● Cum ai ajuns să fii propusă şi apoi aleasă pentru prezentarea evenimentului?
Anul trecut, am avut şansa să prezint finala de la Bucureşti şi se pare că organizatorilor le-a plăcut felul în care m-am descurcat. Am fost propusă celor din Anglia, după ce le-am trimis nişte materiale făcute de mine, adică interviuri şi prezentări făcute la postul Kiss TV, unde încă lucrez.
● Te pregăteşti în vreun fel pentru ce va fi pe 27 aprilie?
Urmează o perioadă în care va trebui să îmi perfecţionez puţin engleza, pentru că toată prezentarea se va ţine numai în limba engleză. Din fericire pentru mine, am învăţat să vorbesc engleza de pe la vreo 5 ani şi sper că mă voi descurca. Să prezint un asemenea eveniment într-o altă ţară este pentru mine o mare realizare, mai ales că sunt şi de puţin timp în domeniul televiziunii (anul ăsta împlinesc 2 ani de când lucrez la Kiss TV) şi chiar îmi doresc să fac o impresie foarte bună acolo. Este clar unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea, de până acum.
● Ce trupe/artişti/invitaţi vor fi prezenţi la eveniment?
Vor fi invitate aproape 40 de trupe din întreaga lume care se vor "duela", să zic aşa, în faţa unui juriu format din oameni avizaţi din muzica de acolo. Premiul cel mare valorează 100.000 de dolari şi include un turneu prin Anglia. Cel mai cunoscut muzician de acolo, probabil, va fi Glen Medlock din legendara trupă Sex Pistols. Vor mai fi şi alte nume importante, dar încă nu ştiu foarte multe. Rămâne să aflu pe parcurs.
● Fiind şi tu, la rândul tău, un artist, ce pregăteşti pe plan muzical? Ai noutăţi?
Abia am terminat cu finala naţională Eurovision, unde a fost foarte frumos din anumite puncte de vedere. Urmează să intru în studio, să mă apuc de piese noi pe care sper să le lansez anul ăsta.
● Te simţi, oarecum, împlinită profesional?
Nu pot să zic că sunt foarte împlinită din punct de vedere profesional. Dimpotrivă, mi se pare că am atâtea lucruri de făcut şi de învăţat, încât nu ştiu dacă o să îmi ajungă o viaţă întreagă să fac tot ce mi-am propus. Eu încă sper. Până acum câţiva ani, nu prea mă acomodam cu statutul ăsta, dar am acceptat că o dată ce apari la tv, inevitabil te recunoaşte lumea şi nu prea ai ce să faci, aşa că m-am obişnuit cu ideea. Consider că sunt aceeaşi persoană şi nu am de ce să schimb felul meu de a fi doar pentru că apar pe sticlă.