EXCLUSIV. Cazul morţii Mădălinei Manole. Erorile anchetatorilor redeschid dosarul? (VIDEO)

Au trecut patru ani de când Mădălina Manole, fata cu părul de foc, a fost găsită moartă în locuinţa familiei din Otopeni, chiar de ziua ei, când a împlinit vârsta de 43 de ani. Se întâmpla în dimineaţa zilei de 14 iulie 2010. Vestea a şocat o ţară întreagă. Dar misterul din jurul morţii acesteia, în loc să fie clarificat, s-a adâncit din ce în ce mai mult. În aceea dimineaţă fatidică, ambulanţa a fost chemată de către soţul artistei, Mircea Petru. Medicii de pe ambulanţă au găsit-o pe Mădălina Manole lângă baia din casă, într-o baltă de sânge. Anchetatorii au precizat că la câţiva metri de corpul artistei a fost găsit un recipient din plastic, pe care scria pesticid. La scurt timp s-a stabilit că în recipient fusese furadan, un pesticid toxic folosit pentru combaterea insectelor de pe câmp. Mădălina Manole a fost îngropată în cimitirul eroilor din Ploieşti. De atunci, părinţii şi soţul Mădălinei Manole sunt într-un război continuu. Jurnalul Naţional prezintă în exclusivitate un interviu cu Mihaela Brooks, profiler şi analist investigaţii criminale în Canada care, pe baza documentelor aflate în dosarul de “sinucidere”, prezintă erorile din investigaţia anchetatorilor români. O analiză care ar putea duce la redeschiderea dosarului Mădălinei Manole.

Citește și Mădălina Manole. Ultimul interviu

Jurnalul Naţional vă prezintă un interviu în exclusivitate cu profilerul şi analistul pe investigaţii criminale Mihaela Brooks, care povesteşte despre hibele dosarului făcut de anchetatorii români în cazul morţii Mădălinei Manole. Un interviu care ar putea să stea la bazele viitoarelor anchete ale criminaliştilor români.

Jurnalul National: De când analizezi dosarul “Mădălina Manole”?

Mihaela Brooks: În toamna anului 2010 mi s-a dat prima parte a dosarului, mai exact primele 290 de pagini alb-negru, inclusiv fotografiile judiciare, cu excepţia unora pe care le am color. Acest dosar l-am discutat şi cu experţi din mai multe domenii: analiza formelor petelor de sânge, medicină legală, criminalistică.

Familia Manole încearcă să redeschidă cazul, crezi că au motive întemeiate?

Da, au foarte multe motive deoarece anchetatorii nu au dovedit nici sinucidere şi nici omucidere. Pentru a stabili că decesul Madălinei Manole a fost un suicid, anchetatorii trebuia să dovedească: dacă victima a avut intenţia să comită actul suicidar – şi asta se dovedea doar prin autopsia ei psihologică; cum a comis ea actul de suicid? De fapt, suicidul este un act de omucidere în care agresorul şi victima sunt una şi aceeaşi persoană. Decesul ei a fost o moarte echivocă.

Ce este o moarte echivocă?

Investigative Science Journal defineşte moartea suspectă sau echivocă ca “moartea unde este neclar ceea ce s-a întâmplat”. Într-un caz de moarte echivocă trebuie să se dermine pe baza unor anumitor proceduri de investigaţii dacă a fost suicid, omucidere sau accident. În acest caz, accidentul este exclus.

Care sunt aceste proceduri?

Prima regulă într-o investigaţie de moarte echivocă, mai ales a unui deces prin otrăvire este ca investigaţia să se facă ca pentru omucidere până se stabileşte dacă a fost omor sau sinucidere. Se emit ipoteze despre deces – în special a efectului otrăvii asupra comportamentului victimei, se stabileşte dacă există o corelaţie între declaraţiile martorilor şi urmele de la locul faptei. Dacă există necorcondaţe între ele, valoare au urmele şi nu ceea ce au declarat martorii şi aici am să revin cu detalii pe parcurs.

Ce ar fi trebuit să facă în plus criminaliştii?

În cazul acesta nu s-a stabilit cum s-a sinucis Mădălina şi precizez sinucidere pentru că acesta a fost verdictul anchetatorilor. Nu au făcut o autopsie psihologică care este obligatorie în astfel de cazuri, şi care la rândul ei trebuie să includă anumite date pentru a dovedi intenţia de suicid. Autopsia psihologică se face doar de către un psiholog criminalist care are cunoştinţe de psihologie, investigaţii, comportament suicidar, interpretare a unor declaraţii şi alte surse de informaţii. În urma unor declaraţii făcute de familia victimei, anchetatorii au stabilit că Mădălina avea o stare de depresie şi acesta a fost motivul actului suicidar. Asta nu este suficient. Doar un psihiatru care a consultat un pacient poate pune diagnosticul de depresie. Chia aşa fiind, o stare de depresie nu înseamnă că este urmată de un suicid. Stările de depresie menţionate de familie erau părerile lor personale despre starea ei, nicidecum un diagnostic pus de un specialist. Este un mit desfiinţat de studiile psihologice de suicid şi logic vorbind, dacă doar o stare de depresie chiar şi în formă mai accentuată ar fi motiv de suicid, atunci populaţia lumii ar fi decimată. Există un anumit comportament suicidar înaintea actului şi asta trebuia constatat în anchetă. Şi pentru că am menţionat “mituri”, un altul este existenţa unui “bilet de adio”. Statisticile arată de fapt contrariul, în majoritatea cazurilor victimele nu lasă astfel de bilete, şi dacă există aceastea sunt analizate special pe baza anumitor criterii ca să se stabilească dacă a fost un bilet autentic sau simulat. O altă regulă, şi aici îl citez şi pe Liviu Cârjan în Curs de Criminalistică: “Trebuie impusă regula că toate urmele la locul faptei au iniţial aceeaşi valoare, chiar dacă, aparent, se contrazic sau par lipsite de importanţă”. Din ceea ce reiese din rapoartele de la dosar, multe urme au fost ignorate sau nu au fost procesate corect. Revenind la caz, trebuia determinat stresul subtil, evident, negativ sau pozitiv pentru a răspunde la întrebările: Cum a fost victima? Ce a intervenit în viaţa victimei de a putut fi aşa stresată? Care a fost reacţia victimei la aceşti stresori?

Au fost ignorate probe?

În dosar lipsesc şi analizele “tentativelor de sinucidere” care trebuiesc să însumeze un punctaj mai mare de 29 de puncte pentru a fi egalate cu tentativa adevărată de suicid – high intent. Doar din ceea ce este menţionat la dosar, aşa-zisele tentative ale Mădălinei nu au întrunit acest punctaj. Deci, în verdictul de suicid nu s-a stabilit absolut deloc tipul de suicid: anomic, altruistic, egoistic sau fatalistic şi asta coroborat cu lipsa reconstituirii actului de deces, a unor omisiuni în investigaţie, inclusiv în procesarea locului faptei şi lipsa unor analize criminalistice prin ignorarea anumitor urme, nu dovedesc nici omor şi nici sinucidere.

A fost contaminat locul faptei? 

Exista doar o singură şansă de a procesa locul faptei pentru a găsi toate urmele, atunci când echipa de investigaţii este la locul faptei pentru începerea investigaţiei. Raportul de procesare a locului faptei trebuie să îndeplinească anumite cerinţe din care să reiasă că: locul faptei nu a fost contaminat; raportul de anchetă să conţină consemnările în detaliu al anchetatorilor la tot ce au făcut, observaţiile detaliate făcute la faţa locului, urmele prelevate şi fotografiile judiciare. Toate la un loc pot oferi “filmul” investigaţiei fără ca să existe întrerupere în continuitate, în aşa fel încât dacă mai târziu este necesar să se revizuiască cazul, şi în special să se facă o reconstituire, cel care îl analizează să aibă aceleaşi “imagini” şi “date” ca şi cum ar fi prezent la locul faptei. Filmul de investigaţie al decesului Mădălinei Manole are foarte multe întreruperi şi de aici nu numai că persită  foarte multe semne de întrebare, dar cu atât mai mult nu dovedesc sinuciderea.

Care sunt neconcordaţele dintre declaraţiile martorilor şi locul faptei?

Din fotografiile judiciare se poate vedea că a existat o distanţă între locul unde s-au găsit recipientul, paharul, forfecuţa, cheile maşinii (toate pe pardoseala) şi locul unde a căzut Mădălina. De asemenea, nu există o măsurătoare exactă de la punctul în care sunt călcâiele ei (care este locul de unde a avut loc căzătura) şi locul unde se aflau aceste obiecte, dar printr-un mic calcul se poate stabili că distanţa depăşeşte cu mult 2 metri. Din declaraţiile aflate la dosar, martorul Petru Mircea dă foarte puţine detalii despre poziţia exactă a victimei, reiese doar că era cu faţa în sus, sângerarea la cap a început când el i-a ridicat capul în încercarea să afle ce i s-a întâmplat. Avea gura încleştată şi că telefonul victimei era lângă ea. Doar după ce a sunat la 112 şi pe timpul cât echipajele de salvare încercau să o resusciteze a observat recipientul cu pesticid şi paharul. De asemenea, nu a precizat în ce parte a corpului victimei s-a localizat el când a încercat să îi “descleşteze” gura sau i-a ridicat capul de s-a pătat de sânge. Dacă i se cereau aceste date, ulterior trebuiau coroborate cu fotografiile pe care anchetatorii trebuia să i le facă ca martor pentru că avea urme de sânge pe el.

Ce alte detalii le-au scăpat anchetatorilor?

În raportul de necropsie este menţionat că lovitura la cap s-a produs probabil  în urma căderii după ingerarea substanţei pesticide şi că ingerarea substanţei a dus la decesul victimei, rana la cap în sine nu era fatală dacă era tratată, dacă victima era în viaţă. Criminalistic vorbind – înălţimea victimei era de 172 de cm, o greutate până în 60 de kg şi părul lung, mult peste umăr. Într-o cădere liberă, părul victimei urmează legile gravitaţiei. Adică la un păr lung forma părului în cădere are o formă stelară, indiferent de poziţia în care cade corpul. Din fotografiile judiciare reiese clar că părul victimei este foarte mult tras în partea dreaptă a capului şi aici reamintesc îmbibarea cu sânge şi petele de pesticid peste părul îmbâcsit de sânge. Lipsa precizărilor martorilor, inclusiv a echipajului ambulanţei la cum a fost exact găsită victima, probat cu lipsa formei stelare a părului nu poate susţine verdictul de sinucidere. Dacă părul a fost înlăturat de unul din martori pentru a determina de unde provine sângerarea, atunci există alte semne de întrebare cu privire la cantitatea de sânge scursă la atâta timp după deces, cantitate suficientă să îi îmbibe părul şi să formeze o baltă de sânge. Fotografia judiciară 53, unde victima este întoarsă spre partea stângă pentru fotografierea spatelui, este foarte relevantă. Pe spatele tricoului se poate vedea urma sângerării, o îmbibare cu sânge într-o formă aproape triunghiulară, cu latura mare înspre partea stângă.

Cum poate fi interpretată această fotografie?

Această fotografie poate fi analizată dacă părul la începerea sângerării a fost sub victimă mai mult în partea stângă, şi trebuie analizată în întregul asamblu al petelor de sânge formate, se determina dacă la cădere părul a avut o formă stelară sau a fost sub victimă în partea stângă şi apoi a fost tras înspre partea dreaptă. Mai mult, în orice fel de cădere antemortem – liberă sau împinsă – o victimă prezintă urme de lovire făcute la contactul cu suprafaţa pe care a căzut. Felul cum s-a format lividitatea arată că victima a căzut pe spate şi ţinând cont de greutatea ei, atunci trebuiau să existe leziuni traumatice specific căderii şi impactului cu pardoseala la oasele omoplaţilor care sunt evidenţiate, coate sau altă parte a corpului. La necropsie nu a fost menţionat că ar exista pe corp aceste leziuni traumatice de cădere, mai ales că se puteau forma pe linia loviturii la cap. În cazul în care decesul a survenit până când aceste leziuni să se formeze, atunci la necropsie trebuia să se facă incizie sub piele în zonele în care puteau fi aceste leziuni, pentru a determina prezenţa lor. Din fotografiile de la morgă, a spatelui victimei, nu se pot observa urme traumatice provocate de cădere liberă.

Cine este Mihaela Brooks?

Mihaela Brooks (foto) este expertă în investigaţii criminale şi profiler în Statele Unite ale Americii şi Canada, cu experienţă internaţională în intelligence, analiză a criminalităţii şi antiterorism. Anul acesta a terminat masterul la Universitatea Militară din SUA. Iar Universitatea Harvard a invitat-o să participe la cursurile de analiză a riscului. Cariera şi-a început-o în Africa de Sud, apoi a fost numită director la compania Vitafro, funcţie cerificată de Price Watherhouse Coopers. Din 2002 s-a mutat în Canada, iar doi ani mai târziu devine manager de securitate la compania Maxama Protection. Apoi, şi-a continuat cariera la Ministerul de Interne în regiunea Ontario, din Canada, unde îi specializează pe ofiţeri în analiza criminalităţii. Mihaela Brooks a început analiza documentelor din dosarul de sinucidere al Mădălinei Manole în urmă cu trei ani, când a constatat că dosarul e plin de hibe. Iar concluziile sunt devastatoare. Anchetatorii români nu au reuşit să demonstreze nici sinucidere, nici omucidere. Mai mult, părinţii Mădălinei Manole au suspiciuni legate de moartea fiicei lor.