x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un australian trezit din comă a început să vorbească în chineză

Un australian trezit din comă a început să vorbească în chineză

04 Sep 2014   •   15:36
Un australian trezit din comă a început să vorbească în chineză

Un australian care a stat o săptămână în comă, în urma unui accident de automobil, nu a putut vorbi decât în limba mandarină, atunci când s-a trezit.

Ben McMahon, de 22 de ani, îşi amintelşte că atunci când a ieşit din comă a văzut o asistentă asiatică şi i-a spus: "Scuză-mă, soră, mă doare mult aici".

Aceste cuvinte au ieşit în mandarină, însă, McMahon realizând că nu mai poate vorbi engleză.

În aceeaşi zi, acesta a putut scrie pe un ziar: "Îmi iubesc mama, îmi iubesc tatăl, mă voi face bine", tot în mandarină.

Ben McMahon învăţase această limbă la şcoală, însă susţine că nu a fost niciodată atât de fluent pe cât a descoperit că este după trezirea din comă.

De asemenea, i-a luat lui McMahon trei luni până să poată vorbi din nou engleză.

"Nu am făcut un efort conştient să vorbesc în mandarină, pur şi simplu aşa îmi ieşeau vorbele, mi se părea foarte natural", spune acesta.

Între timp, această întâmplare s-a dovedit a fi benefică pentru australian. Bărbatul a prezentat pentru o vreme un program tv în limba mandarină, iar acum s-a mutat în Shanghai, unde studiază la facultatea de Comerţ. 

×
Subiecte în articol: accident australian