Un avion care avea la bord zece persoane, între care şi un copil, s-a prăbuşit în sudul Columbiei la scurt timp după decolare, a anunţat Autoritatea pentru aviaţia civilă a statului latino-american.
Nu există informaţii privind existenţa de supravieţuitori în urma accidentului. Avionul, un bimotor Navajo aparţinând companiei Laser, a fost dat dispărut sâmbătă la ora locală 15.00, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Araracuara din pădurea amazoniană. La bordul aparatului se aflau opt pasageri şi doi membri ai echipajului.
Forţele aeriene columbiene au lansat o operaţiune de căutare în zonă pentru a-i găsi pe eventualii supravieţuitori. Comandantul Luis Cordoba a precizat pentru media locale că operaţiunea se desfăşoară cu greu din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.