Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Emil Constantinescu a transmis o scrisoare presedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, in care condamna "interventia brutala a doamnei Reding si a presedintelui Barroso" asupra Parlamentului Romaniei, Guvernului si presedintelui interimar "in baza unor acuzatii care nu au legatura cu realitatea si sunt contrazise de orice analiza corecta si impartiala a evenimentelor si a documentelor".
"Acum, cand procesul de suspendare a presedintelui si referendumul de demitere a acestuia s-au incheiat cu revenirea in functie, in conditiile impuse de UE, il putem considera ca un studiu de caz", scrie fostul presedinte al Romaniei.
Scrisoarea pe care o publicam integral a fost remisa astazi, fiind pusa si la dispozitia membrilor Parlamentului European.
Domnule presedinte Schulz,
Va adresez aceasta scrisoare cu ocazia dezbaterilor organizate de Parlamentul European asupra situatiei politice din Romania, in calitate de presedinte al Romaniei intre 1996 si 2000, perioada in care Consiliul European a decis inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana in pofida unei situatii economice si sociale foarte grele, datorita aprecierilor privind instituirea institutiilor statului de drept si a respectarii legii.
Ma adresez dumneavoastra, de asemenea, in calitate de lider civic, academic si politic, care a participat la conturarea proiectului de integrare a fostelor state comuniste din Europa Centrala si de Est, alaturi de ceilalti membri ai familiei primilor presedinti democrati ai acestor tari proveniti din societatea civila. Proiectul pe care noi l-am sustinut si care a largit UE nu a avut rolul unui plan Marshall, nu a fost un cadou al Occidentului european, ci a fost expresia unei viziuni si a unei optiuni a noilor democratii, platita cu grele suferinte de cetatenii Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Sloveniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Bulgariei si Romaniei si pentru aceasta Romania, alaturi de aceste tari, are nevoie sa fie tratata cu respect.
In acest sens, ma simt obligat sa intervin deoarece in ultimele doua luni tara mea, Romania, a fost supusa unor presiuni inacceptabile pentru un membru al UE, presiuni venite din partea comisarului european pentru Justitie, Viviane Reding si a presedintelelui Comisiei Europene, José Barroso. Presiunile asupra Parlamentului Romaniei, Guvernului si presedintelui interimar, care au actionat in litera si in spiritul Constitutiei Romaniei, nu au justificare in niciun articol al Constitutiei Europene sau a altor reglementari si reprezinta un abuz care creeaza un precedent extrem de periculos de incalcare a suveranitatii unui stat membru UE. Aceste presiuni au fost facute in baza unor acuzatii care nu au legatura cu realitatea si sunt contrazise de orice analiza corecta si impartiala a evenimentelor si a documentelor. Acum, cand procesul de suspendare a presedintelui si referendumul de demitere a acestuia s-au incheiat cu revenirea in functie, in conditiile impuse de UE, il putem considera ca un studiu de caz.
Mandatul actual al presedintelui Romaniei este ilegitim
Ceea ce comisarul pentru Justitie si presedintele Comisiei Europene ignora este faptul ca mandatul actual al presedintelui Romaniei este ilegitim.
In urma unei hotarari de suspendare a presedintelui Romaniei si a organizarii unui referendum pentru demiterea acestuia, in conditiile prevazute prin lege si considerate constitutionale prin decizia Curtii Constitutionale a Romaniei, 7,4 milioane de cetateni, o majoritate covarsitoare reprezentand 87% din cei prezenti la vot, s-au pronuntat pentru demiterea presedintelui. Cei 8,4 milioane care au votat (46% din listele permanente) reprezinta in realitate cu mult peste 50%, cvorumul luat in considerare. Aceasta pentru ca listele electorale permanente utilizate nu au fost actualizate in cei opt ani ai mandatelor presedintelui Traian Basescu (18,4 milioane – 2004; 18,4 milioane – 2008; 18,3 milioane – 2012), desi populatia Romaniei a scazut dramatic, conform datelor oficiale ale recensamantului Institutului National de Statistica, cu peste 2,6 milioane in 2012 fata de 2004 si cu 3,4 milioane fata de anul 2000. Datele furnizate de Guvernul Romaniei, la cererea Curtii Constitutionale, de actualizare a listelor electorale permanente, dupa consumarea referendumului confirma, in urma unei verificari si in baza unor documente oficiale emise de administratiile locale si de catre Ministerul de Externe in baza comunicarilor statelor europene in care domiciliaza cetateni romani, ca aproximativ 3 milioane romani domiciliaza in afara tarii si voteaza pe liste suplimentare.
Realitatea politica actuala a Romaniei, exprimata prin votul a 87% din cei care au votat pentru demiterea presedintelui, reprezentand cu mult peste 50% din numarul celor inscrisi in listele electorale permanente, daca acestea sunt alcatuite corect, arata ca in prezent mandatul presedintelui Basescu este ilegitim si ca domnia sa nu-i poate reprezenta pe cetatenii Romaniei nici pe plan intern, nici pe plan extern. Revenirea in functie a presedintelui nu are nicio legatura cu statul de drept si este rezultatul unor actiuni discutabile pe plan intern si extern.
Impunerea abuziva a unui cvorum de catre Curtea Constitutionala, sustinuta prin presiuni politice de catre comisarul pentru Justitie si presedintele Comisiei UE
In ceea priveste cvorumul stabilit de Curtea Constitutionala, el nu este prevazut in Constitutia Romaniei si nici in a altor state din UE, in cazul referendumului de demitere a presedintelui si chiar daca este prevazut in alte situatii, este mai mic de 50%. Cvorumul nu este recomandat nici de Comisia de la Venetia pentru ca determina mai degraba interesul de a se abtine, nu de a vota impotriva, ceea ce de fapt s-a si intamplat atunci cand, la chemarea presedintelui, partidul sau a boicotat referendumul pentru a anula vointa exprimata de majoritatea votantilor. In plus, o Ordonanta de Urgenta in vigoare in momentul declansarii procedurii de demitere prevedea un cvorum de peste 50% din numarul votantilor si nu a cetatenilor inscrisi in listele permanente. Acest cvorum, de 50% din numarul votantilor, a fost valabil si la referendumul de demitere a presedintelui Basescu din 2007, care a fost validat in unanimitate de Curtea Constitutionala, desi nu obtinuse peste 50% din numarul celor inscrisi in listele electorale.
La presiunile comisarului pentru Justitie si ale presedintelui Comisiei Europene, precum si a unor cancelarii europene, asupra primului ministru si a presedintelui interimar, acesta din urma a promulgat o lege votata de fosta majoritate pentru protectia presedintelui Basescu, iar primul ministru a solicitat respingerea de catre Parlament a propriei Ordonante. Deciziile celor doi demnitari au avut in vedere protejarea Romaniei de amenintari legate de pozitia pe pietele financiare, retragerea investitiilor straine, Acordul cu FMI, amanarea Acordului Schengen, caderea cursului leului etc., ei asumandu-si raspunderea pentru o decizie profund incorecta in circumstantele date si evident nedemocratica.
Ce este si de cine este reprezentata Curtea Constitutionala a Romaniei, de care comisarul pentru Justitie si presedintele Comisiei Europene au facut atata caz
In legislatura actuala, Curtea Constitutionala a Romaniei este un organism politizat intens in timpul mandatelor presedintelui Basescu, prin popularea ei cu personaje fara valoare profesionala si cu probleme de moralitate, usor santajabile. In timpul mandatului meu, presedintele Curtii Constitutionale a fost dr. Mihai Lucian, participant la revolta anticomunista din 21 decembrie 1989, profesor universitar, corespondent al Centrului pentru Studierea Constitutionalismului in centrul si estul Europei al Universitatii Chicago Law School, membru al Comisiei de la Venetia. La fel, ceilalti presedinti ai Curtii Constitutionale din perioada postcomunista, Nicolae Popa si Ioan Muraru, au detinut in cariera lor pozitii inalte de profesori universitari, decani ai Facultatii de Drept, presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fiind si autori a numeroase carti, manuale si studii in domeniu.
Spre comparatie, actualul presedinte al Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, numit de presedintele Traian Basescu, este un marunt avocat la o intreprindere obscura dintr-un orasel de provincie, promovat deputat in Parlamentul Romaniei in 1990, dupa atacul minerilor asupra Pietei Universitatii, chiar de formatiunea neocomunista care orchestrase acest atac. Este detinator a unei simple diplome de licenta, nu a fost niciodata magistrat si nu a avut nicio activitate stiintifica care sa demonstreze o minima capacitate profesionala in domeniu, cumuleaza indemnizatia de judecator la Curtea Constitutionala cu o pensie speciala de judecator in baza unui certificat de handicapat permanent.
Am avut ocazia sa vizitez numeroase Curti Constitutionale din statele UE si sa primesc presedinti ai acestora. Puteti intelege de ce orice comparatie a acestui instrument politic al presedintelui Basescu, care da hotarari partizane impotriva literei si spiritului Constitutiei, cu Curtile Constitutionale din alte tari UE nu are nicio relevanta.
Hotararile Curtii Constitutionale
Toate hotararile Curtii Constitutionale in problema referendumului de demitere a presedintelui au avut caracter politic. Nu in sensul rezolvarii unei situatii politice, conform literei si spiritului Constitutiei, ci al unei decizii partizane menite sa impiedice cu orice pret demiterea presedintelui prin votul liber exprimat al majoritatii alegatorilor.
Daca prima hotarare, dinaintea referendumului, a impus cvorumul neprevazut de Constitutie, cea de-a doua, de dupa consumarea referendumului, a amanat decizia cu o luna pentru a se realiza majoritatea necesara, de doua treimi din cei noua judecatori. Aceasta s-a realizat prin schimbarea orientarii unei judecatoare reprezentand partidul ostil presedintelui, prin santaj privind dosarul ei de colaborare cu Securitatea (politia politica a lui Ceausescu) si un dosar mai vechi de coruptie al familiei sale si prin amenintari din partea unui detinut de drept comun, care au reusit in final.
Hotararea Curtii Constitutionale care a validat referendumul nu a luat in considerare documentele oficiale prezentate de Guvern care aratau, in baza datelor furnizate de autoritatile locale si de statele Uniunii Europene la solicitarea Ministrului de Externe, ca peste trei milioane de romani au domiciliul in strainatate si deci nu puteau figura, conform legii, in listele permanente, ci doar in listele suplimentare, pe care le-au si folosit pentru a vota la acest referendum in tarile in care domiciliaza.
Cu o rara aroganta si dispret fata de realitate, aceasta ultima hotarare nu a luat in considerare, din documentele primite de la Guvern, nici cel putin zecile de mii de cetateni decedati la data referendumului sau fara drept de vot, in urma unor hotarari judecatoresti.
Astfel ca o realitate de necontestat – 7 milioane si jumatate de cetateni, reprezentand 87% din votanti, s-au pronuntat pentru demiterea presedintelui si doar 900.000 (13%) pentru mentinerea sa in functie – ramane fara efect juridic si politic, desi numarul celor care au votat pentru demitere depaseste cu 2 milioane pe cei care au votat pentru alegerea sa in 2008.
Lovitura de stat
Mediile de informatii occidentale au preluat o afirmatie aberanta a presedintelui suspendat si a acolitilor sai despre o «lovitura de stat» sau un «puci» in Romania. Chiar si dupa ce Curtea Constitutionala a hotarat ca inlocuirea presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor de catre o noua majoritate parlamentara a fost legala si constitutionala, la fel ca si hotararea de suspendare a presedintelui, aceasta etichetare absurda s-a mentinut.
Intr-o declaratie stupefianta, chiar dupa revenirea ilegitima a presedintelui Basescu in functie, doamna Reding continua sa vorbeasca despre o «lovitura de stat parlamentara», in dispretul votului a 7,4 milioane de cetateni reprezentand 87% din numarul votantilor.
Se poate afirma orice daca nu ai proprietatea termenilor sau esti rau intentionat. Cei care au o minima cultura politica stiu ca o «lovitura de stat» sau un «puci» inseamna, conform tuturor studiilor politice sau juridice, sau macar a dictionarelor: «rasturnarea brusca si neconstitutionala a puterii legitime dintr-un stat impusa (neparlamentar) prin surpriza de o minoritate, de obicei, formata din militari sau comandanti paramilitari folosind forta». Lesne se poate vedea ca in afara de viteza de desfasurare a unor evenimente absolut legale, nici macar surpriza nu poate fi invocata de un presedinte care a mai fost o data supus demiterii si care din ianuarie 2012 este contestat de marea majoritate a cetatenilor Romaniei. Atunci unde este interventia armatei?; unde este neconstitutionalitatea?; despre ce minoritate vorbim la o hotarare a majoritatii parlamentare votata de o zdrobitoare majoritate de 87% a alegatorilor?
Faptul ca o afirmatie aberanta a presedintelui suspendat si acolitilor sai a fost preluata de doamna Reding si de domnul Barroso imi aminteste ca in perioada comunista, in statele din Europa Centrala satelite ale Moscovei, circula o gluma: unui ascultator care intreaba la Radio Erevan (un post de radio din Uniunea Sovietica) daca este adevarat ca cetateanul Ivan Ivanovici a furat o Volga (automobilul rusesc din acel timp), i se raspundea ca este adevarat, numai ca nu era vorba de un automobil, ci de o bicicleta si ca nu a furat-o, ci i-a fost furata. Cam asa se intampla si acum, dar nici in visele cele mai urate nu mi-am imaginat ca o minciuna atat de sfruntata poate fi «vehiculata» in presa occidentala a anului 2012 si in unele cancelarii europene.
As vrea sa cred ca lucrurile nu vor fi lasate asa.
In decembrie 1989 cei care au protestat la Timisoara si Bucuresti in fata pustilor si tancurilor tiranului Ceausescu nu au scandat : «vrem salarii mai mari», ci au strigat: «alegeri libere si presa libera». Studenti, colegi si prieteni ai mei au cazut in 21 decembrie sub gloante sau striviti sub senilele tancurilor. Cei ramasi in viata au luptat din greu cu fortele neocomuniste pentru democratie si pentru integrarea europeana. Acum au votat in libertate, dar votul lor este inutil datorita unei manipulari grosolane orchestrate de agenti de influenta de la Bucuresti impotriva propriei tari. Asa ceva nu putem accepta. Este cutremurator sa vedem cum fosta limba de lemn a politrucilor comunisti este inlocuita de limbajul conform al Uniunii Europene, pentru a-i infiera pe adversarii politici ai presedintelui Basescu.
Monitorizare sau manipulare?
Raportul Comisiei privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si verificare, din iulie 2012, contine numeroase informatii false. In Raport s-a vorbit, fara a se particulariza, despre remedierea atingerilor aduse reformei in ultimele saptamani (p. 5) sau despre restaurarea statului de drept, inclusiv independenta justitiei (p. 19). S-a cerut publicarea imediata a tuturor actelor in Monitorul Oficial (p. 20) fara a se indica sau a fi cunoscut un singur caz in care sa fi aparut o asemenea intarziere din vina Guvernului, precum si respectarea in viitor a conditiilor constitutionale privind emiterea ordonantelor de urgenta (p. 20), desi nimeni nu a contestat constitutionalitatea ordonantelor emise de Guvernul Ponta si ele nu au fost invalidate de Curtea Constitutionala.
Nici cat priveste presiunile politice exercitate asupra Curtii Constitutionale si nerespectarea principiului separatiei puterilor (p.5) nu s-au prezentat situatii concrete, desi asemenea presiuni au existat atunci cand, in noiembrie si decembrie 2011, presedintele Traian Basescu a convocat, cu incalcarea separatiei puterilor, Curtea intr-o sedinta tinuta cu usile inchise sau cand a declarat ca nu va aplica decizia Curtii Constitutionale referitoare la legea privind inghetarea pensiilor si salariilor in 2012.
Imi pun intrebarea daca la nivelul Comisiei Europene exista o preocupare reala pentru o cunoastere mai profunda a particularitatilor legislative, sociale si culturale din noile state membre UE din Europa Centrala si cata incredere putem avea in dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societatii civile, daca in cazul evenimentelor recente din Romania cativa agenti de influenta au putut determina o reactie disproportionat negativa fata de evenimente scoase din context sau care pur si simplu nu au existat in realitate. Cred ca aceste exagerari ar fi putut fi evitate daca ar fi existat un dialog cu reprezentanti de marca ai mediului academic si ai organizatiilor neguvernamentale, altele decat cele apropiate presedintelui. Intr-o scrisoare pe care am adresat-o in 25 iulie 2012 presedintelui Comisiei Europene, José Barroso, inainte de referendum, am sugerat consultarea intr-o speta care priveste functia de sef de stat a presedintilor post-comunisti ai Romaniei, mai ales ca intre mine si presedintele Ion Iliescu exista diferente ideologice iremediabile, si a Majestatii Sale Regele Mihai I, detronat si exilat de catre comunisti in 1947. Puteau fi consultati, de asemenea, fostii presedinti ai Parlamentului Romaniei, fostii prim ministrii, fostii presedinti ai Curtii Constitutionale, ai Inaltei Curti de Justitie si Casatie, fostii Avocati ai Poporului. Este foarte ciudat ca personalitati civice precum prof. dr. Cristian Pirvulescu, decanul Facultatii de Stiinte Politice, presedintele celei mai importante asociatii civice, Prodemocratia sau Victor Alistar, presedintele Transparency International Romania, nu au fost consultati. Am transmis presedintelui Barroso scrisori semnate de fostul presedinte al Curtii Constitutionale si al Inaltei Curti de Justitie si Casatie, prof. dr. Nicolae Popa si de fostul procuror general al Romaniei, profesor de drept constitutional, Mircea Criste si, de asemenea, un Apel al intelectualilor romani adresat Comisiei Europene, printre semnatarii caruia se numara rectori (presedinti) si decani ai unor mari universitati, scriitori, artisti, muzicieni si activisti civici reputati. Nu exista niciun semn ca opiniile lor ar fi fost luate in considerare.
Doamna Reding si domnul Barroso, in mod evident, nu au dorit sau nu au considerat necesar sa consulte nicio personalitate politica, academica, civica din afara camarilei prezidentiale, pentru a afla realitatea. Chiar daca a fost vorba doar de o proasta informare sau de o neintelegere a realitatilor romanesti, acesta denota dispret si aroganta fata de o tara membra a Uniunii Europene, al carei proiect politic se bazeaza tocmai pe respectul si intelegerea celorlalti.
Ultimatumul in 11 puncte impus Parlamentului, Guvernului si presedintelui interimar al Romaniei
Recomandarile Raportului s-au plasat la limita respectarii suveranitatii unui stat membru al UE, atunci cand s-a indicat in termeni ultimativi ce decizii sa ia, ori sa nu ia Guvernul sau presedintele Romaniei.
Cea mai grava dintre acestea mi se pare cerinta imperativa de a «nu se acorda gratieri pe perioada presedintiei interimare». E vorba de interzicerea unei competente de natura constitutionala acordata presedintelui Romaniei (art. 94, d) recunoscuta si celui care asigura interimatul functiei (art. 98/2) si care se exercita fara nicio prealabila autorizare interna sau externa. Cerinta a plecat de la un «proces de intentie» privind o eventuala gratiere a fostului prim ministru Adrian Nastase, desi nu a existat nicio declaratie in acest sens si era evident ca ea nu era posibila. Formularea ei la modul general nu numai ca facea ca gratierea sa nu poata fi acordata nimanui, chiar daca ratiuni de ordin umanitar ar fi impus-o, dar a adus atingere unui atribut al conducatorului oricarui stat suveran, stabilit prin cutuma, de-a lungul istoriei. Nu cred ca exista vreun stat in UE care sa accepte o asemenea cerinta abuziva fara nicio baza legala in legislatia europeana si mai ales un astfel de afront la suveranitatea nationala.
Care a fost obiectivul interventiei in forta a comisarului pentru Justitie si a presedintelui Comisiei UE in problemele politicii interne a Romaniei?
In mod evident, a fost sustinerea regimului corupt al presedintelui Basescu, autoritar pe plan intern, docil si servil in fata deciziilor autoritatilor UE.
In ultimii opt ani, rapoartele de monitorizare a Romaniei au ignorat toate derapajele politice si coruptia regimului Basescu, multumindu-se cu condamnarile pentru coruptie ale adversarilor politici.
Dupa incetarea mandatului meu de presedinte, am combatut cu putere, din societatea civila, coruptia si tendintele autoritariste ale Guvernului Adrian Nastase, dar nu cred ca inlocuirea unor clanuri cu altele reprezinta un pas inainte spre statul de drept clamat de doamna Reding.
UE a asistat impasibila la distrugerea increderii in institutiile statului roman prin promovarea persoanelor incompetente, santajabile si servile sistemului clientelar. Traian Basescu a atacat si jignit Parlamentul, Guvernul, Justitia, Armata, Politia, Invatamantul, Scoala, Sindicatele. A atacat si a jignit in termeni incalificabili presa neaservita, pe ziaristi, pe medici, profesori, tarani, muncitori si mai ales pe cetateni. A distrus prestigiul unei parti a elitelor intelectuale, nu numai inglobandu-i in camarila sa, dar mai ales prin transformarea unor persoane cu simt critic in agitatori fanatici, incapabili de dialog. A produs dezbinarea societatii romanesti, anularea solidaritatii create in jurul integrarii Romaniei in UE si NATO, instaurarea suspiciunii intolerantei si urii pana la nivelul micilor colectivitati sau chiar a familiilor. Aceasta atitudine si nu restrictiile economice si sociale a generat marile manifestatii populare impotriva sa, incepand cu ianuarie 2012.
Perioada de suspendare a presedintelui Basescu a aratat cu claritate ca acesta a construit timp de opt ani un sistem paralel de putere personala, utilizind institutiile de forta si bazat in principal pe serviciile de informatii si pe Procuratura, pe subordonarea Curtii Constitutionale si a Consiliului Superior al Magistraturii, pe plasarea unor agenti acoperiti in presa. S-a instaurat o atmosfera de suspiciune si teama in societate prin ascultarea telefoanelor si prin scurgeri de informatii confidentiale de la Procuratura catre presa aservita.
Nu in cele din urma, evenimentele legate de suspendarea si referendumul de demitere a presedintelui Basescu au afectat prestigiul institutiilor europene. Pana in aceasta vara Romania era, dintre toti cei 27 de membri, nu numai statul in care Uniunea Europeana se bucura de cea mai mare incredere, dar romanii aveau mai multa incredere in institutiile europene decat in institutiile statului lor. Aceasta si numai aceasta i-a facut pe romani sa accepte sacrificiile premergatoare integrarii si pe cele post integrare impuse de criza economica. Modul in care au fost tratati de Comisia UE a creat o enorma frustrare, care indreapta vechea adversitate fata de presedintele Traian Basescu si spre Uniunea Europeana, considerandu-se ca aceasta l-a impus prin presiune impotriva vointei lor legitim exprimate.
Cum au promovat doamna Reding si domnul Barroso valorile morale si democratice pe care le-au invocat si efectele actiunii lor
Reactiile nejustificate ale Uniunii Europene fata de evenimentele politice din Romania si maniera in care au fost exprimate vor avea consecinte pe timp mediu si lung, pe multiple planuri.
Primul efect, si cel mai grav, este slabirea increderii in Uniunea Europeana si in institutiile sale tocmai in randurile celor care au luptat din convingere si nu din interes pentru valorile si principiile UE. Este si cazul meu si, pentru cei care nu stiu, precizez ca m-am format dupa 1990 ca persoana politica si civica la scoala democratiei crestine germane si europene. Am contribuit la structurarea societatii civile din Romania ca lider al Solidaritatii Universitare, al Aliantei Civice si Academiei Civice. Ca presedinte al Conventiei Democratice, am participat la congresele partidelor crestin-democrate si ale Internationalei Crestin Democrate. Am primit premiile Fundatiei Coudenhove-Kalergi, ale Internationalei Democrat-Crestine pentru constructie europeana si ale American Bar Association pentru contributia la dezvoltarea statului de drept in Europa centrala si am fost declarat «Omul de stat european al anului 1998» de catre Institutul East West. Am avut onoarea de a fi alaturi de Walesa, Havel, Göncz, Jelev, fondator al Memorialului Victimelor Comunismului din Washington si al mai multor forumuri pentru democratie. Dupa terminarea mandatului de presedinte, am fost ales presedinte al Academiei de Diplomatie Culturala din Berlin si unul dintre directorii World Justice Project care militeaza pentru instaurarea statului de drept in lume. Spun toate acestea pentru ca nu aceasta Europa, in care un comisar pentru Justitie din Comisia Europeana poate decide prin presiune, impotriva vointei poporului unei tari suverane, este Europa pe care eu si cei din familia primilor presedinti democrati din Europa Centrala si de Est am gandit-o, impreuna cu marii lideri ai Uniunii Europene din acel timp.
Daca a fost vorba de o impunere a respectarii valorilor morale ale democratiei europene, cum a invocat doamna Reding, atunci este si mai grav, pentru ca ne putem intreba cum sunt intelese aceste valori in Uniunea Europeana?, unde este respectul pentru vointa cetatenilor unei tari membre?, daca Comisia Europeana poate impune unui Guvern, unei majoritati parlamentare si in final vointei unei covarsitoare majoritati a cetatenilor exprimate prin vot o anume solutie, prin amenintari politice si economice fatis exprimate.
Modul in care a fost impusa aceasta solutie a fost un «diktat» si el loveste in ceea ce are mai pretios un stat independent si un popor – demnitatea nationala. Revolta mea este accentuata de satisfactia cu care este acum intampinat la Bruxelles rezultatul acestui diktat. Se naste intrebarea: Comisia Europeana si cateva cancelarii occidentale au nevoie de state din Europa Centrala conduse de presedinti servili, santajabili prin dosarele lor de coruptie si prin comportamentul lor?
Un ganditor austriac scria la inceputul secolului XX: «Daca Balcanii nu ar fi existat ar fi trebuit inventati», in sensul ca, pentru menajarea orgoliului Occidentului, este profitabil ca tot ce e rau sa fie plasat in estul Europei. Ma intreb daca pozitia dura a Comisiei Europene fata de Romania nu este un avertisment pentru cei care nu se supun neconditionat unor decizii.
Acum a fost randul Romaniei, dar poate ca si alte state din «Noua Europa» ar trebui sa se gandeasca la astfel de evenimente. Intr-un cunoscut cantecel german de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial se spune: «cand a fost arestat vecinul meu nu am protestat pentru ca era evreu, cand altul a fost arestat nu am protestat pentru ca era comunist, cand am fost eu arestat nu mai avea cine sa protesteze». Desigur, acum situatia este diferita, ne aflam in democratii consolidate, dar atentia trebuie sa fie si mai mare atunci cand abuzurile sunt impachetate in noul limbaj conform al Uniunii Europene.
Daca interventia brutala a doamnei Reding si a presedintelui Barroso, care astazi se felicita pentru rezultatele ei, va avea drept consecinta cresterea ponderii unor formatiuni politice populiste si antieuropene, pe fondul dezamagirii fata de actuala majoritate guvernamentala care, asa cum considera multi, a cedat nepermis la presiunile europene si al desistarii euroentuziastilor, care acum isi reevalueaza atitudinea, poate ca abia atunci vor intelege efectele actiunilor lor, care au provocat o criza inutila intr-o tara care nu punea probleme legate de criza financiara si de fidelitate fata de UE.
Sedinta din 12 septembrie a Parlamentului European poate fi o buna ocazie pentru recastigarea increderii cetatenilor Romaniei in UE si, de asemenea, a increderii cetatenilor din alte state membre, care doresc ca vointa lor sa nu fie desconsiderata cu aroganta si viitorul lor sa nu fie dictat de jocuri de culise la nivel european.
Cu sinceritate,
Emil Constantinescu
