x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Concurs de creativitate tehnică la un liceu de tradiție al Iașiului

Concurs de creativitate tehnică la un liceu de tradiție al Iașiului

de Cristinel C. Popa    |    21 Mai 2016   •   16:26
Concurs de creativitate tehnică la un liceu de tradiție al Iașiului

Recent, la Liceul de Mecatronică și Automatizări din Iași a avut loc Concursul de Creativitate Tehnică Aplicată “Mecatron”. La competiție au participat aproximativ 100 de elevi de școala profesională, gimnaziu și liceu din județul Iași.

 

Manifestarea a fost  organizată de Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, în parteneriat cu Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi, cu sprijinul unor firme importante din capitala Moldovei. Astfel, echipe de elevi s-au prezentat la concurs cu mecanisme și mașinării complicate create în acest scop și pentru care au pus în practică idei îndrăznețe.

 

“Considerăm că pentru a face față solicitărilor lumii moderne și pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite, este nevoie ca elevii noștri să posede nu numai o bogăție de cunoștințe, ci și capacitatea de a gândi corect și creator. Este nevoie - după expresia lui Montaigne - nu atât de un cap plin, cât de unul bine format.” a spus Mihaela Toma, directorul Liceului Tehnologic de Mecatronică și Automatizări.

 

Iată și descrierea câtorva dintre realizările elevilor. “Ne- am gândit să facem un sistem meteorologic inedit cu preluarea unor informații de la sateliții din Cosmos”, a explicat unul dintre participanți.

 

“Am construit împreună un utilaj în  domeniul viticulturii, utilajul nostru curăță  rândul de vie de corzile inutile care sunt mai  lungi și, în același timp, îl și stropește cu soluții, iată, brațele care susțin foarfecele, cât și stropitoarea sunt deplasate hidraulic”, a spus Dănuț Dumitru Zmău, elev.

 

“Avem panouri solare pentru  încărcarea acumulatoarelor care  se află aici, aceste două săpători din față sunt făcute pentru a explora solul, pentru a căuta  anumite metale rare, pe care noi nu le avem,  roțile din față sunt dintr-un material mai dur,  avem grifuri pentru a putea merge prin alte  soluri cum ar fi nisipul”, a spus Florin Cosmin Filipciuc, elev  din Târgu Frumos.

 

Concursul de Creativitate Tehnică Aplicată  Mecatron, care se află la prima ediție, s-a desfășurat pe trei secțiuni: una pentru elevi de liceu, alta pentru elevi de gimnaziu și a treia, destinată celor de la școli profesionale. “Considerăm că impactul acestei competiții va fi unul pozitiv și anul viitor vom  avea mai multe echipaje. Au participat  18 echipaje, fapt pentru care suntem mândri. Sunt creativi, ingenioși și cred că vor merge pe  creativitate tehnică în continuare”, a spus prof. Maricica Matei, inițiatorul  concursului.

 

“Ne bucurăm că suntem parteneri la  acest concurs, prima ediție a Concursului  Mecatron, sperăm să devină o tradiție,  sperăm să dezvoltăm și alte colaborări cu  învățământul preuniversitar, noi, Facultatea de Mecanica. Am văzut cum copiii sunt  foarte interesați și chiar a fost o zi reușită și un concurs foarte frumos”, a spus prof. univ. dr. Lidia Gaiginschi, prodecan la Facultatea de Mecanică din Iași.

 

Cei mai talentați dintre elevi au primit premii care au constat în diplome, cupe și cadouri din partea sponsorilor.

 

×