x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul sud-african a prezentat scuze surzilor pentru "traducerea" ceremoniei dedicate lui Mandela

Guvernul sud-african a prezentat scuze surzilor pentru "traducerea" ceremoniei dedicate lui Mandela

de Mediafax    |    13 Dec 2013   •   17:37
Guvernul sud-african a prezentat scuze surzilor pentru "traducerea" ceremoniei dedicate lui Mandela

Guvernul sud-african a prezentat vineri scuze, în mod oficial, comunităţii persoanelor cu deficienţe de auz, în urma scandalului produs de "traducerea" în limbajul semnelor a discursurilor susţinute la ceremonia organizată marţi în memoria lui Nelson Mandela, relatează AFP.

"Ne cerem în mod sincer scuze faţă de comunitatea surzilor şi tuturor sud-africanilor care s-au simţit insultaţi", a declarat ministrul Culturii Paul Mashatile.

El a anunţat votarea "probabil la începutul anului viitor" a unei legi care să stabilească cadrul profesiei, "pentru ca acest tip de incident să nu se mai repete vreodată".

Un adjunct al ministrului pentru persoane cu deficienţe, Hendrietta Bogopane-Zulu, a recunoscut joi "o eroare", subliniind că interpretul poate nu stăpânea engleza la un nivel suficient, era obosit şi respingea vreo vină.

Principala asociaţie sud-africană a persoanelor cu deficienţe de auz, Deaf SA, a subliniat că nu este vorba despre primul incident, subliniind că interpretul a mai fost văzut la evenimente oficiale şi că acesta este vizat de un raport care va fi trimis Guvernului.

Interpretul respectiv, Thamsanqa Jantjie, s-a apărat afirmând că a suferit o criză de schizofrenie, din cauza stresului la care a fost suspus în cursul ceremoniei, atrăgându-şi furia societăţii de psihiatrie sud-africane, care a condamnat "prezentarea eronată a bolii mentale ca scuză pentru incompetenţă".

Întreaga comunitate a persoanelor cu deficienţe de auz a asistat marţi stupefiată şi indignată la spectacolul oferit de către Jantjie, care gesticula fără să "spună" nimic, alături de cei care au luat cuvântul în timpul ceremoniei, pe ale căror discursuri se presupunea că le traducea.

Contactat telefonic, vineri, de AFP, interpretul a refuzat să vorbească despre incident, afirmând că este prea ocupat să redacteze explicaţii către Guvern. "Am oferit explicaţii (joi) pentru toate instituţiile media, iar astăzi (vineri) mă ocup de Guvern, care vrea să audă şi versiunea mea", a declarat el.

×