Uniunea Europeană își pune banii la bătaie și se rupe de China

Uniunea Europeană este criticată de multă vreme pentru atitudinea sa duplicitară în relația cu China. Blocul comunitar își dorește legături economice puternice alături de cel mai mare partener al său în comerțul cu bunuri, în timp ce recunoaște că guvernul de la Beijing încalcă în mod flagrant drepturile omului și, de asemenea, că acesta a devenit un adversar sistemic al UE. Încercările de a balansa realități contradictorii au dus astfel, deseori, la o politică incoerentă a Bruxellesului față de gigantul asiatic. În ultimele luni, reapropierea de SUA și Taiwan, precum și efectele devastatoare ale pandemiei pornite de pe teritoriul chinez i-au determinat pe europeni să adopte politici de contracarare a Chinei, chiar dacă acestea riscă să afecteze nivelul investițiilor pe bătrânul continent. Altfel spus, UE își pune banii la bătaie și se rupe de China.

Anul trecut, pe vremea aceasta, UE și China finalizau un acord major de investiții, în vederea consolidării legăturilor comerciale. Acesta includea o serie de angajamente, catalogate de criticii săi drept ridicole, pe teme precum schimbările climatice, - în pofida faptului că puterea asiatică este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră -, sau drepturile omului, deși europarlamentarii dăduseră, cu doar câteva săptămâni înainte, o rezoluție prin care condamnau regimul de la Beijing pentru abuzuri comise asupra minorității musulmane uigure din vestul țării. 

Astăzi, după 12 luni, Parlamentul European nici măcar nu ia în calcul să voteze în privința parafării acestui acord. În martie, UE și o serie de alți aliați ai europenilor au impus sancțiuni câtorva lideri ai Partidului Comunist din China, pentru „abuzuri grave” asupra uigurilor. În replică, Beijingul a sancționat europarlamentari, respingând acuzațiile privind presupusele sale atrocități. În consecință, tratatul comercial dintre China și UE a rămas în aer.

Schimbare de macaz

În ultima perioadă, la Bruxelles s-a cristalizat o strategie europeană mult mai coerentă, prin inițierea unor politici menite să contracareze China, chiar dacă acest pas ar putea afecta investițiile în Europa. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a dezvăluit un plan numit „Global Gateway” („Portalul Global”), ce prevede investiții în valoare de 300 de miliarde de euro la nivel mondial, până în 2027, în proiecte de infrastructură, conectivitate digitală și reducerea efectelor schimbărilor climatice. 

Deși textul nu menționează explicit China, este clar că noul plan nu este altceva decât o alternativă la controversata inițiativă „O centură, un drum” (BRI), prin care chinezii urmăresc să-și extindă influența geostrategică internațională. Este vorba despre un proiect comercial și de infrastructură de anvergură planetară, care ar lega economiile dintre Jakarta și Rotterdam, prin Nairobi. 

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, recunoștea, de altfel, câteva zile mai târziu, că „Global Gateway” oferă „o alternativă reală” la BRI, inițiativă acuzată deja că a împovărat cu datorii uriașe o serie de state, de la demararea sa, în anul 2013.

Inițial, BRI a fost considerată de câteva țări europene drept o modalitate de a atrage masiv fonduri pe bătrânul continent, odată cu modernizarea infrastructurii. Politica externă ostilă, precum și atitudinea autoritară internă promovate în ultimii ani de Beijing au dus, însă, la o reconsiderare majoră a relațiilor cu China, oficialitățile de la Bruxelles gândindu-se serios dacă nu cumva este prea riscant să accepte implicarea unor companii chineze controlate de stat în dezvoltarea de infrastructură critică europeană. 

Mai mult, „Global Gateway” vine la scurt timp după propunerile UE de a-și dezvolta capacitățile militare, independent de NATO, și de a-și promova propria strategie indo-pacifică, în vederea creșterii influenței europene într-o zonă geografică în care China exercită o putere tot mai mare. 

Foarte probabil, toate aceste inițiative vor irita China într-o mare măsură și vor provoca, în scurtă vreme, o contrareacție din partea Beijingului.

Cauzele rupturii

Noua strategie a UE nu a apărut dintr-o dată, ci este rezultatul unor ani de schimbare a atitudinii europene. În 2019, Comisia Europeană publica un document care cataloga China drept „un rival sistemic”. În cei doi ani care au urmat, Europa s-a mișcat însă extrem de încet în vederea gestionării relației cu un „adversar” cu care avea atâtea legături. 

Țărilor membre le-a fost greu să ajungă la un consens în privința unei strategii comune față de China. Spre exemplu, colosul asiatic este cel mai mare partener comercial al Germaniei, cel mai bogat și influent stat din UE. Deseori, liderii germani au minimizat tensiunile dintre blocul comunitar și China, impunând continuarea colaborării cu Beijingul.

Izbucnirea pandemiei din Wuhan, exacerbarea atrocităților contra uigurilor, a amenințărilor contra Taiwanului și, nu în ultimul rând, tonul tot mai agresiv utilizat de regimul președintelui Xi Jinping pe plan internațional au determinat însă o presiune internă fără precedent asupra liderilor europeni, din partea propriului electorat, care avea să ducă, în cele din urmă, la o distanțare față de Beijing.

Mai mult, plecarea de la Casa Albă a lui Donald Trump i-a reapropiat pe europeni de Washington și, implicit, de politica antichineză promovată de Statele Unite. Timp de patru ani, Beijingul profitase din plin de aversiunea dintre Trump și UE. Pe toată durata mandatului fostului președinte american, europenii au derulat o politică externă independentă de SUA, care i-a aruncat direct în brațele Chinei. 

Venirea la putere a lui Joe Biden, un promotor al parteneriatului cu Europa, a schimbat însă atitudinea blocului comunitar față de confruntarea dintre Washington și Beijing pentru obținerea supremației mondiale. 

Semnele rupturii dintre China și Europa vor putea fi resimțite, probabil, foarte curând, începând printr-o scumpire a produselor provenite din Asia.