x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump, urmărit de 19% dintre utilizatorii americani de Twitter

Donald Trump, urmărit de 19% dintre utilizatorii americani de Twitter

15 Iul 2019   •   22:30
Donald Trump, urmărit de 19% dintre utilizatorii americani de Twitter

Aproape un utilizator din cinci de pe Twitter (19%) urmăreşte contul oficial al preşedintelui Donald Tump, care are aproape 62 de milioane de abonaţi pe reţeaua de socializare, potrivit unei anchete publicate luni de Pew Research Center, relatează AFP.

Sondajul arată că peste jumătate dintre aceşti internauţi (54%) sunt favorabili politicii duse de locatarul de la Casa Albă şi cu postările sale pe Twitter adesea polemice.

Pew Research Center sugerează totuşi că influenţa lui Trump pe Twitter, reţeaua sa socială preferată, rămâne limitată, în măsura în care numai 22% dintre adulţii americani au un cont pe platforma de socializare.

Cel de al 45-lea preşedinte american este de altfel mai puţin influent pe Twitter în rândul americanilor decât predecesorul său Barack Obama, urmărit de 26% dintre utilizatorii Twitter în SUA, respectiv 107 milioane de abonaţi.

Dintre utilizatorii reţelei sociale, aproape trei republicani din zece îl urmăresc pe Trump şi numai 13% dintre democraţi.

Ancheta a fost efectuată între decembrie 2018 şi iulie 2019 pe un eşantion de 2.388 adulţi americani prezenţi pe Twitter şi care au acceptat să pună datele lor publice la dispoziţia centrului de cercetare.

Aceste cifre sunt publicate în contextul în care Donald Trump este sub focul criticilor pentru o serie de tweet-uri împotriva unor alese democrate de culoare, cărora le-a spus să se întoarcă în ţările lor de origine, deşi mai multe dintre cele la care pare să se refere sunt născute în SUA.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: trump twitter