x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul comisar respins în PE. Britanicul Jonathan Hill mai dă un test

Primul comisar respins în PE. Britanicul Jonathan Hill mai dă un test

02 Oct 2014   •   14:47
Primul comisar respins în PE. Britanicul Jonathan Hill mai dă un test

Britanicul Jonathan Hill se va prezenta din nou, săptămâna viitoare, în faţa deputaţilor europeni, după ce prima sa prestaţie, de miercuri, pentru preluarea postului de comisar pentru serviciile financiare nu a convins, au făcut cunoscut surse concordante, citate de AFP.

“Hill nu a obţinut confirmarea miercuri. El va fi invitat pentru un nou schimb de opinii cu Comisia pentru Afaceri Economice”, a scris pe contul său de Twitter deputatul german Sven Giegold, din partea Verzilor. “Un nou schimb de vederi săptămâna viitoare pentru Hill. Nu este uşor să înveţi cinci ani de reglementare financiară în zece zile”, a comentat deputata conservatoare britanică Kay Swinburne. “Va fi o a doua şansă”, a confirmat o sursă europeană, apreciind că audierea de miercuri a fost “lipsită de conţinut”.

Jonathan Hill devine astfel primul comisar desemnat din echipa lui Jean-Claude Juncker care nu trece cu succes marele test oral. De la începutul audierilor, luni, zece candidaţi au fost deja confirmaţi.

În cursul audierii de miercuri, care a durat trei ore, Hill a dat asigurări cu nu va fi “reprezentantul cartierului financiar City din Londra” în viitoarea Comisie Europeană.

Însă el a rămas vag în legătură cu mai multe subiecte, mărturisind că nu a avut timp pentru a studia în profunzime dosare foarte tehnice, printre care viitoarea “piaţă europeană a capitalurilor”. Întrebat despre introducerea eurobondurilor, un mecanism de mutualizare a datoriilor în cadrul zonei euro sub forma unor împrumuturi comune, el a dezvăluit “că nu a fost informat” asupra acestei chestiuni. (I.D)
 

×