x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NSA monitorizează zillnic 200 de milioane de SMS-uri scrise în lumea întreagă

NSA monitorizează zillnic 200 de milioane de SMS-uri scrise în lumea întreagă

17 Ian 2014   •   08:26
NSA monitorizează zillnic 200 de milioane de SMS-uri scrise în lumea întreagă

Agenţia de Securitate Naţională din Statele Unite a colectat aproape 200 de milioane de mesaje text pe zi din întreaga lume, strângând date despre planurile de călătorie ale oamenilor, contacte şi tranzacţii cu cărţi de credit.
   
Cu numele de cod "Dishfire", programul NSA colectează "destul de mult din tot ce se poate", conform The Guardian, care citează o investigaţie comună cu Channel 4 News, bazată pe material obţinut de la fostul consultant NSA Edward Snowden.
   
Publicaţia anunţă că documentele arată, de asemenea, că agenţia britanică de spionaj GCHQ a folosit baza de date NSA pentru a căuta metadate de comunicaţii "nerelevante şi nemotivate" ale unor persoane din Regatul Unit.
   
Comunicaţiile de la numerele de telefon din SUA au fost eliminate sau "minimizate" din baza de date, în timp ce numerele din alte ţări, inclusiv Marea Britanie, au fost păstrate, notează cotidianul.
   
Citând o prezentare NSA din 2011 cu subtitlul "SMS mesaje text: O mină de aur pentru a exploata", The Guardian scrie că programul a colectat 194 de milioane de mesaje text zilnic, în medie, în luna aprilie a acelui an.
   
"NSA s-a folosit pe scară largă de baza de date mesaje text pentru a extrage informaţii cu privire la planurile de călătorie ale oamenilor, agendele de contacte, tranzacţiile financiare şi mai mult - inclusiv ale unor persoane sub nicio suspiciune de activitate ilegală", afirmă raportul The Guardian.
   
Preşedintele SUA Barack Obama are programată vineri anunţarea unor reforme asupra programelor de interceptare a convorbirilor de către NSA, determinat de dezvăluirile lui Snowden.
   
Întrebările despre spionarea civililor şi oficialilor străini de către guvernul Statelor Unite au început să curgă în iunie când Snowden a dezvăluit ziarelor secrete cu privire la colectarea în masă a datelor telefonice şi alte programe secrete de interceptare înainte de a fugi la Hong Kong şi apoi la Moscova.
   
Întrebată despre articolul din The Guardian, NSA a răspuns: "Aşa cum am declarat anterior, implicaţia asupra colectării arbitrare şi fără restricţii de către NSA este falsă".
 
Activităţile agenţiei "sunt centrate şi în mod special desfăşurate împotriva - şi doar împotriva - unor obiective externe valabile, ca răspuns la cerinţele serviciilor de informaţii", a anunţat NSA într-un comunicat, adăugând că Dishfire a prelucrat şi stocat în mod legal mesaje text colectate sau date SMS.
   
"Deoarece unele date SMS ale persoanelor din SUA pot fi uneori colectate accidental în misiunea legală NSA de informaţii externe, protecţia confidenţialităţii pentru persoanele din SUA există în întregul proces cu privire la utilizarea, manipularea, retenţia şi diseminarea de date SMS în Dishfire", a mai declarat agenţia.
   
"În plus, NSA lucrează în mod activ pentru a elimina date străine, pentru a le include pe cele ale cetăţenilor străini nevinovaţi, cât mai curând posibil în acest proces", a adăugat agenţia.

×