x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hodorkovski ar putea deveni un nou Soljeniţin (analist german)

Hodorkovski ar putea deveni un nou Soljeniţin (analist german)

de Istvan Deak    |    22 Dec 2013   •   19:11
Hodorkovski ar putea deveni un nou Soljeniţin (analist german)

După zece ani de închisoare, fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, este la Berlin.

Circumstanţele eliberării lui Hodorkovski, închis deoarece l-a criticat pe Putin, iar afacerile sale tindeau să ameninţe monopolul Gazprom, gigantul energetic rus cu ajutorul căruia Putin ţine Europa în şah, încep însă să se risipească uşor uşor.

Alexander Rahr, un analist de presă german, specializat în Rusia, implicat în transferul în Germania al lui Hodorkovski, a împărtăşit presei câteva detalii despre circumstanţele eliberării acestuia, subliniind rolul "diplomaţiei secrete a Germaniei".

Conform analistului german, Hodorkovski a fost trezit la ora 02:00 dimineaţa de directorul închisorii şi a fost întrebat dacă acceptă să plece în străinătate. Mihail Hodorkovski a acceptat şi a fost dus în oraş, de unde a fost preluat de un elicopter şi dus la Sankt-Petersburg. De acolo, fostul oligarh a fost dus de un avion privat în Germania.

"A fost întâmpinat pe aeroport de Hans-Dietrich Genscher fost ministru german de Externe, care l-a felicitat pentru eliberare şi l-a dus cu maşina la hotelul Adlon", a adăugat Rahr.

De altfel, prima fotografie a lui Hodorkovski după eliberare, făcută pe pe aeroportul din Berlin, îl arată pe acesta însoţit de Genscher. În plan îndepărtat poate fi observat Alexander Rahr. Rahr, membru al Clubului Valdai - apropiat Kremlinului, care reuneşte foşti lideri, jurnalişti şi experţi străini şi ruşi din Rusia. El a declarat că rolul său s-a rezumat la cel de "traducător pentru Genscher".

Conform lui Rahr, Hodorkovski nu va face politică, ci "ar putea lua calea lui Soljeniţîn", celebrul dizident rus, autor al cărţii "Arhipelagul Gulag", Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1970.

"Nu cred că va face politică, şi aş putea chiar aproape să exclud acest lucru. Voi exagera poate un pic, dar ar putea lua calea lui Soljenitin", a declarat analistul german pentru RTVi.

Rahr a reamintit că, asemenea lui Hodorkovksi, şi Soljeniţin a ajuns în Germania în 1974, după ce a fost condamnat la exil, înainte de a merge în Elveţia şi apoi în Statele Unite.

Hodrokovksi ar putea scrie cărţi, ar putea "să vorbească, ar putea să se gândească la viitor şi, evident, la Rusia", a adăugat analistul german, remarcând că, în ciuda faptului că a fost rupt de informaţii timp de zece ani, Hodorkovski "înţelege ce face lumea să respire."

Inamicul public numărul 1 al dictatorului rus, omul despre care ruşii cred că este singurul care l-ar putea înfrânge pe Putin, "vrea să se exprime şi să ia decizii în legătură cu rolul pe care îl va juca în Europa, într-un fel sau în altul".

Germania a avut un rol important în eliberarea magnatului rus. "Cred că meritul eliberării lui Hodorkovski îi revine în primul rând lui Merkel. Presiunea pe care ea a exercitat-o a jucat un rol determinant - ea a pus în mişcare lucrurile în acest caz mai mult decât americanii", a declarat fostul campion mondial de şah, Kasparov, pentru site-ul săptămânalului german Focus.

De altfel, Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a făcut public, printr-un comunicat, faptul că Berlinul a lucrat "din culise" pentru eliberarea lui Hodorkovski, fapt confirmat şi de acesta în cursul conferinţei de presă susţinute duminică la Berlin.
 

×
Subiecte în articol: hodorkovski soljenitin analist german