x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moment istoric: prostia dizolvă primăria

Moment istoric: prostia dizolvă primăria

de Diana Scarlat    |    28 Apr 2015   •   10:27
Moment istoric: prostia dizolvă primăria

Municipiul Rădăuţi se confruntă, de ieri, cu o situaţie fără precedent în istoria Administraţiei Locale din România: primăria nu mai funcţionează! Dacă nu va exista o OUG care să rezolve problema de la Rădăuţi, oraşul va rămâne fără primărie, până în luna iunie.

Rămaşi fără primărie, cei 22.145 de locuitori ai Municipiului Rădăuţi nu mai pot solicita documente oficiale, certificate de urbanism sau autorizaţii, nu mai pot beneficia de anumite decizii locale importante, în caz de necesitate. Şcoli, grădiniţe, spitale, persoane cu nevoi speciale, au rămas acum fără niciun fel de sprijin din punct de vedere administrativ, în imposibilitatea funcţionării primăriei. Doar pentru că nişte consilieri locali nu au cunoscut legislaţia, atunci când s-au hotărât să se supună cerinţei primarului arestat şi nu s-au mai prezentat la şedinţele CL, timp de două luni, consecutiv. Municipiul Rădăuţi este a doua unitate administrativ-teritorială, ca mărime, din judeţul Suceava.

Primarul Aurel Olărean a fost arestat pentru fapte de corupţie, Consiliul Local a fost dizolvat pentru că nu a ţinut şedinţe timp de două luni consecutiv, iar conducerea a fost asigurată parţial de secretarul interimar al municipiului, Adrian Onciul. Mandatul acestuia a expirat, însă, ieri, iar Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a anunţat că se va organiza concurs pe 29 mai pentru această funcţie.

„În calitatea lui de şef de formaţiune politică, fostul primar le-a cerut consilierilor locali PDL să nu se prezinte la şedinţe, astfel încât cei zece consilieri PDL au respectat decizia, probabil fără să ştie că îşi vor pierde mandatele, prin dizolvarea de drept a Consiliului Local. În acest moment nu mai există nimeni care să semneze măcar statele de plată pentru salarii. Nu există nicio prevedere legală pentru o astfel de situaţie, deoarece este fără precedent. Nici Prefectura nu poate interveni, pentru că, de asemenea, nu există bază legală. În acest moment aşteptăm o Ordonanţă de Urgenţă de la Guvern, pentru a rezolva aceste probleme. Noi am făcut o solicitare în acest sens pe 31 martie”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, fostul viceprimar, Traian Andronache, cel care a preluat iniţial conducerea Primăriei Rădăuţi, după arestarea fostului primar. Viceprimarul şi-a pierdut funcţia, la rândul său, prin dizolvarea de drept a Consiliului Local Rădăuţi.
 

×
Subiecte în articol: Rădăuţi