x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mii de bugetari și-ar putea recupera în instanță drepturile tăiate de Guvern

Mii de bugetari și-ar putea recupera în instanță drepturile tăiate de Guvern

de Diana Scarlat    |    23 Feb 2026   •   00:05
Mii de bugetari și-ar putea recupera în instanță drepturile tăiate de Guvern
Sursa foto: Mii de angajați din energie acuză executivul că a eliminat, ilegal, anumite beneficii care erau negociate și câștigate.

Confederațiile sindicale susțin solicitările angajaților ale căror drepturi s-au încălcat prin nerespectarea contractelor colective de muncă, iar următorul pas va fi în instanță, unde au toate șansele să câștige procesele împotriva Guvernului, după „victoria lui Bolojan” asupra pensiilor magistraților.

Mii de angajați din energie acuză executivul că a eliminat, ilegal, anumite beneficii care erau negociate și câștigate, dar au fost eliminate prin ordonanțele „trenuleț” și pachetele de măsuri de austeritate ale premierului Ilie Bolojan. CNS „Cartel Alfa” a solicitat executivului să le dea înapoi toate drepturile angajaților din companiile statului, dar urmează și acțiunile celorlalte confederații, inclusiv în instanță, pentru că sunt afectați mii de bugetari care fac parte din toate sindicatele.

Mii de salariați din marile companii ale statului din energie - Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Nuclearelectrica S.A. – CNE Cernavodă, Hidroelectrica S.A., Hidroserv S.A., Compania Națională a Uraniului S.A. și Complexul Energetic Valea Jiului – reclamă încălcarea contractelor colective de muncă, prin impunerea pachetelor de măsuri de austeritate care au eliminat voucherele de vacanță și tichetele de masă ale salariaților care lucrează în condiții grele, periculoase și vătămătoare. 

După acțiunile de protest ale sindicatelor, urmează acțiuni în instanțele de judecată.

Surse sindicale susțin că de această dată există mari șanse ca procesele să fie pierdute de statul român și să se poată obține inclusiv plata din urmă a drepturilor eliminate ilegal, datorită conjuncturii, pentru că magistrații „nu vor mai înclina balanța justiției” în favoarea guvernului, după ce li s-au afectat pensiile speciale.

Cel mai recent protest sindical pentru drepturile eliminate de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan a avut loc la finalul săptămânii trecute, când au ajuns în Piața Victoriei minerii și energeticienii membri ai sindicatelor afiliate Federației Naționale Mine Energie, membră a Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA”.

Revendicările formulate de salariații din marile companii din energie vizează revenirea la situația anterioară aplicării pachetelor de măsuri ale Guvernului, care au fost câștigate în urma negocierilor sindicale și incluse în contractele colective de muncă. De asemenea, s-a semnalat lipsa protecției sociale pentru aproximativ 2.000 de salariați cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cerându-se soluționarea imediată a problemei. Aici, angajaților li s-a propus mai întâi să accepte un compromis, pe fondul nevoii tăierilor bugetare – respectiv să renunțe la bonurile de masă, mâncarea fiind inclusă în protecția pentru condițiile de muncă în mediu toxic, în schimbul voucherelor de vacanță, ca apoi să li se taie și acestea din urmă.

Măsură imediată, cu minerii la poartă

Joia  trecută, în timp ce minerii și energeticienii protestau în fața Palatului Victoria, cerând drepturi salariale restante, vouchere de vacanță și protecție socială pentru salariații cu contracte temporare, Guvernul a inclus pe ordinea de zi un memorandum pentru acordarea bonurilor de masă angajaților Complexului Energetic Oltenia – acesta fiind un drept salarial blocat în urma adoptării măsurilor de austeritate, deși face parte dintr-o strategie mai amplă care corelează recompensele angajaților cu performanța financiară și investițională a companiilor energetice, dar nu s-a ținut cont de acest aspect atunci când Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe legile austerității. 

Sindicatele solicită mai mult - respectiv modificarea cadrului legislativ privind măsurile de protecție socială pentru personalul afectat de procesul de decarbonare și stabilirea unei perioade de acordare a venitului de completare de până la 48 de luni pentru salariații disponibilizați și revenirea la condițiile de pensionare existente anterior datei de 1 septembrie 2024.

Se cer soluții pentru energie, înainte de a se închide minele

Pentru mineri este nevoie de o intervenție de urgență a Guvernului, pentru formalizarea situației minelor care nu pot fi închise din punct de vedere tehnic la termenele stabilite. Se mai cere „eliminarea dezechilibrului grav dintre energia în bandă și energia sporadică, astfel încât scoaterea din exploatare a capacităților pe bază de cărbune să se realizeze doar după punerea în funcțiune a noilor capacități pe gaz și nucleare”.

Sindicaliștii au cerut și stoparea concurenței inechitabile care afectează companii strategice din sectorul energetic. „CNS „Cartel ALFA” solicită deschiderea imediată a unui dialog instituțional real și adoptarea unor măsuri urgente pentru protejarea locurilor de muncă și a securității energetice a țării. România nu își poate permite vulnerabilizarea sistemului energetic și sacrificarea drepturilor salariaților din energie”, a transmis confederația.

Banii opriți la bugetul statului se vor întoarce la angajați

Pe lângă acțiunile de protest, mai multe sindicate din toate domeniile, membre ale celor cinci mari confederații, se pregătesc să ceară în instanțele de judecată toate drepturile din contractele colective de muncă încălcate de pachetele de austeritate. În ultimii ani s-au mai înregistrat astfel de situații, statul devenind perdant și plătind banii din urmă, chiar dacă o face eșalonat.

În perioada 2024-2025, mai multe sindicate din educație, sănătate, justiție și administrație au câștigat în instanță drepturi salariale restante, sporuri sau recalculări, deși plata efectivă a acestora a fost adesea eșalonată de Guvern. 

Profesorii și personal auxiliar din școli au obținut prin hotărâri judecătorești definitive plata unor drepturi salariale, inclusiv diferențe de salarizare. Uniunea Națională a Sindicatelor TESA din Sănătate a câștigat în instanță drepturi salariale, sporuri și diferențe de plată care se vor acorda eșalonat, în anii următori. 

Sindicatele din Justiție care reprezintă grefierii și personalul auxiliar au câștigat numeroase procese privind recunoașterea unor drepturi salariale, inclusiv recalcularea salariilor de bază și plata orelor suplimentare. Magistrații au intentat peste 20.000 de acțiuni în instanță pentru drepturi salariale, câștigând sume importante, pentru recalculări salariale și sporuri. 

Sindicatul Național al Salariaților din Tineret și Sport a câștigat, la Tribunalul București, drepturi salariale pentru angajații din casele de cultură. Sindicatul UNIO a activat în zona educației superioare, protestând și acționând în instanță.

După ce sindicatele au început să câștige procesele împotriva statului, Guvernul a emis OUG 62/2024 care amână plata hotărârilor judecătorești definitive privind drepturile salariale din sectorul bugetar, ca să nu crească mai mult „gaura din buget”. Astfel, banii din urmă le vor fi plătiți angajaților anul acesta, pentru procesele câștigate în 2024 și 2025. Pentru următoarele procese pe care statul le va pierde va fi nevoie de o nouă amânare a plăților care oricum se fac eșalonat, dar angajații își pot recupera toate drepturile din urmă, în baza hotărârilor judecătorești.


 

×
Subiecte în articol: bugetari drepturi instanţa guvern
Parteneri