x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Jaf la stația de taxare de la podul Giurgeni-Vadu Oii

Jaf la stația de taxare de la podul Giurgeni-Vadu Oii

15 Aug 2017   •   15:52
Jaf la stația de taxare de la podul Giurgeni-Vadu Oii

O angajată de la staţia de taxare de la podul Giurgeni-Vadu Oii a reclamat marţi dispariţia unor încasări de peste 7.000 de lei, iar poliţiştii constănţeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, Marius Niculescu. 

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hârşova au fost sesizaţi pe data de 15 august, în jurul orei 2,20, de către o femeie în vârstă de 27 de ani, taxatoare în zona podului Vadul Oii - Giurgeni, că, pe timpul cât a părăsit cabina pentru a merge la toaletă, la întoarcere a observat absenţa sumei de 7.377 de lei rezultată din încasările zilei. În prezent poliţiştii constănţeni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt", a spus Niculescu. AGERPRES

×