x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liber la asasinarea jurnaliștilor

Liber la asasinarea jurnaliștilor

de Şerban Mihăilă    |    02 Iun 2016   •   09:50
Liber la asasinarea jurnaliștilor
Sursa foto: CERLO EBRANO/EPA

Ales cu trei săptămâni în urmă președinte al Filipinelor, după ce a promis alegătorilor că va ucide zeci de mii de criminali în primele șase luni ale mandatului său, Rodrigo Duterte a făcut deja primele “victime”, în discursul de prezentare a noului cabinet.

Liderul de la Manila a provocat stupoare în rândul organizațiilor media de pretutindeni, după ce s-a declarat de acord cu uciderea jurnaliștilor corupți. Duterte a spus că asasinarea jurnaliștilor care au primit mită sau au fost implicați în alte activități ilegale a fost “justificată”. “Doar faptul că ești jurnalist, nu te scutește de asasinat, mai ales dacă ești un nenorocit”, a afirmat el, atunci când a fost întrebat despre problema reprezentanților mass media omorâți pe bandă rulantă în Filipine, una dintre cele mai periculoase țări pentru reporteri. În ultimii 30 de ani, 176 de jurnaliști au fost asasinați în Filipine, stat măcinat de corupție și instabilitate economică. Unul dintre cele mai sângeroase atentate asupra jurnaliștilor a fost comis în 2009, când 38 de reporteri s-au aflat între cele 58 de persoane ucise de un lider local filipinez, care dorea să-și lichideze adversarul politic. Duterte a fost nevoit să se refere și la cazul lui Jun Pala, jurnalist și om politic împușcat mortal de motocicliști în orașul Davao, în 2003. Pala era unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai lui Duterte, care a ocupat peste 22 de ani funcția de primar în Davao. Până în prezent, asasinii lui Pala nu au fost găsiți. Duterte a fost acuzat că a organizat în Davao escadroane ale morții, care ar fi ucis mii de peroane. “În cazul lui Pala, nu vreau să-i afectez memoria, însă el a fost un nenorocit depravat (…) Dacă ești un jurnalist vertical, nu ai de ce să te temi”, a spus Duterte.

Scapă doar ai noștri

Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Filipine (UNJF) consideră că, prin afirmațiile sale “șocante”, Duterte girează asasinarea reprezentanților mass media și incită la atacuri împotriva presei. “Sub pretextul corupției, președintele deschide sezonul de vânătoare pentru a pune botniță mass media, vizându-i atât pe jurnaliștii independenți, cât și anumite instituții”, susține UNJF. “Când afirmi că jurnaliștii corupți pot fi lichidați, dai un mesaj extrem de clar”, a adăugat un ziarist filipinez.

Duterte a promis să ofere forțelor de securitate recompense de zeci de mii de dolari pentru uciderea traficanților de droguri. El a autorizat împușcarea pe loc a acestora.

 

 

×