La aproape doi ani de la marea operaţiune “Bac-ul sub teroare”, Costica Vărzaru, fosta directoare a Liceului “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, a fost condamnată definitiv ieri de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare. De asemenea, Costica Vărzaru a fost obligată de instanţă să muncească 80 de zile în folosul comunităţii. În acelaşi dosar, Elena Dumitru, secretara liceului la data comiterii faptelor, a fost achitată. Costica Vărzaru a fost acuzată că a cerut bani de la elevi pentru a-i ajuta la examenul de bacalaureat, din sesiunea iunie-iulie 2013.
Ea a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la tentativă la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acelaşi dosar au fost deferite justiţiei Gina Ciontoiu (membră a comitetului de părinţi), Elena Dumitru şi Maria Mimoza Vulcu (vicepreşedintă a Comisiei de bacalaureat).
Telenovela arestării şi eliberării
La scurtă vreme vreme după acţiunea de amploare la Liceul Bolintineanu, Costica Vărzaru era demisă din funcţia de director a şcolii, arestată preventiv şi apoi cercetată în liberatate. Rechizitoriul prin care a fost arestată directoarea liceului a fost întocmit de procuroarea Ileana Adina Mocioacă, iar şeful anchetei de la Bac a fost prim-procurorul Remus Budăi Damian. La şapte luni de la demararea anchetei, mai exact în ianuarie 2014, Costica Vărzarus-a întors din nou la catedră, la acelaşi liceu de unde fusese ridicată cu mascaţii. Ministerul Educaţiei a aspus atunci că nu are ce face în astfel de situaţii, deoarece legea le permite în prezent profesorilor vizaţi de anchete penale sau disciplinare să predea în continuare.
Banii, ascunşi prin sutiene
Pe 1 iulie 2013, în timp ce se afla la sediul liceului cu ocazia desfăşurării probei scrise la limba şi literatura română, în calitate de vicepreşedintă a Comisiei de bacalaureat, Maria
Mimoza Vulcu, împreună cu Elena Dumitru (a cărei prezenţă era interzisă în timpul examenului), au multiplicat în mai multe exemplare răspunsurile corecte de la această probă, ce urmau a fi date mai multor elevi din sălile de examen, inclusiv celor ce erau menţionaţi pe o filă A4, găsită în geanta sa. Conform probelor de la dosar, în momentul în care poliţiştii şi procurorii au descins în unitatea şcolară, profesorii aveau ascunsă mita în pachete de ţigări, pachete de şerveţele, ziare şi reviste. Potrivit unor surse apropiate anchetei, procurorii au gasit sume importante de bani inclusiv în sutienele unor profesoare.
Uite mandatul, nu e mandatul!
La 1 iulie 2013, chiar în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, anchetatorii au făcut percheziţii la Liceul “Bolintineanu", cu sprijinul SRI, DGA şi Poliţiei Capitalei. Desantul de procurori instalat la Liceul “Bolintineanu” dorea să ancheteze 250 de elevi, posibili martori ai fraudării examenului. Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” au fost audiaţi atunci la Poliţia Capitalei. Pe 5 iulie, poliţiştii au mers la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. Ulterior, s-a luat decizia renunţării la operaţiunea “Autobuzul”. Alexandru Niculae, purtătorul de cuvânt la acea vreme la Poliţia Capitalei, a ieşit primul la declaraţii, printre informaţiile communicate de el strecurându-se şi o informaţie eronată. Acesta a susţinut că “poliţiştii pun în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă”. Avea să fie prima bâlbă dintr-un şir lung de alte bâlbe din cadrul operaţiunii “Uite mandatul, nu e mandatul”. Bogdan Staicu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, anunţa şi el că nu au existat mandate de aducere, ci doar mandate de citare, contrazicându-l pe oficialul Poliţiei Capitalei. Câteva ore mai târziu, Staicu revine şi declară la un post de televiziune că “au existat mandate de aducere pentru 100 de elevi, dar că nu au fost puse în executare”.
Interceptări făcute în pregătirea cazului
La Bacalaureatul din 2013, la liceul Bolintineanu, s-au derulat acţiuni operative de amploare, s-au desfăşurat forţe de intervenţie, s-au produs altercaţii între jandarmi şi părinţii elevilor. Teroarea de la “Bolintineanu” a fost o acţiune gândită, elaborată şi aplicată sub coordonarea SRI, a procurorilor şi forţelor de intervenţie. În pregătirea cazului s-au făcut interceptări pe scară extinsă în unităţi şcolare, au fost monitorizaţi profesori, comisii de examen, elevi. Fostul şef al SRI, George Maior, a mai afirmat, la acea vreme, că serviciul s-a implicat în ancheta fraudei de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” în baza unei decizii luate de el şi a avertizat că va face acelaşi lucru şi anul viitor, “dacă va fi nevoie”. “Nu s-a operat niciun mandat de siguranţă naţională, nu a participat SRI la nicio anchetă, nu a intrat în şcoli, aşa cum s-a spus. Repet: una este informarea şi acţiunea asumată de SRI, şi este foarte bine că s-a întâmplat aşa şi nu admit comentarii că nu avem ce căuta. Dimpotrivă, avem ce căuta”, concluziona Maior.
Cititi si:
■ Un an de la operaţiunea “Bac-ul sub teroare”