x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Conturi murdare - Reteaua "Dragonul"

Conturi murdare - Reteaua "Dragonul"

de Violeta Fotache    |    14 Oct 2005   •   00:00
Conturi murdare - Reteaua "Dragonul"

Politicieni romani si alti oameni "de vaza" sunt suspectati de protejarea activitatii membrilor retelei criminale transnationale "Dragonul", o grupare mafiota cu ramificatii in state europene si in America de Sud. La Monaco au fost blocate cinci conturi bancare. Magnatul RAFO Corneliu Iacobov are poprite doua milioane de dolari, un alt cap vizat fiind Alexandru Iancu, presedintele Balkan Petroleum.

Autoritatile romane si straine sunt pe urmele conturilor in care au ajuns bani obtinuti din activitatea infractionala a membrilor retelei transnationale de crima organizata, denumita "Dragonul".

Recent, au fost blocate mai multe conturi deschise la banci din Monaco. Conturi colectoare, in care s-ar fi adunat, potrivit autoritatilor, bani murdari, obtinuti din activitati infractionale ale unei vaste retele de crima organizata, denumita "Dragonul". Potrivit unor surse judiciare bine informate, aceasta retea are "filiale" in multe state, ca Spania, Germania, Italia, Germania, Elvetia, Andorra, Cipru. Ba chiar si in America de Sud. Principalele "ocupatii": proxenetismul, traficul de arme si armament, spalare de bani. Blocarea conturilor a avut loc prin comisie rogatorie la solicitarea autoritatilor din Monaco si operatiunea s-a consumat in urma cu aproximativ 10 zile. Surse judiciare au declarat pentru Jurnalul National ca printre "beneficiarii" activitatii acestei grupari se afla si politicieni romani ori "oameni de vaza" ai societatii romanesti, suspectati de protejarea intereselor "Dragonului" roman.

NUMAR PRIM. Cinci conturi blocate in Monaco. Magnatul RAFO Corneliu Iacobov are indisponibilizate doua milioane de dolari, un alt incoltit fiind chiar Alexandru Iancu, presedintele Balkan Petroleum, conform surselor citate. Infractiunile pentru care au fost blocate conturile sunt multe, dar cea mai importanta este cea de spalare de bani. Potrivit surselor, suma totala gasita in cele cinci conturi bancare depaseste 20 milioane de euro.

Corneliu Iacobov este cercetat de autoritatile romane pentru afacerea RAFO, caz in care el a fost arestat preventiv aproape trei luni, fiind eliberat la 27 mai a.c. Fratii Octavian si Alexandru Iancu, reprezentanti ai VGB Impex, au fost si ei retinuti la 15 februarie 2005 de procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, tot pentru afaceri necurate legate de rafinaria lui Iacobov. O data cu ei a fost bagat la racoare si Constantin Margarit. Toti sunt acum liberi. Prejudiciul creat prin infractiunile de care acestia sunt acuzati este de 1.350 miliarde de lei vechi.

CONCEDIU. In vara, Corneliu Iacobov a parasit Romania, vehiculandu-se versiunea fugii lui de sub raspunderea penala. Intors insa in tara, el a spus ca si-a petrecut concediul la Monte Carlo. Acolo el ar fi scos importante sume de bani, taman din contul blocat acum 10 zile. La acea vreme, el avea deja indisponibilizate toate conturile din Romania. Cele doua milioane de dolari blocate la Monaco sunt banii care i-au mai ramas in cont, dupa extragerile din vara. Cati bani apartinand omului de afaceri Alexandru Iancu au fost blocati este o informatie care a fost pastrata cu sfintenie. Contactat telefonic, Alexandru Iancu a refuzat sa comenteze public, insa avocatul sau, Teodor Cuzino, ne-a spus: "Clientul meu nu are nici o legatura cu retele mafiote. E o fabulatie. Nu stiu despre nici un cont blocat in strainatate. Alexandru Iancu este inculpat pentru VGB Impex, si nu pentru Balkan Petroleum". Corneliu Iacobov si aparatorii lui nu au putut fi contactati.

×
Subiecte în articol: observator