x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe OMS consultă experţii în etică pentru a decide asupra folosirii medicamentelor experimentale pentru tratarea Ebola

OMS consultă experţii în etică pentru a decide asupra folosirii medicamentelor experimentale pentru tratarea Ebola

de Agerpres    |    06 Aug 2014   •   21:00
OMS consultă experţii în etică pentru a decide asupra folosirii medicamentelor experimentale pentru tratarea Ebola

Folosirea unui medicament experimental pentru a trata doi lucrători voluntari americani infectaţi cu virusul Ebola a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să ia în considerare posibilitatea de a face aceste tratamente disponibile la un nivel mai larg, a anunţat miercuri OMS.

Agenţia cu sediul la Geneva, care găzduieşte o reuniune de urgenţă ce va decide asupra răspunsului internaţional în cazul epidemiei de Ebola care a provocat moartea a aproape 1.000 de persoane în vestul Africii, a precizat că se va consulta în această săptămână cu experţii în etică medicală.

"Ne aflăm într-o situaţie neobişnuită cu această epidemie. Avem o boală cu o rată mare de mortalitate şi niciun tratament sau vaccin dovedit", a declarat Marie-Paule Kieny, responsabil din conducerea OMS.

"Trebuie să le cerem experţilor în etică medicală să ne ghideze asupra modului responsabil de acţiune", a adăugat responsabilul citat.

În comunicatul OMS se precizează că standardul de aur pentru evaluarea unor noi medicamente presupune o serie de teste pe pacienţi umani, începând de la un nivel redus pentru a se asigura că medicamentul este sigur. În prezent nu există un medicament sau vaccin recunoscut pentru virusul Ebola, dar există mai multe opţiuni experimentale care sunt dezvoltate.

Tratamentul celor doi voluntari americani constă în administrarea de proteine aşa-numite anticorpi monoclonali care inactivează virusul Ebola şi a care a fost testat numai pe animale, notează Reuters.

OMS a fost criticată pentru răspunsul lent în combaterea epidemiei, cea mai sângeroasă şi mai extinsă în cei 40 de ani de existenţă a bolii. Marţi, trei experţi de prim-plan în virusul Ebola au cerut ca pacienţilor să li se ofere medicamente şi droguri experimentale. 

×
Subiecte în articol: ebola medicament experimental