x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Analistul Bogdan Teodorescu a murit la vârsta de 61 de ani, după o cruntă suferință

Analistul Bogdan Teodorescu a murit la vârsta de 61 de ani, după o cruntă suferință

de Redacția Jurnalul    |    08 Apr 2025   •   12:28
Analistul Bogdan Teodorescu a murit  la vârsta de 61 de ani, după o cruntă suferință
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Bogdan Teodorescu, analist politic, profesor, scriitor și jurnalist, a murit marți, la vârsta de 61 de ani, anunță surse apropiate familiei.

Bogdan Teodorescu a fost profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Ca absolvent al Universității de Construcții din București, Bogdan Teodorescu deși inginer, și-a urmat pasiunea și a lucrat ca jurnalist în trustul Tinerama. A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama.

A condus campania electorală a președintelui Emil Constantinescu, în 1996.

A absolvit, în 2000, Colegiul Național de Apărare, iar în 2006 a susținut doctoratul în comunicare.

Specialist în marketing politic și electoral, îmbrățișează cariera universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

A fost membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici (IAPC) și a Asociației Europene a Consultanților Politici (EAPC) din 2001.

De asemenea, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2004. Din 2004 a deținut funcția de președinte al Institutului Pro, specializat în analize și sondaje politice, potrivit wikipedia, scrie Mediafax.

Potrivit DC NEWS, realizatorul TV Radu Tudor a vorbit despre colaborarea pe care a avut-o de-a lungul anilor cu Bogdan Teodorescu. Potrivit acestuia, analistul politic era bolnav de mai mulți ani și, deși era optimist că se va face bine, în ultima lună "a intrat într-o stare de comă profundă". 

"O veste foarte tristă și o dispariție absolut prematură. Bogdan Teodorescu este una dintre cele mai importante figuri ale analizei politice și ale intelectualității postdecembriste. Este pentru mine o veste extrem de tristă. Am realizat zeci de emisiuni cu Bogdan Teodorescu, ne consultam în permanență, avem mereu nevoie de sfatul său. Era o personalitate cu totul aparte, un intelectual rafinat, un om cosmopolit, în egală măsură profesor și scriitor, analist politic, consultant, un om de care cei mai mulți români aveau foarte mare nevoie. A avut o suferință gravă în ultimii 2-3 ani de zile, se trata, era optimist, din păcate în ultima lună a intrat într-o stare de comă profundă și iată că din păcate a trecut la cele veșnice.

Radu Tudor: O cumpănă foarte grea. Regretăm foarte mult dispariția lui Bogdan Teodorescu

Vreau să îi transmit soției sale condoleanțe, să-i spunem că regretăm foarte mult dispariția lui Bogdan Teodorescu. Ne va lipsi enorm mintea sa limpede, analiza sa foarte clară, foarte precisă și nu în ultimul rând calitatea de excepțional ghid al valorilor românești și universale. Este un om care a vizitat aproape 100 de țări, care a scris despre cultura acestor țări, care a elogiat în egală măsură tot ce înseamnă valoare europeană tradițională românească.

Bogdan Teodorescu a fost o ancoră pentru foarte mulți români. Peisajul academic, peisajul mediatic și cel politic, în momentul de față, trece printr-o cumpănă foarte grea. Mai aveam foarte mare nevoie de mintea sclipitoare a lui Bogdan Teodorescu și mereu dispusă la efort. Niciodată Bogdan Teodorescu nu ne-a refuzat atunci când l-am invitat și cred că nu va mai exista, o spun cu mare regret, un analist atât de profund precum Bogdan Teodorescu. Dumnezeu să-l odihnească", a declarat Radu Tudor la Antena 3 CNN.

 

×
Subiecte în articol: bogdan teodorescu mort