Salvați de portofel: războiul cu Ucraina, prea scump pentru Rusia

Agențiile de informații occidentale avertizau, la sfârșitul lunii septembrie, că Rusia pregătește o nouă invazie asupra Ucrainei, care ar putea angrena peste 175.000 de militari. Kremlinul masase peste noapte la granița cu Ucraina nu mai puțin de 100.000 de soldați. 

Concomitent, liderii de la Moscova au lansat o tiradă pe alocuri paranoică împotriva Alianței Nord-Atlantice și a administrației americane. Șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, a învinovățit NATO de reîntoarcerea „la scenariul de coșmar al confruntării militare”, iar ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a acuzat SUA că introduc pe furiș, în regiunea ucraineană Donețk, „rezervoare cu componente chimice neidentificate”. Nu în ultimul rând, însuși președintele Putin a ieșit la rampă, amenințând cu acțiuni militare, dacă Occidentul nu este de acord cu condițiile impuse de Rusia.

Intimidare și război hibrid

Un raport realizat recent pe tema amenințărilor critice, în cadrul grupului de reflecție „The American Enterprise Institute”, a ajuns la concluzia că, în pofida desfășurării sale militare masive și a retoricii amenințătoare, Rusia nu intenționează să invadeze Ucraina. Costurile politice și economice ale unei invazii sunt mult prea mari pentru ca Rusia să le poată susține, arată studiul.

Foarte probabil, Putin a pus la punct o diversiune strategică pentru a surprinde Occidentul, susține raportul. În loc să invadeze din nou Ucraina în mod direct, Rusia încearcă să destabilizeze și mai mult țara înainte de alegeri, să desfășoare trupe în Belarus, să divizeze NATO și să obțină concesii din partea Americii și a aliaților săi vestici, în schimbul detensionării unei crize provocate intenționat. 

Chiar și fără invazia propriu-zisă a Ucrainei, mișcările ruse de trupe constituie o amenințare reală la adresa aliaților SUA, inclusiv a statelor baltice. Pentru a lua în calcul fie și numai reducerea actualei sale desfășurări militare, Rusia cere ca NATO să accepte un nou cadru de securitate în Europa, să nu mai primească noi membri și să renunțe la cooperarea militară cu statele care nu fac parte din blocul militar transatlantic.

Constatările studiului sunt, de altfel, în concordanță cu preferința Rusiei pentru războiul hibrid, care combină dezinformarea cu acțiuni politice, economice și militare menite să paralizeze sau să slăbească adversarii, fără a declanșa un răspuns eficient din partea acestora.  

Concluziile raportului american coincid cu mesajul unei analize interne elaborate la începutul lunii decembrie pentru oficialii și diplomații Comisiei Europene, care a arătat că este puțin probabil ca Rusia să lanseze acum un atac, deoarece nu dispune de capacitățile logistice necesare pentru a susține o invazie de amploare în Ucraina. În schimb, Putin ar putea încerca să folosească avantajul întreținerii unui conflict fără sfârșit, însoțit de negocieri interminabile, în zonele ucrainene rusofone deja ocupate, prin care să blocheze aderarea Kievului în structurile euroatlantice.  

Reacție în haită a NATO

Cu toate că desfășurările militare ruse la granița cu Ucraina au fost rapide, SUA și aliații lor le-au identificat de data aceasta suficient de repede pentru a se informa reciproc în timp util. Mai mult, membrii NATO s-au pus de acord într-un timp-record asupra unui răspuns comun. 

Blocul militar transatlantic și-a remodelat, de altfel, modul de acțiune și capacitatea de reacție rapidă, de la invazia Rusiei în Ucraina, în 2014. Cheltuielile de apărare ale membrilor europeni ai NATO au crescut treptat, iar reuniunile Alianței au produs, în paralel, un set de sancțiuni politice și economice potențiale, în special expulzarea Rusiei din rețeaua financiară SWIFT, care dă serios de gândit lui Putin și oamenilor săi de afaceri. 

În prezent, Turcia furnizează drone Ucrainei, SUA au trimis consilieri militari și rachete „Javelin” în zona de conflict, iar Germania pare în sfârșit de acord să intervină contra rușilor prin intermediul gazoductului „Nord Stream 2”, dacă Moscova își continuă strategia agresivă în estul continentului. 

Invazia Crimeei a dat semnalul unei organizări lente, dar ferme a NATO, în vederea preîntâmpinării unui scenariu asemănător celui din 2014, care a luat prin suprindere Alianța, iar rezultatul coordonării începute în urmă cu șapte ani par să se vadă acum mai clar ca niciodată.  

Rusia unește blocul transatlantic

În efortul de a detensiona criza creată de Putin, Casa Albă a exclus din start ideea desfășurării de forțe americane pentru apărarea Ucrainei. Deși eronat din punct de vedere al unei strategii militare de manual, care prevede surprinderea adversarului, anunțul președintelui Joe Biden a fost făcut, în mod evident, pentru a preveni un conflict armat izbucnit dintr-o eroare de anticipație a rușilor și, în același timp, pentru a plafona escaladarea tensiunilor. 

De asemenea, anunțul pare să aibă darul de a restabili credibilitatea politicii americane după eșecul misiunii din Afganistan, în condițiile în care, oricum, SUA nu puteau pretinde că vor purta un război pentru susținerea unui guvern post-sovietic încă corupt. 

Mai mult, Biden a fost de acord cu cererea Rusiei de a discuta despre un nou cadru european de securitate. Acest consimțământ a fost, fără îndoială, o concesie care a conferit greutate preocupărilor Moscovei și i-a speriat pe aliații din prima linie a NATO, îngrijorați că vor fi abandonați în mâna rușilor. 

Dacă SUA ar fi refuzat însă acest dialog, ar fi fost greu de imaginat, ulterior, susținerea solidarității alianței occidentale sau a sprijinului publicului american pentru riscurile și sacrificiile pe care le-ar implica un răspuns la un eventual atac al Rusiei asupra Ucrainei. În plus, participarea la discuții asupra cererilor Rusiei în privința trasării unor noi sfere de influență în Europa nu înseamnă automat și acceptarea acestora. 

Mai mult, derularea negocierilor într-un forum NATO va permite Occidentului să își exprime solidaritatea și să arate că amenințările Rusiei au unificat alianța. De asemenea, discuțiile vor pune în contrast modelul de putere ales de SUA - care constă în capacitatea americanilor de a-i convinge pe ceilalți să împartă sarcinile asumate - cu cel promovat de Rusia și China, bazat pe amenințarea și intimidarea altor state. 

Consolidarea identității naționale

Un alt element care ar putea limita o invazie rusă în Ucraina este faptul că, nici măcar în Donbas, puternica armată rusă nu a reușit să reprime rezistența ucraineană. Dimpotrivă, Rusia pare să fi consolidat identitatea națională ucraineană. 

O ocupație rusă s-ar confrunta cu tipul de insurgență pe care armata rusă s-a dovedit incapabilă să o neutralizeze în Afganistan și Cecenia, în ciuda forței sale. Jumătate de milion de ucraineni au experiență militară, iar 24% dintre participanții la un sondaj recent au declarat că s-ar opune ocupației rusești „cu arma în mână”. Rusia ar putea reuși să cucerească Ucraina, dar este puțin probabil să poată menține controlul asupra țării.

În plus, deși e improbabil ca țările NATO să lupte pentru Ucraina, este foarte posibil ca occidentalii să îi înarmeze și să îi antreneze pe ucraineni pentru o luptă de gherilă. 

Efect de bumerang

Încercările din trecut ale Rusiei de a intimida Ucraina pentru a nu alege Vestul s-au întors împotriva ei. Cincizeci și opt la sută dintre ucraineni spun acum că ar vota pentru aderarea la NATO, iar națiunea a dezvoltat un sentiment mai mare de identitate națională și o societate mai rezistentă. La rândul lor, Suedia și Finlanda se aliniază tot mai mult la NATO. În plus, NATO a rămas unită, refuzând să accepte ca Rusia să aibă drept de veto asupra apartenenței și acțiunilor sale. 

Concomitent, deși au evitat implicarea militară directă, SUA au elaborat un set credibil de sancțiuni și au obținut sprijin internațional pentru acestea, în eventualitatea unei noi invazii a Rusiei. 

Paradoxal, dacă Putin dă ordinul de atac, Kremlinul se va afla în postura în care americanii s-au aflat, până nu de mult, în Afganistan.