x close

Incendiu la o clădire a Circului Globus. 11 animale retrase din activitate au murit. Imagini de la fața locului

0
12 Ian 2017 - 11:10
Incendiu la o clădire a Circului Globus. 11 animale retrase din activitate au murit. Imagini de la fața locului
Vezi galeria foto

Clădirea Circului "Globus" care a luat foc joi dimineaţă era destinată animalelor retrase din activitate iar în respectivul spaţiu nu au fost stocate materiale inflamabile, a declarat pentru Agerpres managerul instituţiei de spectacole, Victor Coman.

"N-au fost stocate acolo furaje şi materialele inflamabile. Pur şi simplu, acoperişul şi tavanele, fiind din lemn, au luat foc", a spus el. Managerul a susţinut că, potrivit primelor informaţii, focul ar fi izbucnit dintr-o încăpere goală.

"Va fi o anchetă a pompierilor, ei ne vor spune cauza exactă. Din ce am discutat cu oamenii care au fost acolo în clădire, mi-au zis că focul, culmea, ar fi izbucnit dintr-o încăpere în care nu era nimeni şi nu era nimic în priză acolo. Au avut stingătoare, au avut mijloace de stingerea incendiului portabile, însă din păcate acolo în zonă nu este un hidrant cu un furtun de pompieri", a afirmat Coman.

El a adăugat că respectiva clădire, situată în Şoseaua Petricani, este una veche, dată în administrarea circului în 2011 iar acoperişul a fost reparat vara trecută.

Spaţiul este destinat animalelor retrase din activitate.



"Din păcate, am moştenit un număr foarte mare de animale cu care nu se mai poate lucra. Acolo erau şi cinci tigri siberieni care fuseseră dresaţi de Ştefan Pleşoianu", a amintit directorul Circului "Globus".

El a precizat că o parte dintre aceste animale au fost relocate în grădini zoo din ţară.

"Anul trecut am dat doi lei şi doi tigri la Grădina Zoologică din Braşov, un mascul de cămilă albă şi urma ca în perioada următoare să mai găsim doritori şi să le găsim cămin", a menţionat Coman.

Potrivit acestuia, la faţa locului se află veterinari ai Circului, dar şi de la Grădina Zoologică.

"Am luat legătura şi cu Grădina Zoologică, cu Anca Oprea, cu care suntem într-o relaţie foarte bună", a afirmat el, informând că cei trei tigri care au supravieţuit vor fi relocaţi temporar la Grădina Zoo din Capitală.

"O să facem un report detaliat şi o să îl trimitem la Primăria Municipiului Bucureşti", a anunţat Victor Coman.

Pompierii au reuşit să salveze mai multe animale - tigri, cămile, tăuraşi, ponei, ogari, capre - în urma incendiului izbucnit, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISU-BIF).

Potrivit ISU-BIF, incendiul a fost stins, dar se mai degajă fum şi se verifică toate spaţiile interioare.

Pentru a interveni, pompierii au solicitat prezenţa veterinarilor pentru tranchilizarea animalelor şi mutarea lor, deoarece nu exista altă posibilitate de eliberare a acestora din cuşti în alte spaţii.

Apa Nova a fost solicitată să mărească presiunea pe reţeaua de hidranţi din zonă. "Sunt probleme în identificarea hidranţilor la nivelul carosabilului din cauza zăpezii", indica ISU-BIF.

Pompierii au intervenit cu 15 autospeciale, un echipaj SMURD şi două autoscări.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 




Afisari: 1864

BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)

BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)
Galerie Foto Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show (BIAS) le-a oferit sâmbătă un spectacol total pasionaţilor de aviaţie, acrobaţiile cu elicopterul îmbinându-se cu...

Gabriela Firea: Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Centenarul Marii Uniri

Gabriela Firea: Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Centenarul Marii Uniri
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că pregătirile prilejuite de Centenarul Marii Uniri "au intrat în linie dreaptă", "Luna Bucureştilor" şi "Piaţa...

Noua Zeelandă: Stare de urgență din cauza unei furtuni severe

Noua Zeelandă: Stare de urgență din cauza unei furtuni severe
Christchurch, cel mai mare oraş de pe Insula de Sud din Noua Zeelandă, a declarat stare de urgenţă ca urmare a unei furtuni severe care a cauzat evacuarea a sute de locuinţe de pe teritoriul ţării insulare din...

Armata siriană anunță încetarea ostilităților la est de Damasc

Armata siriană anunță încetarea ostilităților la est de Damasc
Armata siriană a anunţat încetarea ostilităţilor în regiunea Ghouta Orientală, la est de capitala Damasc, începând cu ora 12:00 locală (09:00 GMT) sâmbătă, a informat televiziunea...

Adrian Țuțuianu: PNDL 2 dă o proiecție clară a investițiilor pentru următorii patru ani

Adrian Țuțuianu: PNDL 2 dă o proiecție clară a investițiilor pentru următorii patru ani
Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 are ca obiectiv principal aducerea satului românesc la condiţii de viaţă rezonabile, alocarea este fără precedent - 30 de miliarde de lei - şi dă o proiecţ...

Premierul Tudose: Nu remaniez pe nimeni; i-am cerut un raport ministrului Bodog

Premierul Tudose: Nu remaniez pe nimeni; i-am cerut un raport ministrului Bodog
Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că nu are în vedere nicio remaniere şi că, în cazul ministrului Sănătăţii, i-a cerut doar să găsească vinovaţii pentru situaţia...

Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene pentru securizarea Ghouta Orientală

Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene pentru securizarea Ghouta Orientală
Ministerul Apărării rus a anunţat că Moscova a încheiat un acord cu grupări rebele siriene, în cadrul negocierilor de pace de la Cairo, privind securizarea enclavei Ghouta Orientală (periferia de est a...

Sorin Vezeteu decorat post-mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin Vezeteu, informează Administraţia Prezidenţială.  "În semn de...

Academicieni și oameni de cultură prezenți la proiectul „Respect pentru valorile naționale”

Numeroşi academicieni şi oameni de cultură au fost prezenţi sâmbătă la ceremonia de lansare oficială a proiectului "Respect pentru valorile naţionale", desfăşurată în parcul Complexului...

Comemorare a victimelor de la centrul comercial din Munchen la un an de la atac

Comemorare a victimelor de la centrul comercial din Munchen la un an de la atac
La un an de la atacul armat comis la un centru comercial din Munchen, în care nouă persoane au fost ucise, victimele au fost comemorate de rude şi politicieni, relatează sâmbătă...

Statuia de ceară a lui Beyonce de la Madame Tussauds a fost refăcută după revolta fanilor

Statuia de ceară a lui Beyonce de la Madame Tussauds a fost refăcută după revolta fanilor
Statuia de ceară a lui Beyoncé a revenit, vineri, în lumina reflectoarelor în Muzeul Madame Tussauds din New York după ce o reacţie negativă a fanilor artistei i-a determinat pe angajaţii...

Constanța. Festivitate la baza militară Mihail Kogălniceanu, la încheierea exercițiului Tobruq Legacy

Constanța. Festivitate la baza militară Mihail Kogălniceanu, la încheierea exercițiului Tobruq Legacy
Încheierea exerciţiului Tobruq Legacy 2017 (TL17), desfăşurat în perioada 12-22 iulie simultan în Republica Cehă, Lituania şi România, sub conducerea forţelor armate ale SUA în...

IGPR: Peste 2.433 de kilograme de mărfuri confiscate

 Poliţiştii au confiscat 2.433 de kilograme de mărfuri în valoare totală de aproximativ 86.400 de lei şi au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale în urma unei acţiuni care i-a vizat pe...

ANM: Cod portocaliu de averse și descărcări electrice pentru patru județe

ANM: Cod portocaliu de averse și descărcări electrice pentru patru județe
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de averse şi descărcări electrice, valabile pe durata următoarelor ore în judeţe din Muntenia, Transilvania...

Adrian Țuțuianu susține modificarea legislației pentru o industrie de apărare puternică

Adrian Țuțuianu susține modificarea legislației pentru o industrie de apărare puternică
Trebuie să avem o industrie de apărare puternică, în interesul securităţii naţionale şi voi propune modificarea legislaţiei astfel încât industria naţională de apărare să aibă prioritate,...
Serviciul de email marketing furnizat de