x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dmitri Rogozin: Rusia îşi va continua ferm cursul de susţinere a Transnistriei

Dmitri Rogozin: Rusia îşi va continua ferm cursul de susţinere a Transnistriei

12 Noi 2014   •   09:01
Dmitri Rogozin: Rusia îşi va continua ferm cursul de susţinere a Transnistriei

Rusia îşi va continua cursul de susţinere a Transnistriei şi a drepturilor umanitare ale populaţiei acesteia, a declarat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, după întâlnirea cu liderul transnistrean Evgheni Şevciuk, la Moscova, relatează Ria Novosti, citată de Agerpres.

'Vedem cum evoluează situaţia în Ucraina vecină, ceea ce se întâmplă acolo, ce forţe vin la putere acolo. În aceste condiţii, Rusia ca stat-garant şi ca mediator al reglementării situaţiei de pe Nistru în vederea obţinerii unei soluţii viabile îşi va continua ferm cursul de susţinere a Transnistriei', a declarat Rogozin, în finalul discuţiei cu Şevciuk, la sediul guvernului rus.

'Rusia este hotărâtă să continue să apere cetăţenii ruşi care locuiesc în Transnistria, a subliniat Rogozin, emisar al preşedintelui Vladimir Putin pentru Transnistria.

Cu această ocazie, Moscova şi Tiraspolul au semnat o serie de documente privind cooperarea bilaterală în sectorul financiar şi alte domenii, precum mass-media, sănătate şi transporturi.

×
Subiecte în articol: Dmitri Rogozin Transnistria