x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bunurile a patru foşti miniştri, sechestrate de DIICOT

Bunurile a patru foşti miniştri, sechestrate de DIICOT

23 Iun 2016   •   09:30
Bunurile a patru foşti miniştri, sechestrate de DIICOT
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

DIICOT a dispus sechestrul pe bunurile foştilor miniştri Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea în dosarul Rompetrol II, în care aceştia sunt urmăriţi pentru infracţiunile de complicitate la delapidare, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Chemat, ieri, la audieri, Dan Ioan Popescu a declarat că dosarul în care este urmărit penal are aproximativ 3.000 de volume, estimând că sunt peste un milion de pagini de citit.

Procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale faţă de cei patru suspecţi în dosarul Rompetrol II printr-o ordonanţă din 7 iunie. "Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Nicolae Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea. Totodată, prin ordonanţele din data de 17.06.2016 s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspecţilor", se precizează în comunicat. Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea s-au prezentat, ieri, la sediul DIICOT, unde li s-a adus la cunoştinţă că au calitatea de urmăriţi în dosar şi că li s-a instituit sechestru pe bunuri. "Am fost încunoştinţat că a început această urmărire penală. Este un dosar mamut, am înţeles şi eu, de vreo 3.000 de volume. Asta înseamnă peste un milion de pagini. Îl voi consulta şi după aceea voi da declaraţii în faţa procurorilor", a afirmat Dan Ioan Popescu, adăugând că i-au fost sechestrate "cele câteva bunuri" pe care le deţine. Cererea DIICOT de începere a urmăririi penale faţă de foştii miniştri a fost aprobată, la sfârşitul lunii trecute, de preşedintele Klaus Iohannis. Foştii demnitari sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. DIICOT susţinea că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, şi ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, "şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu", în urma unei înţelegeri cu Dan Costache (Dinu) Patriciu, George Philip Stephenson şi Alexandru Nicolcioiu. Aceştia ar fi iniţiat şi promovat Ordonanţa de Urgenţă 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale Rompetrol Rafinare SA, la acea dată în valoare de aproximativ 603.000.000 dolari, erau convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.

Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul "Rompetrol II", punând sechestre de aproximativ trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006

Fostul ministru Dan Ioan Popescu spune că va citi 3.000 de volume ale dosarului înainte de a răspunde la întrebările procurorilor

×