Scrisoare deschisă a unor intelectuali către premierul Emil Boc
De mai bine de două săptămâni, Editura Curtea Veche este sechestrată. Mânat de diverse interese, Alexandru Schally s-a trezit peste noapte proprietar peste clădirea din Ion Mincu 11. Aşa că, sfidând tot ceea ce înseamnă lege şi pe cei care o reprezintă, Schally s-a declarat unicul proprietar al casei - o casă aflată în litigiu -, aruncând în stradă, cu de la sine putere, toată munca unor oameni şi a unei instituţii culturale.
Vineri, "băieţii răi" care au acaparat editura şi îi asigură "protecţia" lui Schally au strâns documentele, calculatoarele, manuscrisele, cărţile care aparţineau editurii, le-au împachetat, le-au suit în maşini şi le-au transportat într-un loc necunoscut. Nu i-a oprit nimeni, iar poliţiştii de la Secţia 2 - aflată, culmea, la 50 de metri de editură! - s-au văzut încă o dată învinşi de nişte indivizi intraţi abuziv în clădire, pe care până acum oamenii legii ar fi trebuit să-i legitimeze şi să-i scoată imediat din imobil.
Deşi autorităţile competente în rezolvarea cazului şi-au pasat "competenţa" dintr-o "ogradă" în alta, tărăgănând la nesfârşit lucrurile, problema Editurii Curtea Veche a stârnit un val de solidaritate din partea diverselor personalităţi şi a instituţiilor culturale. Astfel, câţiva intelectuali i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care îi cer să intervină pentru a opri abuzurile asupra Editurii Curtea Veche.
"Stimate domnule Premier,
Am luat cunoştinţă cu îngrijorare despre fapte reprobabile care se petrec în România, sub ochii îngăduitori ai reprezentanţilor autorităţilor statului român, care nu au întreprins până în prezent nici un demers juridic pentru a curma abuzul săvârşit faţă de Editura Curtea Veche cu scopul de a instaura climatul de normalitate şi legalitate în România. Astfel, am fost informaţi că Editura Curtea Veche, editură cu prestigiu la nivel naţional şi internaţional datorat actelor culturale de înaltă clasă pe care le promovează, este victima unui abuz ce durează de aproape două săptămâni, fără ca autorităţile să intervină pentru restabilirea normalităţii. Persoane fizice au pătruns şi au ocupat, fără drept, sediul social al firmei, au sechestrat, au sustras şi/sau au distrus bunurile şi evidenţele societăţii, cât şi bunurile personale ale reprezentanţilor şi angajaţilor societăţii. În opinia noastră, într-o ţară democratică este inadmisibil şi intolerabil un asemenea abuz, ca persoane fizice, indiferent de influenţa şi poziţia acestora în societate, să-şi facă singure dreptate, pornind de la un presupus drept, şi să încalce în mod grosolan propriile drepturi ale editurii, fără ca autorităţile statului român care au fost sesizate cu privire la acest abuz să intervină.
Pentru a curma această crasă ilegalitate, vă rugăm să interveniţi în limitele puterilor constituţionale ale Domniei Voastre şi să cereţi organelor judiciare din România să stopeze acest abuz, să dispună revenirea la situaţia anterioară săvârşirii faptelor abuzive şi să tragă la răspundere persoanele care au comis aceste fapte".
Scrisoarea este semnată de mai mulţi intelectuali, printre care Vladimir Tismăneanu, Mihai Şora, Ioan Stanomir, Mircea Mihăieş, de scriitori, preşedinţi ai unor ONG-uri, traducători, cercetători.
Citește pe Antena3.ro