x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe JO de la Rio au înregistrat deja un record pentru cel mai mare număr de prezervative distribuite

JO de la Rio au înregistrat deja un record pentru cel mai mare număr de prezervative distribuite

20 Mai 2016   •   20:30
JO de la Rio au înregistrat deja un record pentru cel mai mare număr de prezervative distribuite

Deşi nu au început încă, Jocurile Olimpice de la Rio deţin deja un record: cel pentru numărul de prezervative ce vor fi distribuite celor 10.500 de sportivi, de trei ori mai multe decât în 2012, la JO de la Londra, care înregistraseră şi ele un record, informează vineri lefigaro.fr.

"Vom distribui 450.000 de prezervative sportivilor începând din 24 iulie, data deschiderii satului olimpic", a declarat joi un purtător de cuvânt al Comitetului Rio-2016. La Londra fuseseră asigurate "doar" 150.000. La Rio, media va fi de 42 de prezervative de sportiv, arată cotidianul Folha de Sao Paulo.

O noutate este şi faptul că, din cele 450.000 de prezervative distribuite gratuit de Ministerul brazilian al Sănătăţii, 150.000 vor fi "feminine", a precizat purtătorul de cuvânt, care a subliniat că Brazilia are "un program de prevenire a SIDA care poate fi un exemplu în lume".

"Brazilia încurajează relaţiile sexuale protejate, iar sportivii sunt un exemplu pentru populaţie. Astfel ei vor putea avea un rol important în lupta împotriva SIDA", a adăugat el. Sportivii îşi vor putea procura mijloacele de protecţie gratuit de la policlinica din satul olimpic sau de la cele 41 de distribuitoare automate de prezervative.

Brazilia, ţară cu cel mai mare număr de catolici din lume, este pionier în lupta împotriva SIDA, oferind tratament gratuit celor 730.000 de seropozitivi de pe teritoriul său (la o populaţie de 204 milioane de locuitori). Ministerul Sănătăţii distribuie anual peste 600 de milioane de prezervative, mai ales în timpul Carnavalului. AGERPRES

×