x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica "Zece" la ÎCCJ

"Zece" la ÎCCJ

de Dana Andronie    |    26 Mar 2010   •   00:00
"Zece" la ÎCCJ



Autorul de fapt şi de drept al piesei "Zece" - Florin Chilian - se prezintă as­tăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie (ÎCCJ). Nu este o vizită de curtoazie, ci ultima înfăţişare în lungul proces deschis de artist împotriva Ministerului Culturii, prin care cerea despăgubiri în valoare de un milion de euro.  

În luna mai 2008, Florin Chilian cerea justiţiei să constate încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor cone­xe asupra compoziţiei muzicale "Zece", fo­losită în 2005 de Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) pen­tru realizarea campaniei "Mai bine o carte".

Potrivit părţii vătămate, spotul de promovare a campaniei a fost difuzat fără ca aceasta să cesioneze drepturile de autor şi conexe asupra piesei "Zece" şi fără să-şi fi dat acordul scris în vederea folosirii compoziţiei ce-i aparţine. În acest sens, artistul a cerut despăgubiri de un milion de euro, pentru că MCC i-ar fi încălcat dreptul de autor.

"În condiţiile în care eu am prezentat instanţei un document prin care arăt că un contract pe drepturi de autor, încheiat cu fostul Guvern, a fost plătit cu un mi­lion de euro, evident că eu o să merg mai departe" - declara Chilian, imediat după ce Tribunalul i-a dat câştig de cauză, acordându-i despăgubiri doar în valoare de 10.000 de euro. "Dacă Guvernul nu o să facă recurs, o să fac eu." Zis şi făcut. Florin Chilian a făcut recurs, iar astăzi, începând cu ora 10:00, se va prezenta la ultima înfăţişare, în urma căreia se va pronunţa verdictul final. De aici încolo nu mai poate urma decât, eventual, CEDO.


DOVEZI ACCEPTATE DE INSTANŢĂ
Alexandra Cionca, avocata lui Florin Chilian, susţine: "Este injust pentru recurentul-reclamant faptul că, pentru utilizarea operei sale inclusă în spotul publicitar «Mai bine o carte», spot difuzat vreme de un an, nu se ia în considerare câştigul care ar fi putut rezulta din încheierea unui contract de cesionare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe asupra operei «Zece» către intimatul-pârât. Instanţa urmează a lua în considerare că recurentul-reclamant este îndreptăţit la acordarea câştigului pe care ar fi trebuit să îl realizeze în condiţiile respectării prevederilor legale. În acest sens, beneficiul ce i se cuvine recurentului-reclamant trebuie să fie analizat de instanţa de recurs în raport cu remuneraţia obţinută de terţi pentru acelaşi tip de utilizare, în condiţii identice, pentru o operă aproximativ egală ca valoare, de către un artist cu o cotă de piaţă similară sau apropiată de a sa. În acest sens, exemplificăm câteva remuneraţii acordate de intimata-pârâtă Ministerul Culturii pentru cesionarea drepturilor sau pentru realizarea anumitor opere, respectiv 3.600.000 Ron pentru realizarea unei lucrări de artă plastică, 17.000.000 Ron pentru cesionarea drepturilor de autor privind o operă de arhitectură". Instanţa a acceptat, ca dovadă, cele două contracte pentru cesionarea drepturilor, în valoare de un milion de euro şi respectiv - cinci milioane de euro. Precizare: din documentele pe care Florin Chilian le deţine, aceste opere nici nu există! De asemenea, la Ministerul Culturii nu se află nici un document care să ateste că a existat vreodată campania "Mai bine o carte", unde s-a utilizat piesa "Zece". Banii, în schimb, s-au "topit". Doar Înalta Curte de Casaţie poate lua o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care să se desluşească aceste "întâmplări ciudate"...

×
Subiecte în articol: muzica