x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de musulmani au participatla o rugăciune colectivă în fața Casei Albe

Sute de musulmani au participatla o rugăciune colectivă în fața Casei Albe

09 Dec 2017   •   15:30
Sute de musulmani au participatla o rugăciune colectivă în fața Casei Albe

Câteva sute de musulmani au participat la o rugă care a avut loc vineri în fața Casei Albe, în semn de protest față de recunoașterea Jerusalimului drept capitala Israelului, de către Donald Trump.

În urma unui apel lansat de musulmanii americani, câteva sute de credincioși și-au așternut covoarele de rugăciune în fața reședinței președintelui american.  Purtând eșarfe palestiniene sau purtând culorile Palestinei, manifestanții au purtat pancarte care denunță colonizarea Ierusalimului de est și a Cisiordaniei.

Cu gestul său, Donald Trump a făcut praf zeci de ani de negocieri diplomatice după ce acesta a recunoscut unilateral Ierusalimul drept capitala Israelului și a anunțat mutarea ambasadei de la Tel Aviv.

×