou în cei care mă aud.
- Eşti ceea ce cânţi,
eşti ceea ce simţi... Ce cânţi, ce simţi?
Cânt despre fiecare cuplu de amanţi, despre fiecare relaţie
imposibilă, despre fiecare prietenie fără finalitate, despre fiecare meteor
îndrăgostit, despre fiecare încercare de căsătorie, despre fiecare dintre Femei
şi despre mult din Bărbaţi. Simt începutul de dragoste, simt finalul, simt
echilibrul, simt trădarea, simt limitele şi întotdeauna trec dincolo de ele.
- Muzica este pentru tine...?
... Jumătatea mea perfectă. Vezi de ce e greu de trăit cu
mine?!
Muzica altora mă întoarce spre mine. Mă face să fiu mai blândă cu mine, mă face să mă părăsesc, apoi mă aleargă prin casă, mă prinde în braţe şi mă aruncă în sus.
- Care este cea mai mare calitate a ta pentru care - să zicem
- şi luna ar deveni pătrată?
Iubesc frumos cât timp iubesc. Şi urăsc la fel de frumos.
- Ce nu-ţi convine la tine?
Că mă doare somatic lipsa bunului-simţ. Al altora, evident.
E o chestiune de sensibilitate pe care nici până acum nu am reuşit să o
controlez, deşi funcţionez în parametrii junglei de asfalt. E o carenţă majoră,
dacă stau să mă gândesc la scenariul de viaţă pe care-l avem. Cu fiecare nouă
experienţă dezamăgitoare la care mă expun aşteptările mele mari de la ceilalţi
îmi spun: "Data viitoare nu vei mai crede că oamenii ceilalţi sunt
buni". Nu am reuşit. Oricum, din această perspectivă, sinceritatea mea
clară faţă de oamenii din jurul meu e greu de suportat. Adevărul doare. Încă nu
am învăţat să-l îmbrac atât de bine încât să fie digerabil. Dar măcar îl expun, nu-l ascund şi nu-l pun pe la colţuri.
- Ţie ţi-a dăruit cineva o lună pătrată?
Nu. E de rău?! Să vreau?! Docamdată, cu acest album, mi-am
dăruit propria-mi lună.
Gust de cireşe dulci-amare culese din copacul bunicii. Un
cireş sălbatic, cu rădăcini domesticite în asfalt. E gust de dragoste
necondiţionată, pe care-l regăsesc în trecut, în copilărie.
"Trezirea" lui Adrian Berinde, copertă de album
Coperta albumului "Luna Pătrată" a început să aibă
deja o istorie.
Una emoţională. Vreme
de două săptămâni au fost gândite variante, şi fiecare avea ceva special. Am
considerat la un moment dat că cea mai corectă decizie o pot lua alţii pentru
mine şi de aceea i-am lăsat să voteze una sau mai multe variante. Într-un fel îmi
doream o direcţie, care a şi venit: prieteni cu gusturi muzicale, de vârste şi
categorii sociale diferite, au înclinat spre o copertă "artistică",
cu accente feminine. Până aici, strategul din mine era mulţumit. Numai că omul
care compune s-a decis într-o dimineaţă să revadă tablourile lui Adrian
Berinde.
De aici începe istoria emoţională de care spuneam. Adrian
Berinde a avut generozitatea - şi, poate, nebunia - de a-mi da dreptul să
folosesc imaginea tabloului său numit "Trezire". A fost mai mult decât
am îndrăznit să visez în secunda în care, văzând tabloul, sufletul meu s-a aşezat
pe corzi imaginare şi a început să vibreze.
Nu se putea o copertă mai plină de semnificaţie artistică
decât creaţia lui Adrian Berinde.