x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tom Price este nominalizat ministru al Sănătăţii de către Donald Trump

Tom Price este nominalizat ministru al Sănătăţii de către Donald Trump

29 Noi 2016   •   18:32
Tom Price este nominalizat ministru al Sănătăţii de către Donald Trump

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a ales pe republicanul Tom Price, un critic vehement al legii "Obamacare", pentru a conduce Ministerul Sănătăţii, a informat luni presa locală, relatează marţi DPA. 

Tom Price, un republican cu şase mandate în Congresul SUA şi chirurg ortoped, este un critic vehement al Affordable Care Act al lui Barack Obama - lege cunoscută sub numele de "Obamacare", a informat New York Times. 

Un anunţ oficial ar putea fi făcut marţi, potrivit Washington Post. 

În calitate de ministru al sănătăţii, Price ar putea modifica anumite prevederi ale legii sănătăţii, ceea ce Trump a promis că va face din prima sa zi în Biroul Oval. 

În timpul campaniei electorale, Trump a promis că "în prima zi a administraţiei Trump, voi cere Congresului abrogarea legii Obamacare". 

Cu toate acestea, după alegerea sa în funcţia de preşedinte al SUA, Trump a declarat pentru Wall Street Journal că va lua în considerare păstrarea anumitor prevederi ale reformei sistemului medical înfăptuită de preşedinte Barack Obama, şi anume obligaţia ca firmele de asigurare să nu poată refuza asigurarea clienţilor care deja suferă de afecţiuni şi posibilitatea ca părinţii să prelungească asigurarea copiilor. AGERPRES

×