Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Supranumit Sfântul Ardealului, părintele Arsenie Boca pleca la Domnul cu puţin înainte de schimbarea regimului comunist din România, la 28 noiembrie 1989, după o boală la pat de câţiva ani şi după o viaţă virtuoasă, plină de suferinţe şi nedreptate, dar de care nu s-a plâns niciodată. Interesant este cum acest părinte duhovnicesc cu atât de mare influenţă asupra credincioşilor din toată ţara a fost nevoit să trăiască departe de slujirea preoţească foarte mult vreme de mulţi ani, dorindu-se a fi limitată înrâurirea sa asupra oamenilor, dar nereuşindu-se decât întărirea acestora în credinţă.
Născut la Vaţa de Sus, Hunedoara, în 1910 din părinţi simpli, cel care avea să devină mai târziu Părintele Arsenie avea numele lumesc de Zian Valeriu Boca. A studiat la Liceul "Avram Iancu" din Brad, la Facultatea de Teologie din Sibiu, unde l-a cunoscut pe marele profesor Dumitru Stăniloae, împreună cu care a tradus Filocalia. Se pare că această lucrare l-a şi convins să intre în monahism în 1939. Când Mitropolitul Nicolae Bălan a aflat că înclinaţii la pictură, l-a trimis la studii la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, unde, în paralel, audia şi cursurile lui Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie.
După un timp de studiere a meşteşugului picturii în Muntele Athos şi în Chişinău, părintele Arsenie s-a întors la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în 1941 fiind hirotonit preot. O dată cu intrarea în mănăstirea transilvană au început atât creşterea renumelui său de duhovnic înţelept, dar şi perioada sa de probleme cu autorităţile comuniste. Autorităţile erau extrem de deranjate că atât de multă lume îl caută şi îi ascultă sfatul, că are o atât de mare influenţă în rândul oamenilor. Însă când un preot călugăr îndrăzneşte să spună credincioşilor răspicat, în biserică, adevăruri de neconceput într-un regim ateu, atunci există şanse sigure de pedepsire a unui asemenea om. Iată cum apare părintele Arsenie într-o fişă de Securitate: "În predicile sale către populaţie întrebuinţează expresii cu subînţeles religios, care ar putea fi interpretate şi în sens politic, aşa de exemplu expresia: Lupii vor fi sfâşiaţi de către oile atacate», care a fost explicată în felul următor: «Credincioşii, deşi mai mulţi la număr, nu vor fi suprimaţi de puterea numerică a celor lepădaţi de credinţă, atât timp cât vor fi strânşi în jurul bisericii». Nu poate fi anchetat pentru acest fapt, întrucât nu îndeplineşte elementele unei infracţiuni", spune informatorul (conf. "Părintele Arsenie Boca, obiectivul «Bratu»", Ed. Patmos).
Atunci s-a căutat motivul care să constituie infracţiune. Şi s-a găsit unul plauzibil: în 1944, părintele Arsenie l-a adăpostit pe Nichifor Crainic la Sâmbăta, când acesta era căutat de Siguranţa Statului. Prima arestare a părintelui Arsenie a fost în 1948, ca proaspăt transferat la mănăstirea Prislop. Era considerat conducătorul unei formaţiuni legionare, lucru absolut neadevărat, părintele fiind chiar unul dintre criticii Mişcării. Era însă uşor să acuzi de aşa ceva pentru a fi apoi dus la închisoare fără drept de apărare. A mai fost adusă apoi o vină la dosarul său: în perioada 1949-1950 l-a găzduit la Prislop pe călugărul Antonie Plămădeală (viitorul mitropolit). Securitatea a încercat mai întâi discreditarea sa prin trimiterea unei femei la mănăstire care să îl compromită dar planul nemergând, părintele fiind nu doar un om foarte moral, ci şi foarte inteligent. Anchetat, eliberat, apoi iarăşi arestat în 1951, părintele a fost trimis la Canal, de data aceasta. În urma presiunilor făcute de stareţul Dometie şi de maicile de la Prislop care cereau eliberarea părintelui Arsenie altfel va urma o răscoală a credincioşilor din Ardeal, Patriarhul Justinian a intervenit pe lângă Teoharie Georgescu în soluţionarea cazului. Cert este că a fost eliberat după un an. Întors la mănăstire, nu a mai predicat oficial, dar a fost arestat din nou în 1955 şi trimis de la Timişoara, la Jilava şi la Oradea, apoi eliberat după un an. În 1959 a fost obligat să părăsească viaţa călugărească şi preoţia. Venit la Schitul Maicilor din Bucureşti, s-a angajat pictor la Atelierele Patriarhiei de aici şi a continuat toată viaţa să fie pictor, fără a mai avea voie să slujească în biserică. Lumea însă venea puhoi pe oriunde se afla părintele Arsenie, ascultându-i cuvintele de învăţătură. Securitatea l-a urmărit până în anul morţii, însă el şi-a trăit cu demnitate viaţa de simplu credincios, chiar dacă, în condiţii normale, putea fi cel puţin episcop.
Citește pe Antena3.ro
